Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
UPDATE:
Profesorul de la Colegiul Naţional ”Iosif Vulcan” din Oradea, acuzat că a agresat sexual un elev de 9 ani, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, transmite News.ro.
Știrea inițială
Un profesorul de sport din Oradea a fost reținut pentru că ar fi agresat un elev al Colegiului „Iosif Vulcan” chiar pe coridorul școlii. Acesta ar fi fost surprins de camerele de filmat ale unității de învățământ, scrie ebihoreanul.ro. Imaginile au ajuns la anchetatori, după ce părinții copilului au reclamat fapta Poliției.
Agresiunea s-ar fi petrecut într-o pauză, după finalizarea orei de sport, chiar sub o cameră de filmat aflată pe coridor. Profesorul ar fi pipăit un elev, lucru pe care copilul în vârstă de 9 ani l-a povestit ulterior părinților, ceea ce i-a determinat pe aceștia să anunțe Poliția.
Drept urmare, imaginile surprinse de camerele din școală au ajuns în posesia anchetatorilor.
Directoarea școlii, Simona Martin, spune că a aflat despre acuzația gravă de la Poliție și susține că a luat toate măsurile prevăzute de lege.
„Din momentul în care am fost informați, am sesizat comisia pentru violență (n.r. – din unitatea de învățământ), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectoratul Școlar Județean, Biroul pentru Siguranță Școlară și am convocat Consiliul de Administrație. Profesorul este cercetat disciplinar, iar activitatea sa didactică a fost suspendată imediat, fiind repartizat temporar în alte activități care nu implică elevii”, a declarat directoarea, miercuri, pentru ebihoreanul.ro
Mai precis, profesorul cu pricina a fost repartizat la secretariat și în bibliotecă, la activități de casare a manualelor, unde să nu interacționeze cu elevii. Citește mai mult pe ebihoreanul.ro