Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O treime din firmele de construcții chestionate de Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) au spus într-un sondaj că au făcut concedieri ca urmare a reintroducerii obligației de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), începând cu luna noiembrie 2023, potrivit unui răspuns transmis de Federație, la solicitarea Economedia. Printre măsurile compensatorii luate de angajator pentru a diminua efectele eliminării facilităților fiscale s-au numărat reducerea numărului de angajați, reorganizarea/ reducerea activității și renunțarea la investițiile în retehnologizare sau accesarea de noi împrumuturi bancare pentru menținerea firmei în piață.
„Am concediat personalul ce aștepta măriri salariale pentru că nu se pot suporta. Am renunțat la 50% din contractele în derulare pentru că beneficiarii nu au acceptat majorări de prețuri. Nu pot angaja personal nou pe salariile pe care nu mi le permit pentru că așteptările angajaților sunt mai sus decât poate suporta piața, suntem mereu în urmă cu salariile pentru că ne întârzie plățile pentru lucrările executate. Trebuie să prioritizăm plata taxelor din banii pe care îi avem pentru a evita blocarea conturilor (deși tot Statul este datornic, noi plătind taxe pentru bani neîncasați). Am renunțat la un leasing de 2 ani pentru o autilitară”, a declarat un respondent la sondaj.
Reamintim că începând cu luna noiembrie 2023 au fost eliminate facilitățile fiscale pentru unele domenii de activitate, inclusiv pentru construcții. De la 1 noiembrie angajații din construcții, agricultură și industrie alimentară nu au mai fost scutiți de la plata contribuției de sănătate (CASS) și a contribuţiei asigurătorie pentru muncă (CAM).
Citește integral pe economedia.ro