
”Un ospătar face 20-30 de km pe zi într-o sală de 50 de metri pătrați” / Burnoutul în industria ospitalităţii – abordat în premieră de specialişti, la Balvanyos
Epuizarea profesională a angajaţilor din industria ospitalităţii, cunoscută sub numele de burnout, a fost abordată, în premieră, ca temă centrală de discuţie în cadrul unui eveniment dedicat sectorului HoReCa, organizat de Hospitality Culture Institute la Balvanyos, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Subiectul a fost adus în atenţia publică în cadrul Food & Beverages Innovation Camp, care se desfăşoară în perioada 26-28 mai, la care participă peste 140 de specialişti şi antreprenori din ţară şi străinătate.
Fondatorul Hospitality Culture Institute, Florin Maxim, a atras atenţia asupra presiunii constante la care sunt supuşi angajaţii din restaurante, bucătării sau servicii de livrare din cauza ritmului alert şi condiţiilor de muncă stresante, dar şi asupra lipsei unui cadru de sprijin real pentru aceştia.
„Vorbim de oamenii care lucrează în bucătării, în spaţii în general închise. Sunt igienice, aerisite, dar oamenii aceia stau câte şase ore, câte opt ore în flux continuu de lucru, pentru că clienţii sunt în sală sau comenzile vin pe delivery şi nu mai ai timp să te opreşti. ‘Acum stau 10 minute’ nu există. Ei non-stop trebuie să lucreze. Există un stres ce se acumulează în aceşti oameni care lucrează în spate, în bucătărie, un stres pe care noi, consumatorii, nu-l vedem. Când suntem în sală totul ni se pare frumos, ‘ce viaţă frumoasă au ăştia’. Nu e chiar aşa. Un ospătar face 20-30 de kilometri pe zi într-o sală de 50 de metri pătraţi. Deci, lucrurile astea trebuie să începem să le discutăm, să le arătăm, să le scoatem în faţă. Până acum, cumva, le-am trecut cu vederea, dar încep să se adune”, a declarat pentru AGERPRES Florin Maxim.
Potrivit acestuia, sectorul HoReCa se confruntă cu o presiune uriaşă şi din cauza numărului mare de controale, care generează un stres suplimentar.
„Practic, noi suntem cu uşa deschisă. La noi în sector intră oricine, oricând. Să produci food în România sau să serveşti mâncare este o întreagă epopee. Pe lângă faptul că avem 19 instituţii care ne controlează. Deci, este ceva incredibil! Cu siguranţă, nu există niciun alt sector care să fie atât de controlat iar opt dintre cele 19 instituţii au dreptul să ne închidă activitatea pe loc. Adică, dacă unui comisar de la o anumită instituţie i se pare ceva, el poate să te închidă. Poţi să faci contestaţie, dar asta înseamnă că tu pierzi bani, pierzi oameni care-ţi pleacă de la muncă şi care nu vor să lucreze într-un moment atât de stresant. Tot timpul trebuie să stai cu stres că vine cineva în control (…) ITM-ul, ANAF-ul, ANPC-ul, cine o să vină astăzi să mă închidă? Asta e şi cea mai mare problemă şi semnalul de alarmă pe care îl tragem: toţi vin în control, adică nu vin cu gândul hai să vedem ce e de reparat aici, hai să-ţi arătăm ce nu e bine. Şi atunci toată această energie negativă se răsfrânge asupra antreprenorului sau asupra managerului”, a spus Florin Maxim.
Lipsa forţei de muncă este, de asemenea, un alt factor de stres pentru antreprenorii din domeniul industriei ospitalităţii.
„Cea mai mare problemă pe care o are sectorul ospitalităţii în momentul de faţă este că ne-am pierdut statutul de first employer. Adică studentul, prima dată, înainte vreme, se angaja ca barman sau ca ospătar undeva, sau ca picolo, sau recepţioner sau mai ştiu eu ce. În momentul de faţă se angajează casier. Deci, cumva, retailul modern şi-a câştigat acest first place. De ce? Din cauza stabilităţii, din cauza salariului mai mare. După cum ştiţi, în sectorul nostru veniturile unui angajat se compun din salariu şi tips (…) Asta este cea mai mare problemă a noastră din acest punct de vedere, că nu mai avem intrare şi atunci trebuie să apelăm la forţă de muncă asiatică. Dar, iarăşi, acea forţă de muncă trebuie învăţată, avem o barieră de limbaj, nu e uşor şi ei devin din ce în ce mai mulţi şi odată cu creşterea în dimensiune a comunităţii lor vom avea şi o problemă culturală”, a punctat Florin Maxim.
Food & Beverages Innovation Camp, care a început luni şi se va încheia miercuri la Balvanyos Resort, reuneşte antreprenori din industria alimentară – fondatori de restaurante, chefi, investitori, lideri din FMCG şi HoReCa, experţi şi consultanţi – şi marchează finalul programului F&B Business Accelerator, unic în România şi printre puţinele din Europa dedicate exclusiv inovaţiei în sectorul alimentar.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.