Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Procurori din oraşul german Munchen au pus miercuri sub acuzare pentru crimă un cetăţean rus în vârstă de 57 de ani care a înjunghiat mortal doi soldaţi ucraineni veniţi în Germania pentru tratament în urma rănilor suferite pe front în războiul cu Rusia, relatează agenţiile Reuters şi DPA.
În timpul unei dispute referitoare la război survenite pe fondul consumului de alcool, cei doi soldaţi ucraineni, convalescenţi în urma tratamentului, au fost înjunghiaţi de cetăţeanul rus în apropierea unui centru comercial din localitatea bavareză Murnau am See în luna aprilie.
Unul dintre soldaţii ucraineni, în vârstă de 36 de ani, a murit pe loc, iar celălalt, în vârstă de 23 de ani, a murit la spital.
Suspectul rus, care trăia în Germania de 20 de ani, a fost reţinut la scurt timp şi se află de atunci în arest. Potrivit procurorilor germani, în virtutea naţionalismului său excesiv, el susţinea invazia rusă în Ucraina, dar îi cunoştea pe cei doi soldaţi ucraineni, cu care se mai întâlnise înainte, transmite Agerpres.
Un tribunal din Munchen urmează să decidă asupra începerii procesului.