Ungaria, România şi Moldova: fiecare pe calea sa. Divergenţa democratică în Europa de Est

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Nu-s vremurile cele mai bune pentru democraţie şi bună guvernare pe glob. O arată două rapoarte publicate recente: unul al Freedom House (FH), mai pe politică, drepturi şi democraţie; şi Bertelsmann Transformation Index (BTI), mai tehnic şi cantitativ, incluzând dimensiuni de calitatea guvernării şi economie. Ambele constată continuarea erodării standardelor, în SUA, Europa şi pe glob în general. Cele două rapoarte se citesc ca o fişă de salon a bolnavului numit democraţie: declin de durată, cu episoade acute și reveniri incerte.

FH arată că libertatea globală a scăzut pentru al 20-lea an consecutiv: în 2025, 54 de țări au înregistrat regres, față de doar 35 care au progresat. BTI completează imaginea: două treimi dintre ţări sunt mai puțin democratice decât erau acum 20 de ani, iar balanța globală s-a inversat, 56% fiind acum autocraţii. Se ţin în continuare alegeri, dar mai isterice şi torpilate de neregularităţi. Justiția operează, dar mai puțin independent. Executivul se întărește, instituțiile de control orizontal slăbesc. În paralel, dictaturile nu doar că rezistă, ci își exportă modelul, de la tehnologii de supraveghere la manuale de subminare a statului de drept.

Totuşi, deşi n-ai zice după câtă gâlceavă există în public, democrațiile performează în continuare mai bine: din cele 35 de state cu calitate a guvernării bună sau foarte bună, 31 sunt democrații. Atâta doar că alegătorii nu votează pe medii statistice, ci pe percepții imediate şi de aceea autoritarismul pare, uneori, mai „eficient”.

Europa de Est adună aceste tendințe într-un spațiu relativ mic dar cu traiectorii divergente. România a devenit un caz tipic de „democrație cu defecte”. În BTI 2026 are un scor de 7,10 la transformare politică, peste Ungaria (6,20) dar sub alte ţări nou membre UE. Economic stă un pic mai bine: 7,54, tot peste Ungaria (6,75) dar sub Polonia (8,75) sau ţările baltice. Atenţie: scorul măsoară dinamica din ultima vreme, adică viteza cu care se ameliorează lucrurile, nu nivelul absolut al dezvoltării economice.

Problema României e politica. Înregistrăm un picaj abrupt – 0.55 puncte, cel mai pronunţat din regiune în afară de Serbia – consecinţă a fiasco-ului electoral din 2024, măturat azi sub preş pentru ca nimeni din politică şi administraţie să nu răspundă pentru ce s-a petrecut în acel an, de la manipularea calendarului electoral, la lipsa de transparenţă din finanţarea campaniilor, lipsa de vigilenţă în apărarea Constituţiei, totul culminând cu anularea alegerilor prezidenţiale. Raportul de clarificare promis de noul preşedinte n-a mai apărut. Instituțiile au rezistat cu chiu cu vai la presiune tot acest timp, dar sunt afectate de polarizare și blocaj politic.

A treia dimensiune, calitatea guvernării, e evaluată pentru noi la 4,81 (nivel moderat), sub Republica Moldova (5,91) şi doar în faţa Serbiei şi Bosniei. Bulgaria stă bine, ca dovadă că au gestionat cu succes trecerea la moneda Euro, în ciuda cacofoniei politice, guvernelor şubrede şi alegerilor repetate. De unde se vede că “stabilitatea coaliţiei”, obsesia lăsată nouă moştenire de regimul Iohannis, nu-i chiar factorul crucial pentru o guvernare eficientă, aşa cum vor să ne facă să credem cei care preferă aranjamentele pe sub masă şi deciziile luate ferit de ochii poporului. E bine să ai coaliţii stabile în Parlament, însă doar dacă ele sunt puse pe reforme şi politici corecte, nu pe populisme şi spart bugete publice, pentru că atunci fac mai mult rău decât un guvern minoritar în blocaj.

Lecţia e întărită de exemplul Ungariei, unde lucrurile sunt stricate profesionist, cu agendă. Cu un scor politic de 6,20, ţara se plasează deja la limita inferioară a democrațiilor, iar pe partea de guvernanță cade în categoria „slab”, cu 3,45. FH prezintă lucrurile și mai brutal: Ungaria a pierdut 28 de puncte în ultimii 20 de ani, coborând din categoria „liberă” în cea „parțial liberă”. Este exemplul cel mai flagrant de eroziune democratică în interiorul UE.

Curios este cazul Republicii Moldova, cu note mari pe toate trei dimensiunile (politică, economie, maşinărie administrativă) ceea ce va uimi cu siguranţă pe prietenii analişti din Chişinău, obişnuiţi mai curând cu autocritica naţională. Sunt cu atât mai remarcabile notele Moldovei cu cât, din cele trei ţări discutate aici, are de departe situaţia cea mai ingrată: raportul BTI are calitatea că punctează şi dificultatea contextului în care operează guvernarea, nu doar acţiunile acesteia. Or Moldova, prin apropierea de zona de conflict, nivel de sărăcie, clivaje etno-lingvistice şi presiunea destabilizatoare a Kremlinului, pune liderilor săi probleme incomparabil mai grele decât e cazul în Ungaria sau România.
La Budapesta urmează alegeri peste două săptămâni şi lucrurile pot începe să se schimbe, dar va fi dificil chiar dacă va câştiga actuala opoziţie. Şi Ungaria şi România au probleme similare ce ţin de golirea de conţinut a politicii democratice, doar că la Bucureşti alunecarea a fost mai lentă şi haotică. În Ungaria demolarea democraţiei s-a făcut deliberat, pe un plan competent gestionat de echipa Orban; la noi a fost mereu mai pe improvizaţie şi cu răsturnări de situaţie.

Una peste alta, ambele rapoarte spun în esență același lucru: democrația pierde teren pe glob, dar nu pentru că ar fi fost înlocuită de ceva mai bun. Alternativele nu sunt mai eficiente, ci doar mai zgomotoase şi imprevizibile. Ele aduc decizii mai rapide, însă nu neapărat mai bune; simplitate retorică, dar nu rezultate. Iar aici apare marele risc. Când democrația nu livrează convingător, ea nu-i abandonată în favoarea unui model superior, ci în favoarea unuia mai brutal, mai direct și mai puțin responsabil.