Un orădean, fost profesor, e voluntar în taberele pentru refugiați din Ucraina / ”Trăiesc mai rău decât noi în comunism, în fiecare noapte sunt loviți de drone, rușii îi toacă mărunt, dar unul n-am auzit să se plângă…”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Fost profesor Nicolae Vinter face periodic voluntariat în taberele pentru refugiați din Ucraina, pentru a ajuta victimele războiului. Bărbatul a povestit pentru Bihoreanul despre atmosfera din țara atacată de ruși, ororile conflagrației, determinarea ucrainenilor greu încercați și perspectiva unui conflict prelungit timp de generații întregi.

„În tabăra pentru refugiați sunt femei cu copii mici, bătrâni cu mințile pierdute și invalizi care în tinerețe au luptat în Afganistan. Le-au rămas doar hainele de pe ei, dar totuși nu vorbesc despre pace. Par conștienți că Putin n-o să se lase până nu-i supune sau îi omoară pe toți…”, povestește bărbatul. Fost profesor de geografie și antreprenor de succes, s-a retras din activitate pentru a se dedica voluntariatului…

Prima oară, Nicu a mers voluntar în Ucraina în decembrie anul trecut, timp de o lună. Frig cum a fost atunci, în tabăra de la Cernăuți, nu mai răbdase niciodată. „Purtam două perechi de mănuși și tot îmi îngheța mâna pe cartofi. Trebuia să gătim totul în 2 ore, cât era curent, pentru că altfel se opreau cazanele. Seara, în cameră, dormeam cu geaca pe mine. În viața mea n-am suferit atâta frig…”, își amintește el.

„Când am coborât în gară, un călător mi-a spus: «Dă-ți jos șapca, să te vadă camerele video». Totul e supravegheat”

Iarna aceasta a fost mai norocos, pentru că tabăra de lângă Kiev se încălzea cu lemne. Nicu a pornit din Oradea în noiembrie și a mers cu trenul până în Suceava, apoi cu microbuzul la Cernăuți. După o săptămână în tabăra de aici, a continuat spre Kiev.

„Când am coborât în gară, un călător mi-a spus: «Dă-ți jos șapca, să te vadă camerele video». Totul e supravegheat. La intrare și la ieșire ești controlat ca la noi în aeroport…”.

Kievul este mutilat de război.

„Drumurile sunt sparte, casele sunt cenușii, iar multe blocuri au urme de la loviturile de drone. Militarii fac filtre pe străzi, iar de la 10 seara până la 7 dimineața circulația e interzisă”, explică orădeanul.

Populația susține în continuare frontul, spune el.

„În ciuda greutăților, nu se văd doborâți. «Va trece și asta, ca altele», spun majoritatea”, zice Nicu.

El e realist: „Rușii nu pot fi bătuți. Dacă s-ar simți încolțiți, ar putea folosi arma nucleară”. Iar dacă nu are cum să forțeze înfrângerea agresorului, comunitatea internațională încearcă să ajute victima. Chiar dacă Ucraina refuză să se obișnuiască cu acest statut…

„Când am intrat în România, la revenire, am luat un autocar. «De unde vii?», întreabă șoferul. «De la Kiev», zic eu. «De la criminalul ăla de Zelenski? Putin, ăla-i bărbat!», zice ăla. Am crezut că înnebunesc. 20 de minute am strigat unul la altul. «Dacă ție îți merge autocarul cum îți merge mintea, nu urc, că ne omori pe toți!».

Un călător mi-a închis gura. «Lasă-l în pace. La mine în familie aproape toți gândesc așa. N-ai ce face…»”