G4Media.ro

Un oficial maghiar contrazice autoritățile române: sub crucile de beton amenajate de…

Un oficial maghiar contrazice autoritățile române: sub crucile de beton amenajate de Primăria Dărmănești în Cimitirul Valea Uzului se află rămășițele unor soldați maghiari

Vilmos Kovács, comandantul Institutului şi Muzeului Militar de la Budapesta, a declarat că sub crucile amplasate de Primăria Dărmănești în Cimitirul Valea Uzului se află rămășițele unor soldați maghiari, contrazicând astfel versiunea Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE) din România, care a transmis într-un comunicat de presă că sub acele cruci nu există morminte de război.

Vilmos Kovács a declarat pentru agenția maghiară de presă MTI că a transmis în acest sens documente de arhivă autorităților române în cadrul consultării dintre cele două părți.

”Partea maghiară a solicitat încetarea acestei situaţii de profanare gravă”, arată agenția MTI. Ca prim pas, a fost iniţiată explorarea zonei de sub crucile de beton. Partea română consideră că exhumarea este acceptabilă numai în cazul în care va acoperi întregul cimitir al eroilor, a explicat comandantul HM HIM. Pentru moment, s-a rămas la studierea, de către ambele părţi, a documentelor de arhivă prezentate de către fiecare, a mai scris MTI.

Vilmos Kovács a spus că a transmis autorităților române că Ungaria nu este de acord cu trecerea administrării Cimitirului Valea Uzului la Ministerul Apărării din România. Motivul?Cimitirul a fost îngrijit până acum de Primăria din Sânmartin, “şi a făcut-o bine”, potrivit MTI.

Oficialul maghiar a anunțat că în luna septembrie va fi organizată o vizită comunăc la cimitirul Valea Uzului.

Foto: Crucile românești din Valea Uzului (Sursa Foto: captură Youtube)

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

14 comentarii

  1. Ca vor ungurii sa faca stat in stat si cu acest caz al cimitirului eroilor international (a peste 4 nationalitati), este deja cunoscut. Rusine lor ca nu fac decat sa instige la ura si dezbinare pretizand mai mult decat li se cuvine si decat inapoiaza la randul lor ca cetateni ai aceleiasi tari cu majoritate romaneasca!

    • Scuze, dar se pare ca nu ati inteles despre ce este vorba in Valea Uzului. Acolo e vba de o intruziune a autoritatilor Darmanesti, dovedit ilegala – si bazata pe minciuni ale ONCE.

      Cu stat in stat va referiti probabil la autonomia teritoriala pentru Tinutul Secuiesc – cu totul alt subiect si diferit de un „stat in stat. Autonomia e pentru vii, cimitirul pentru morti!

  2. Mai oameni buni! Nu faceți mai bine ca la Mărășești. Puneți toți morții laolaltă (că doar au luptat) treceți-le numele pe un mare panou comemorativ, apoi fiecare care ajunge acolo se roagă pentru ai lui.

  3. cimitirul este pe teritoriul Romaniei si numai statul roman are dreptul exclusiv sa hotarasca ce si cum sa faca acolo.
    Oare nu intelege nimeni ca toata povestea cu acest cimitir si cu adoptia Sorinei este un atac informational la adresa Romaniei ?, si este foarte convenabil nu numai dsumanilor externi dar si mafiei PSD ALDE UDMR care are nevoe de apa tulbure sa prinda pesti mai mari, are nevoe de fumigene ca sa distraga atentia de la votul de 26 mai, nu uitati ca degraba se implineste 1 an de la 10 august si atacurile se vor inteti.

    • Important: Conform unor tratate internationale si bilaterale, interventiile in cimitirele internationale de soldati se decid de comun acord cu partile implicate, in cazul de fata cu Ungaria. La fel, in Ungaria, amenajarea mormintelor de soldati romani se face in consens cu Romania!
      Deci e foarte bine asa ca nu-si face fiecare de cap pe motiv ca cimitirul e pe teritoriul propriu. Asta inseamna Europa, sa colaborezi si sa gestionezi impreuna chestiunile comune.

  4. poate sunt ramasite de huni.
    sa se faca analiza genetica.

  5. De-a dreptul „șocant”…
    Cred că toți ne așteptăm ca „un oficial maghiar” să spună întotdeauna adevărul și numai adevărul! :d

  6. @hans dietrich , numele nemtesc este de imprumut, iar cel autentic este unul unguresc – in speta kaszas matei. Se prea bine intelege obiectivitatea ce nu va caracterizeaza ca natie, absolut niciodata!
    Acel cimitir se afla pe pamant romanesc si contine ramasite inclusiv romanesti. Nu sunteti multumiti, foarte bine, plecati exact de unde ati venit.

  7. Acest așa-zis Hans Hedrich este un troll ungur care vine sa ne spună ca tot ceea ce spune un oficial ungur este adevărat. Pana nu se fac săpături in cimitir, in totalitate, nu putem știi situația exactă. Ce se știe cu siguranța este ca 19 morminte a unor soldați romani sunt acum acoperite cu cruci cu simbolul Ungariei.

  8. Pentru Redactia G4 : am o singura intrebare, poate ma repet !
    Vreau eventual sa inteleg, nu am nimic cu nimeni, nici o problema, dar am o curiozitate : de ce si de unde atatea articole cu unguri !?
    Numai azi, 3 (trei) articole !!! Cu si despre UNGURI !!! In Romania ….
    Fara sa vreau, am citit si eu, cum se inpart banii de catre partide, in campania electorala de exemplu si ma gandesc ca asta e singurul criteriu si aici : oameni pro unguri in redactie, si bani aferenti !

  9. Constat ca in continuare comentariile sunt de tip „Ba p-a matii” si pentru ca nu-i iubim pe unguri refuzam adevarul istoric, daca cimitirul a fost creeat in 1917 de armata austro-ungara in acel cimitir sunt mortii acestei armate, este international doar in masura in care etniile soldatilor de ieri sunt astazi incadrate in alte natiuni. Si in mod cert apartenenta mortilor este clar documentata. Nu inteleg de ce autoritatile militare competente romane nu vin niciodata cu informatii concrete, cu explicatii clare despre diferenta dintre Valea Uzului si Poiana Uzului. Nu este exclus ca vreun militar de etnie romana sa fi fost intre mortii austro-ungari, desi este notoriu ca se evita prezenta acestora pe frontul cu armata romana, ce altceva mai puteau fi? prizonieri de razboi din armata romana? lucrul asta precis este consemnat in documente, dar militarii morti ai armatei romane, cred ca este destul de clar ca, au fost ingropati in celalalt cimitir de la Poiana Uzului. Este tot mai clar ca bizonii se afla in autoritatea locala din Darmanesti, niste incompetenti au emis niste acte administrative „dezorientate” si autoritatile competente romane procedeaza dupa „buna” regula maghiara: orice rahat ar fi, numai sa fie romanesc, si ne tot fac din vorbe in loc sa ne dea date concrete si documentate.

    • Si care ar fi adevarul ? Ideea este ca noi cei vii intretinem starea de combat a mortilor din cimitir . Folosinduse de asezarea teritoriala . Ultima bomba este cererea in instanta ca Cheile Bicazului sa fie trecuta de la Jud. Neamt la Judetul Harghita . Cred ca este o problema mai importanta de urmarit.

  10. trebuie vazut numarul opincilor si inpartit la 2.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.