Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Regiunea Pacificului de Sud-Vest se confruntă cu „riscuri sporite” din cauza încălzirii oceanelor, a valurilor de căldură marină şi a creşterii nivelului apei, a avertizat marţi agenţia climatică a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
„Regiunea a cunoscut al doilea cel mai cald an înregistrat vreodată (după 2024), fiind marcat de fenomene meteorologice extreme care au provocat perturbări generalizate, pagube economice şi pierderi de vieţi omeneşti”, a indicat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) în raportul său anual.
Cu toate acestea, din punct de vedere al valurilor de căldură, 2025 a fost cel mai sumbru an în lipsa El Nino, a subliniat OMM, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la o revenire în forţă a acestui fenomen climatic în 2026.
În raportul său, agenţia a menţionat, în special, apele mai calde şi mai acide, dăunătoare pentru activitatea umană şi ecosisteme, precum şi creşterea nivelului mării, care ameninţă locuitorii zonelor de coastă şi statele insulare situate la altitudine joasă.
Între anii 1999 şi 2025, nivelul apei a crescut, în medie, cu 3,7 milimetri pe an în această regiune.
În plus, „se estimează că suprafaţa de gheaţă tropicală rămasă în Papua (Indonezia) reprezenta doar aproximativ 2% din suprafaţa de gheaţă observată în 1988”, iar „ultimul gheţar tropical din regiune ar urma să dispară până la sfârşitul anului 2026 sau la începutul anului 2027”, a avertizat agenţia.