Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Directorul general al companiei de logistică Astra-Shipping, specializată în contracte Gazprom, Yuri Voronov, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit mort, anunță Radio Europa Liberă Ucraina.
Acesta locuia în districtul Vyborgsky din regiunea Leningrad, într-un cartier de lux.
Potrivit presei, cadavrul bărbatului a fost găsit într-o piscină de pe proprietatea sa. Cauza preliminară a morții este o rană provocată prin împușcătură, provocată de însuși Voronov, susțin autoritățile. Rudele decedatului susțin că acesta a pierdut mulți bani din cauza unor probleme cu contractanții și partenerii.
De la începutul anului, acesta este al patrulea deces al unui manager de top asociat direct cu corporația Gazprom. În ianuarie, Leonid Shulman, un manager de top al Gazprom Invest, a fost găsit mort în regiunea Leningrad;
În aprilie, fostul vicepreședinte al Gazprombank Vladislav Avaev, soția și fiica sa au fost găsite moarte la Moscova.
Potrivit anchetatorilor, Avaev, care era la un pas de faliment, și-a împușcat cei dragi și apoi s-a sinucis.
Andrei Krukowski, directorul staţiunii de schi a gigantului rus Gazprom, a murit și el la începutul lunii mai, „căzând de pe o stâncă”. Accidentul s-a întâmplat petrecut în stațiunea Soci.
dati-mi voie sa ghicesc, la un ceai sau in timp ce vizita un prieten la etaj superior, i-a scapat o critica fata de dictatorul suprem?
…Si a alunecat, in cadere a acrosat pistolul aflat neasigurat in biroul din locuinta alaturata care s-a descarcat si, din viteza data de recul a ajuns in piscina vilei de vacanta
Stire incompleta , rusnacu a baut un ceai special, dupa care cazut de pe balcon direct in piscina
nu accept explicatiile cu pierdut banii sau alte rahaturi de genul.Este mai degraba o operatiune de „curatenie” facuta de FSB intrucat toti din pozitiile de top ale statului rus sunt precum mafiotii.
Stiu multe despre altii mai sus pusi si pot produce daune daca dezvaluie ceea ce stiu.
Asa i se planteaza un glont in cap chiar daca decedatul avea mainile legate…concluzia fiind ca s-a impuscat singur,pe urma si-a legat mainile 🙂
Absolut. Oligarhii reprezinta un pol de putere care concureaza KGBistii lui Putin. Trebuie inlaturati de urgenta.
Câți manageri are Gazprom? Este rata de deces în rândul managerilor Gazprom mai mare sau mai mică decât media generală?
vizibil mai mare. le-au murit 4-5 de cand a inceput razboiul. a naibii coincidenta…
interesant.
cand se difuzeaza episodul 2?
Banii nu aduc fericirea……de la Putin citire…
Gazprom îți dă aripi.
la momentul oportun o sa se trezeasca si oligarhii si o sa-i intoarca serviciul lui vladolf…👍👍👍👍