Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un rechin de trei metri a atacat şi ucis un bărbat în vârstă de 60 de ani care făcea surf în largul unei plaje foarte frecventate de pe coasta de est a Australiei, a anunţat duminică poliţia, relatează AFP, dpa şi Reuters.
Bărbatul făcea surf la Salt Beach în apropiere de Kingscliff, la 800 de kilometri nord de Sydney, duminică dimineaţă când un rechin l-a prins de picior, a precizat poliţia într-un comunicat.
„Poliţia a fost informată că mai mulţi surferi au venit în ajutorul bărbatului şi au urmărit rechinul înainte ca bărbatul rănit să fie transportat la mal”, a mai spus poliţia. Bărbatului i-a fost acordat primul ajutor pentru rănile grave pe care le avea la piciorul stâng, însă a murit la faţa locului, a afirmat sursa citată, conform Agerpres.
Poliţia a afirmat că victima nu a fost identificată oficial, însă se crede că este vorba despre un rezident în vârstă de 60 de ani din statul Queensland.
Acesta este al treilea atac mortal comis de rechini în Australia de la începutul anului. În această ţară au loc atacuri frecvente ale rechinilor, însă acestea sunt rareori fatale.
Potrivit Grădinii Zoologice Taronga din Sydney, în 2019 au avut loc 27 de atacuri ale rechinilor în Australia, însă niciunul nu a fost fatal.
Sursa Foto: Facebook
4g a uitat sa spuna ca barbatul avea covid cind a fost mincat de rechin
Pentru acuratețea informației și sa nu permitem manipulări grosolane, barbatul nu „a fost mâncat de rechin ” , doar rănit la piciorul stâng ! Decesul este lesne de înțeles de la ce a provenit !
Cata vreme nu s-a stabilit ca e roman stirea nu e stire ! :))))