Home » Articole » ONU condamnă ultimele atacuri ruseşti asupra Ucrainei şi cere o dezescaladare „urgentă” / 19 oameni au murit, între care mai mulți copii, în urma ultimului atac asupra Kievului

ONU condamnă ultimele atacuri ruseşti asupra Ucrainei şi cere o dezescaladare „urgentă” / 19 oameni au murit, între care mai mulți copii, în urma ultimului atac asupra Kievului

ONU condamnă ultimele atacuri ruseşti asupra Ucrainei şi cere o dezescaladare „urgentă” / 19 oameni au murit, între care mai mulți copii, în urma ultimului atac asupra Kievului
Sursa foto: Genya Savilov / AFP / Profimedia
Ascultă articolul

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat luni prin vocea purtătorului său de cuvânt, Stephane Dujarric, ultimele atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei şi a cerut din nou o dezescaladare „urgentă” a conflictului, relatează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.

„Orice atac împotriva populaţiei civile şi a infrastructurilor civile, indiferent unde are loc, constituie o încălcare clară a dreptului internaţional umanitar şi trebuie să înceteze imediat”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Guterres, Stephane Dujarric, în conferinţa sa de presă zilnică.

- articolul continuă mai jos -

Cel puţin 14 persoane au fost ucise la Kiev, iar alte şase şi-au pierdut viaţa în localitatea Vişneve, situată la aproximativ doi kilometri sud-vest de capitala Ucrainei, potrivit bilanţului prezentat luni de autorităţile ucrainene. Conform ultimului bilanţ de marţi dimineaţă, numărul morţilor crescuse la 19 în urma atacului asupra Kievului, între care mai mulţi copii, potrivit Unian.

Serviciul de stat pentru situaţii de urgenţă al Ucrainei indicase luni pe Telegram că, în urma atacului rusesc asupra capitalei ucrainene, 56 de persoane au fost rănite, între care şapte copii.

Referitor la Vişneve, ministrul de interne ucrainean, Igor Klimenko, a explicat că peste 500 de persoane fuseseră evacuate în momentul publicării mesajului său din cauza riscului unei „a doua explozii” în zonă.

Aceste atacuri au avut loc în ajunul începerii summitului anual al NATO, preconizat să se desfăşoară marţi şi miercuri la Ankara.

Dujarric a subliniat că secretarul general „îşi reiterează apelul la o dezescaladare urgentă care să conducă la un armistiţiu total, imediat şi necondiţionat”.

În plus, acesta a precizat că echipe ale Biroului Naţiunilor Unite pentru afaceri umanitare (OCHA) desfăşoară operaţiuni de căutare şi salvare a persoanelor „care ar putea fi încă blocate sub dărâmături” la Kiev şi în împrejurimi.

Organizaţiile neguvernamentale locale, precum şi agenţii şi organisme ONU continuă să ofere primul ajutor, sprijin medical şi psihologic, precum şi alte forme de asistenţă în urma acestor atacuri, a adăugat el.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole