Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un cetățean român care lucra într-un abator din Birkenfeld (Germania) a murit, transmite MAE. În abator au fost înregistrate cazuri de infectare cu COVID-19, dar respectivul cetățean fusese testat negativ la infecția cu SARS-CoV-2 de două ori în cadrul testărilor efectuate întregului personal din cadrul companiei, ultima dată în cursul săptămânii precedente.
Comunicatul integral al MAE:
Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, a fost notificat de către reprezentanții companiei angajatoare cu privire la decesul unui cetățean român care își desfășura activitatea în cadrul unei companii de prelucrare a cărnii din Birkenfeld, Republica Federală Germania, unde au fost înregistrate cazuri de infectare cu COVID-19.
MAE menționează că, potrivit informațiilor comunicate de către angajator, persoana în cauză fusese testată negativ la infecția cu SARS-CoV-2 de două ori în cadrul testărilor efectuate întregului personal din cadrul companiei, ultima dată în cursul săptămânii precedente. Familia cetățeanului român a fost înștiințată cu privire la decesul persoanei în cauză, iar angajatorul se va ocupa de formalitățile de repatriere a trupului neînsuflețit, suportând cheltuielile aferente.
Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, este în contact cu reprezentanții companiei, fiind pregătit să acorde asistența consulară necesară, inclusiv cu privire la procedura necesară repatrierii trupului neînsuflețit și eliberarea certificatului de deces.
Foto: Pexels.com
Mă lăsați?! Testul evident că era făcut in China! Și oricum ar fi murit din alte cauze!
Nu vad de unde reiese ca nu a murit din alta cauza?
@Inapasevedeinvers
Ok?!
a patit ca doctorul ala rus care a sarit de la etajul 10 , pe la trei a luat COVID si pana jos murise de COVID!
@mihai
Da, plus ca mai facuse și Hiv intre timp, pe la etajul 1.
1 a murit din alte cauze
SAU
2 a murit de coronavirus, iar testarea nu a fost suficienta (au mai existat cazuri, cand, in pofida faptului ca testele ieseau negative, CT ul plamanilor confirma corona)
s-a uitat un „amanunt”: traversa strada cand mergea la supermarket sa ia lucruri mai ieftine si a trecut masina peste el. si la testarea postmortem a iesit negativ, dar, ca sa dea bine, l-au trecut pe lista cu mort suspect de covid cu test negativ
Mortul e de vina, mai ales ca e roman. Imposibil sa minta testul german, sau sa lase ubermenii sa moara planctonul fara ingrijire.