Home » Economie » Unele state membre UE își vor unifica regulile pe piețele de capital chiar dacă va lipsi consensul în Uniune

Unele state membre UE își vor unifica regulile pe piețele de capital chiar dacă va lipsi consensul în Uniune

Unele state membre UE își vor unifica regulile pe piețele de capital chiar dacă va lipsi consensul în Uniune
Foto: Pexels.com
Ascultă articolul

Dacă nu se ajunge la un consens privind crearea Uniunii Pieţelor de Capital (UPC), unele state membre UE vor merge înainte împreună, a anunțat luni comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, citat de Agerpres. Eurogrupul este decis să meargă înainte (cu crearea Uniunii Pieţelor de Capital), ceea ce nu înseamnă că vor fi depăşite cu uşurinţă dificultăţile şi divergenţele politice”, a declarat Gentiloni, înaintea reuniunii de la Bruxelles a miniştrilor de Finanţe din zona euro.

- articolul continuă mai jos -

Acesta a adăugat: „Dacă nu se ajunge la un consens, unele state membre UE vor merge înainte împreună”.

Deşi în general europenii economisesc mai mult decât americanii, pieţelor UE de capital le lipseşte profunzimea celor din SUA, deoarece operează în mare parte la nivel naţional.

În principiu, toţi liderii UE şi-au exprimat luna trecută sprijinul pentru principiul Uniunii Pieţelor de Capital, dar rămân divizări legate de anumite detalii, unele ţării fiind reticente să cedeze controlul reglementărilor financiare naţionale.

Analiştii avertizează că eliminarea barierelor naţionale în dosare precum supervizarea produselor de economisire şi a regimului insolvenţelor, care reprezintă un pilon esenţial pentru Uniunea Peţelor de Capital, a devenit şi mai urgentă, pe măsură ce UE se confruntă cu nevoi financiare din ce în ce mai mari, pentru a face faţă riscurilor geopolitice.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole