G4Media.ro

Un oficial NATO avertizează că prețurile sporite ale munițiilor îngreunează apărarea și…

Sursa foto: Sergey SHESTAK / AFP

Un oficial NATO avertizează că prețurile sporite ale munițiilor îngreunează apărarea și securitatea alianței

Şeful Comitetului militar al NATO, amiralul Rob Bauer, a avertizat sâmbătă că sporirea substanţială a preţului muniţiilor nu înseamnă că o sporire a cheltuielilor pentru apărare se traduce în mod automat în mai multă securitate şi a pledat pentru o nouă abordare faţă de cooperarea militară, informează Reuters, citată de News.ro.

”Preţurile pentru echipament şi muniţii cresc. Chiar acum plătim tot mai mult exact pentru acelaşi lucru”, a spus amiralul olandez, după o reuniune a responsabililor militari ai alianţei desfăşurată la Oslo.

”Asta înseamnă că nu putem fi siguri că o creştere a cheltuielilor militare conduce de fapt la mai multă securitate”, a explicat el.

Bauer s-a pronunţat pentru o nouă abordare a cooperării public-privat în domeniul apărării, în vederea creşterii capacităţii de producţie.

”Stabilitatea pe termen lung trebuie să prevaleze în faţa profiturilor pe termen scurt. Aşa cum am văzut în Ucraina, războiul afectează întreaga societate”, a continuat el.

În luna februarie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat Kievul că utilizează proiectile de artilerie într-un ritm mai mare decât poate produce Occidentul. Ucraina ajunsese să lanseze zilnic 10.000 de obuze de artilerie calibru 155mm.

sursa: News.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...