Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Portul cu apele cele mai adânci de la Marea Neagră, aflat în prezent în construcţie în oraşul georgian Anaklia, ar trebui să poarte numele preşedintelui american Donald Trump, a susţinut marţi politicianul georgian Irakli Rujadze, secretar general al partidului de opoziţie „Georgia Puternică”, scrie agenţia EFE, citată de Agerpres.
„Portul Anaklia poate juca un rol cheie în securitatea regiunii Mării Negre şi în diversificarea rutelor energetice şi economice”, a spus acest politician la o conferinţă de presă.
În opinia sa, „împreună cu conducta petrolieră Baku-Tbilisi-Ceyhan, portul Anaklia este singurul proiect major care se aliniază cu priorităţile strategice ale administraţiei Casei Albe faţă de Georgia”. De asemenea, Irakli Rujadze a cerut „prevenirea dominaţiei strategice a intereselor ruse şi chineze asupra acestui port”.
Prin urmare, a argumentat el, în urma acordului încheiat între SUA, Azerbaidjan şi Armenia pentru realizarea aşa-numitei „rute Trump”, care va conecta Azerbaidjanul cu enclava sa Nahicevan prin traversarea teritoriului Armeniei, portul Anaklia ar trebui să poarte numele preşedintelui SUA, întrucât este o continuare a acelui proiect.
Viitorul port cu ape adânci din nord-vestul Georgiei, prevăzut să devină operaţional din anul 2029, va putea primi nave de mare tonaj, cu un deplasament de până la 100.000 Tdw, în timp ce în porturile georgiene deja existente, cele de la Batumi şi Poti, pot acosta nave de maxim 40.000 Tdw.
Proiectul de construire a portului Anaklia, în valoare de circa 2,5 miliarde de dolari, a fost încredinţat în urmă cu doi ani unui consorţiu format din companiile chineze China Communications Construction Company Limited şi China Harbour Investment, care a concurat cu compania elveţiano-luxemburgheză Terminal Investment Limited Holding S.A.
E plină lumea de psihopați si de lingători de c ur psihopat. Vomitiv de-a dreptu
Doamne,ce dis.trushi!!! Si ai lor si ai nostrii. Dil.iul asta ajunge in puscarie pentru tot ce a facut(daca nu da coltu’ inainte de proces).