G4Media.ro

Un român conduce cea mai valoroasă echipă de medici cercetători în domeniul…

Un român conduce cea mai valoroasă echipă de medici cercetători în domeniul terapiei celulare. De la Loteria vizelor, în fruntea unei companii a Grupului Gilead

Remus Vezan, plecat acum 11 ani în SUA, prin programul Loteria vizelor, conduce acum, spune el, cea mai valoroasă echipă din lume de medici cercetători în domeniul terapiei celulare.

Este în prezent director executiv al companiei Kite din Santa Monica (SUA), parte a grupului Gilead, producătorul Remdesivir (medicamentul utilizat în cazul COVID-19).

Remus Vezan este din Alba Iulia, a urmat studii medicale la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj Napoca ”Iuliu Hațieganu” și un doctorat în Elveția.

A aplicat la loteria vizelor așteptând un coleg să termine o operație. SUA: ”noi doi, 4 valize și un GPS”

În 2010 a câștigat Loteria Vizelor și a plecat în SUA, alături de soția sa, Laura. A aplicat fără prea mari speranțe și fără să plănuiască din timp acest lucru… într-o pauză.

”Undeva prin 2008 când am început să dau examenele pentru echivalarea studiilor în SUA am aplicat și la Loteria vizelor. A fost prima dată când am aplicat și a fost într-un context tranzitoriu, neplănuit, așteptam un coleg să termine o intervenție chirurgicală și având un calculator în față am intrat pe site-ul guvernamental și am completat aplicația de care am și uitat până în 2009 când am primit scrisoarea oficială prin care am fost informat că fusesem unul dintre câstigătorii loteriei vizelor. Astfel că în 2010, octombrie am plecat într-o lume nouă unde nu cunoașteam pe nimeni, să o luam de la început”.

Povestea lor este una a succesului profesional și financiar pe tărâm american, însă Remus preferă să vorbească despre muncă, despre cercetare și despre importanța studiilor și a seriozității.

”Cred că entuziasmul tinereții ajută foarte mult să te adaptezi la o societate nouă. Îmi amintesc și acum ziua în care am aterizat în Los Angeles unde nu cunoșteam pe nimeni, doar noi doi și 4 valize.

Dar eram foarte încrezători și convinși că vom reuși, nu vedeam nimic că ar putea să ne stea în cale.

Primul lucru pe care l-am cumpărat a fost un GPS, harta pe telefoane încă nu era așa cum e acum. Îmi amintesc că ne impresionau autostrăzile cu multe benzi și multe nivele suprapuse.

Laurei i-a fost relativ ușor să își găsească un loc de muncă, având o experiență vasta în management hotelier experiență pe care a dobândit-o anterior în tari că Elveția, Italia, China.

Eu mi-am continuat pregătirea medicală cu un fellowship la Spitalul de Copii din Los Angeles și am terminat cu examenele de echivalare” își amintește Remus Vezan.

În timpul studiilor din România, tânărul specialist de atunci a avut șansa să participe la mai multe congrese medicale, unde a cunoscut personalități europene și mondiale din societatea chirurgicală.

În 2006 a obținut o bursă doctorală în Elveția, unde a stat aproximativ un an, a practicat chirurgia pediatrică și și-a finalizat doctoratul.

”În acea perioadă am înteles că medicina în Europa este foarte diferită de cea din România și pentru a face medicină sau cercetare medicală la cel mai înalt nivel, fără să supăr pe nimeni, cel mai probabil va trebui să plec din România.

În același timp am reușit să cunosc și câțiva medici renumiți din SUA de la care am aflat detalii despre practicarea medicinei in USA cum e societatea și modul de muncă în domeniul medical din SUA.

Astfel am început să studiez pentru examenele necesare de echivalare a diplomei și studiilor medicale din România cu cele din SUA, care pot să spun că sunt extrem de dificile, necesită mult timp de studiu și dedicație” spune Remus Vezan.

Din 2013 a început să lucreze în industria Biotech în Silicon Valley, în nordul Californiei, în cadrul unei companii mai mici la acea vreme, dar care prin tratamentul dezvoltat a revoluționat tratamentul în CLL – Leucemia cronica limfocitară –  precum și alte cancere hematologice.

”În 2017 am primit o ofertă de a mă alătură echipei Kite, companie care este cea mai avansată în studierea terapiei celulare în mai multe tipuri de malignități hematologice sau solide. Kite este din 2017, așa cum spui, parte din grupul Gilead, producătorul tratamentului Remdesivir”spune Remus, în prezent director executiv al companiei.

În cadrul Kite, am crescut în responsabilități iar acum conduc cea mai valoroasă, vorbim pe plan mondial, echipă de medici cercetători în domeniul terapiei celulare și supervizez dezvoltarea și executarea testelor clinice cu această terapie, care este aprobată în SUA și în unele țări din Europa.

Este o mare onoare și plăcere pentru mine să fac parte din această echipă și să contribui la cercetarea, dezvoltarea și avansarea terapiilor celulare, care în prezent sunt vârful de lance în lupta împotrivă mai multor tipuri de cancere.

Este într-adevar și o mare responsabilitate pentru că o mare parte din succesul acestor terapii depinde de aceste studii clinice, designul lor, viteza de executare (este o industrie foarte competitivă), interacțiunea cu agențiile legislative (FDA, Agenția Europeana cât și la nivelul fiecărei țări), și toate aceste activități se desfășoară în strânsă legătură și colaborare cu cele mai mari centre medicale, cei mai importanți medici din lume, având întotdeauna în prim plan siguranța și beneficiul pacienților” – Remus Vezan.

El consideră că educația, seriozitatea, devotamentul și organizarea sunt elementele prin care un tânăr român poate reuși profesional în orice parte a lumii.

”Nu cred că există o limită, oricine are șansa de a reuși dacă se dăruiește și se organizează. Cred că cel mai mare impediment în calea succesului este lipsa de structură”.

Foto: Remus Vezan, arhiva personală

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

9 comentarii

  1. Bravo vouă!
    Stați acolo până vedeți în România o alternativă in a va continua profesia si un respect pentru cetățeanul cinstit.

  2. Și?

  3. a cistigat Loteria Vizelor ?
    pai americani nu primesc pe oricine , daca era muncitor la salubritate in egal ce oras nu cistiga in veci .

  4. Rumsfeld & Big Pharma
    https://www.sourcewatch.org/index.php/Donald_H._Rumsfeld#Rumsfeld_.26_Big_Pharma

    Rumsfeld has served on the boards of pharmaceutical companies Gilead Sciences, Pfizer Inc., and Amylin Pharmaceuticals, according to Open Secrets

    Gilead Sciences
    „Rummy was Chair of the Board of Directors at Gilead Sciences until named to the Bush cabinet and, like [Vice President Dick] Cheney, still has ties that bind to the ‘old company.’ Now isn’t it an ‘amazing coincidence’ that the drug Tamiflu patented by Gilead Sciences is being pushed by the National Institutes of Allergies and Infectious Diseases as the NUMBER ONE choice for flu, which, wonder of wonders, is sweeping through in one epidemic after another,” Free Market News related October 21, 2005, from a January 2004 web posting.

    As of September 22, 2004, Rumsfeld held a „stake in Gilead Sciences Inc. worth $5 million to $25 million.” [4]

    Incidentally, Newsday reported October 22, 2005, that, according to drug makers, Tamiflu „will remain in short supply for as long as a year because of the drug’s complicated chemistry.”

    The delay is perhaps related to the controversy over property rights to the Tamiflu patent. See Dr. Joseph Mercola’s „Who Owns the Rights on Tamiflu: Rumsfeld To Profit From Bird Flu Hoax,” Global Research, October 26, 2005: „Since Rumsfeld holds major portions of stock in Gilead, he will handsomely profit from the scare tactics of the government that is being used to justify the purchase of $2 billion of Tamiflu.”

    According to its January 3, 1997, press release announcing Rumsfeld’s ascension to Chairman of the Board, Rumsfeld had been with Gilead Sciences „as a stalwart board member since the company’s earliest days” in 1988.

    „Gilead is fortunate to have had Don Rumsfeld,” said Michael L. Riordan, M.D., „who founded Gilead in 1987 and [had] served as Chairman since 1993,” … „and we are very pleased that he has accepted the Chairmanship. … He has played an important role in helping to build and steer the company. His broad experience in leadership positions in both industry and government will serve us well as Gilead continues to build its commercial presence.'”

    Rumsfeld served as Gilead’s Chairman of the Board until January 22, 2001. Upon his departure, John C. Martin, Ph.D., Gilead’s President and CEO, said „Don Rumsfeld’s insight and contributions over the last twelve years have been invaluable as Gilead has evolved from a promising biotech company into the worldwide biopharmaceutical corporation it is today.” [5] …

  5. …nu si-a luat doctoratul intr-un an

    • :)) Au exagerat in articol. A facut doctoratul intre 2004-2009 la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj Napoca ”Iuliu Hațieganu” din care un an (2006-2007) in Elvetia. Reiese clar de pe profilul LinkedIn.

    • sub 5%?

  6. Foarte bine. Numai un chirurg pediatric se pricepe la ” CLL – Leucemia cronica limfocitară”.

    E boala de sange, deci nu se opereaza. Wikipedia zice, in a doua propoziitie, ca e boala de batrani.

    Ziua si gradatul.