G4Media.ro

Un tratament pentru cancerul pulmonar, aproape de aprobare în UE

Photo 92684907 © Marcelo Vildosola Garrigo | Dreamstime.com

Un tratament pentru cancerul pulmonar, aproape de aprobare în UE

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat extinderea indicaţiei terapeutice pentru medicamentul Enhertu (substanţa activă trastuzumab deruxtecan) pentru tratamentul cancerului pulmonar, transmite News.ro.

Medicamentul, dezvoltat de grupul farmaceutic anglo-suedez AstraZeneca împreună cu japonezii de la Daiichi Sankyo, a fost recomandat de către Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA ca monoterapie pentru tratarea pacienţilor cu un tip de cancer pulmonar fără celule mici (NSCLC), ale căror tumori prezintă o mutaţie activatoare HER2 (ERBB2) şi care necesită terapie sistemică în urma chimioterapiei pe bază de platină cu sau fără imunoterapie.

Recomandarea se bazează pe datele unui studiu de fază II care au arătat că medicamentul a redus tumorile cu 49% şi durata medie a răspunsului cu 16,8 luni la pacienţii trataţi anterior pentru acest cancer pulmonar.

Rrezultatele studiului DESTINY-Lung02 au fost prezentat la Conferinţa Mondială IASLC 2023 (septembrie 9 – 12) privind cancerul pulmonar, găzduită de Asociaţia Internaţională pentru Studiul Cancerului Pulmonar, şi publicate simultan, pe 11 septembrie, în revista Journal of Clinical Oncology.

Medicamentul este deja aprobat în Uniunea Europeană ca tratament pentru pacienţii cu o formă avansată de cancer de sân.

Recomandările formulate de Comitetul pentru medicamente de uz uman vor trebui să fie aprobate în mod oficial de către Comisia Europeană.

sursa: News.ro, Photo 92684907 © Marcelo Vildosola Garrigo | Dreamstime.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...