G4Media.ro

Un nou paradox cuantic pune sub semnul întrebării ceea ce considerăm a…

Un nou paradox cuantic pune sub semnul întrebării ceea ce considerăm a fi fundaţia realităţii empirice

Dacă un copac cade într-o pădure fără a se afla nicio persoană în preajmă, face el zgomot? Probabil că nu, este răspunsul pe care-l auzim din ce în ce mai mult dinspre fizicienii specializaţi în domeniul cuantic al realităţii, conform unui material publicat vineri de Live Science, pornind de la un studiu coordonat de profesorul Eric Cavalcanti de la Universitatea australiană Griffith şi publicat în revista Nature Physics, în care sunt aduse în discuţie însăşi fundaţiile pe care suntem obişnuiţi că se bazează realitatea empirică: rolul observatorului în modul în care se desfăşoară un eveniment.

De asemenea, dacă în apropiere se află cineva care poate auzi cum cade acel copac, ar părea evident că a făcut zgomot, însă şi această supoziţie trebuie revizuită, conform Live Science.

Fizicienii au descoperit un nou paradox în mecanica cuantică – una dintre cele două teorii ştiinţifice fundamentale despre Univers, alături de Teoria relativităţii formulată de Albert Einstein – care pune sub semnul întrebării unele consideraţii pe care le consideram „de bun simţ” despre realitatea înconjurătoare.

Mecanica cuantică vs. simţul comun

Să examinăm aceste trei afirmaţii intuitive: (1) Când cineva observă un eveniment, respectivul eveniment chiar se întâmplă; (2) Este posibil să faci alegeri libere sau cel puţin, alegeri aleatoare din punct de vedere statistic; şi (3) O alegere făcută într-un anumit loc poate influenţa în mod instantaneu un eveniment ce se produce la distanţă (fizicienii îi spun principiul „locaţiei” sau poziţiei)

Toate aceste afirmaţii sunt de fapt doar nişte idei intuitive şi marea majoritate a oamenilor, inclusiv fizicienii, au încredere în valoarea lor de adevăr. Însă noul studiu publicat în revista Nature Physics arată că aceste trei afirmaţii nu pot fi toate adevărate – caz în care ar fi infirmate principii de bază ale mecanicii cuantice.

Acesta este cel mai puternic rezultat obţinut până în prezent într-o lungă serie de experimente şi descoperiri din mecanica cuantică, descoperiri care ne schimbă percepţia asupra realităţii. Dar pentru a înţelege de ce este atât de important, să ne întoarcem la istorie.

Bătălia pentru realitate

Mecanica cuantică funcţionează foarte bine pentru a descrie comportamentul celor mai mici obiecte, atomi sau particule de lumină (fotoni). Însă acest comportament poate fi… foarte ciudat.

În numeroase cazuri, teoria cuantică nu oferă răspunsuri definitive la întrebări cum ar fi: „unde se află această particulă în acest moment?”. În schimb, oferă probabilităţi cu privire la locul unde ar putea fi identificată respectiva particulă atunci când este observată.

Pentru Niels Bohr, unul dintre părinţii mecanicii cuantice de acum un secol, acest lucru nu este legat de insuficienţa informaţiilor despre un anumit eveniment fizic ci pentru că proprietăţile fizice, aşa cum este „locaţia”, nu există până nu sunt măsurate.

Mai mult decât atât, pentru că anumite proprietăţi ale unei particule nu pot fi observate perfect în mod simultan – cum ar fi poziţia şi viteza – ele nu pot fi reale în mod simultan.

Lui Albert Einstein această idee i s-a părut de neconceput. Într-un articol din 1935, semnat alături de alţi doi mari fizicieni teoreticieni din epocă, Boris Podolsky şi Nathan Rosen, Einstein susţinea că realitatea trebuie să însemne mai mult decât fenomenologia ce poate fi descrisă de mecanica cuantică.

Articolul făcea referire la o pereche de particule aflate la mare distanţă una de alta, dar aflate într-o stare specială de „inseparabilitate cuantică”. Atunci când una dintre proprietăţile unei particule (de exemplu poziţia sau viteza) este măsurată la ambele particule aflate în această stare de inseparabilitate, rezultatul va fi aleator – dar va exista o corelaţie între rezultatele obţinute cu fiecare dintre cele două particule în parte.

Spre exemplu, un observator care măsoară poziţia primei particule, poate prezice în mod perfect care va fi rezultatul măsurării poziţiei celeilalte particule aflată la distanţă, fără să interacţioneze cu ea. Sau observatorul poate alege să prezică viteza în schimb. Acest lucru ar fi avut o explicaţie naturală, susţinea Einstein şi colegii săi în articol, dacă ambele proprietăţi existau încă dinainte să fie măsurate, în mod contrar interpretării lui Bohr.

Însă în 1964, fizicianul irlandez John Bell demonstra că argumentul lui Einstein nu se susţine dacă se realizează o combinaţie mai complicată de măsurători diferite asupra celor două particule aflate în stare de inseparabilitate cuantică.

Bell a arătat că dacă cei doi observatori aleg în mod aleator şi independent unul de altul între a măsura una sau alta dintre proprietăţile particulelor lor, cum ar fi poziţia şi viteza, media rezultatelor obţinute nu poate fi explicată de nicio teorie în care aceste proprietăţi, viteza şi poziţia, ar fi avut o existenţă predeterminată.

Acest lucru pare incredibil, însă experimentele au demonstrat clar că aceste corelaţii de care vorbea Bell se produc într-adevăr. Pentru numeroşi fizicieni aceasta este dovada că Bohr avea dreptate: proprietăţile fizice ale obiectelor nu există înainte de a fi măsurate. Evident că acest lucru ridică întrebarea: de ce „măsurătoarea” este atât de specială?

Observatorul, observat

În 1961 fizicianul teoretician ungaro-american Eugene Wigner a conceput un experiment de gândire pentru a arăta ce este atât de complicat cu ideea de măsurare.

El a propus o situaţie în care prietenul său intră într-un laborator perfect izolat şi desfăşoară o măsurătoare asupra unei particule cuantice – să spunem că alege să-i măsoare poziţia. Wigner a observat că dacă aplică ecuaţiile mecanicii cuantice pentru a descrie această situaţie din exterior, rezultatul este foarte diferit. În loc ca măsurătoarea aplicată de prietenul său să transforme în realitate una dintre poziţiile potenţiale ale particulei, din perspectiva lui Wigner, prietenul său a intrat într-o stare de inseparabilitate cu particula şi a fost la rândul său „infectat” de incertitudinea cuantică ce o înconjoară.

Acest experiment de gândire este similar celui propus de Schrödinger, cu faimoasa sa pisică – experiment în care soarta pisicii din cutie devine inseparabilă în relaţie cu un eveniment cuantic aleator.

Pentru Wigner, aceasta a fost o concluzie absurdă. În schimb, el credea că odată ce conştiinţa unui observator este implicată, starea de inseparabilitate cuantică se prăbuşeşte, iar observaţiile prietenului său devin definitive. Dar dacă Wigner se înşela?

Noul experiment

În nou experiment de gândire propus de profesorul Eric Cavalcanti şi colegii săi s-a construit o versiune extinsă a „paradoxului prietenului lui Wigner”, versiune propusă pentru prima oară de profesorul Časlav Brukner de la Universitatea din Viena. În acest nou scenariu sunt implicaţi doi fizicieni – să le spunem Alice şi Bob – fiecare dintre ei cu câte un prieten în două laboratoare aflate la mare distanţă (Charlie şi Debbie).

În noua variantă de experiment, Charlie şi Debbie măsoară o pereche de particule aflate în stare de inseparabilitate cuantică, la fel ca în experimentele lui Bell.

La fel cum susţinea Wigner, ecuaţiile mecanicii cuantice ne spun că Charlie şi Debbie ar trebui să intre la rândul lor în stare de inseparabilitate cu particulele pe care le observă. Însă pentru că aceste particule erau deja în stare de inseparabilitate una faţă de cealaltă, teoretic, şi între Charlie şi Debbie ar trebui să apară o astfel de inseparabilitate. Dar ce ar implica acest lucru din punct de vedere experimental?

În noul experiment teoretic propus de Cavalcanti, prietenii intră în laboratoarele lor pentru a măsura particulele ce le-au fost atribuite. La un moment ulterior, Alice şi Bob aruncă fiecare cu o monedă. Dacă pică partea cu efigia, ei deschid uşa şi îşi întreabă prietenul ce a văzut. Dacă pică faţa cu valoarea monedei, cercetătorii vor opera o măsurătoare diferită.

Această măsurătoare diferită are mereu un rezultat pozitiv pentru Alice, dacă Charlie este în stare de inseparabilitate cuantică cu particula pe care o observă, în modul formulat de Wigner. La fel pentru Bob şi Debbie.

Însă, prin modul în care se desfăşoară acest experiment, nicio informaţie despre observaţiile desfăşurate în interiorul laboratoarelor nu ajunge în exterior. Charlie sau Debbie nici măcar nu-şi vor mai aminti ce au observat în interiorul laboratorului, ca şi când s-ar trezi dintr-o anestezie generală.

Dacă cele trei afirmaţii intuitive de la începutul acestui articol sunt corecte, fiecare dintre prieteni a fost martorul unui rezultat real şi unic obţinut prin măsurătoare în laborator, independent de decizia ulterioară luată de Alice şi de Charlie de a deschide sau nu uşa laboratorului. De asemenea, ceea ce au văzut Alice şi Charlie ar trebui să nu depindă de modul în care a căzut moneda aruncată de Bob şi invers.

În noul experiment se arată că dacă lucrurile ar fi stat aşa, ar apărea nişte limite ale corelaţiilor pe care Alice şi Bob s-ar aştepta să le observe între rezultatele pe care fiecare le-a obţinut. De asemenea, acest experiment a mai arătat că mecanica cuantică prezice că Alice şi Bob vor vedea corelaţii care depăşesc aceste limite.

S-ar putea ca acest tip de experiment să nu poată fi niciodată organizat practic, cu oameni în carne şi oase, dar, crede Cavalcanti, într-o zi ar putea fi posibilă o demonstraţie concludentă dacă „prietenul” va fi un sistem de inteligenţă artificială (AI) de nivel uman care să opereze dintr-un puternic computer cuantic.

Ce înseamnă toate acestea?

Deşi ar putea să mai treacă zeci de ani până se va ajunge la un experiment cu adevărat concludent, dacă predicţiile mecanicii cuantice continuă să reziste, acest lucru are implicaţii puternice pentru modul în care înţelegem realitatea – chiar mai mult decât corelaţiile lui Bell. Spre exemplu, corelaţiile pe care le-au descoperit fizicienii nu pot fi explicate doar prin faptul că proprietăţile fizice nu există până în momentul în care sunt măsurate.

Conform lui Cavalcanti, rezultatele obţinute îi obligă pe fizicieni să se confrunte în mod direct cu problema măsurătorii: fie experimentul nu poate fi extins, iar mecanica cuantică trebuie să facă loc aşa-numitei „teorii a colapsului obiectiv”, sau una dintre cele trei afirmaţii „de bun simţ” făcute la început trebuie respinsă.

Există şi unele teorii, precum teoria Broglie-Bohm, care postulează „acţiunea la distanţă”, în care acţiunile pot avea în mod instantaneu efecte în alte părţi ale Universului. Însă acestea sunt în conflict deschis cu teoria relativităţii.

Alţii se află în căutare de argumente pentru o teorie care să respingă complet libertatea de alegere, dar o astfel de teorie are nevoie de o cauzalitate inversă, sau de o formă de-a dreptul conspirativă de fatalism denumită „superdeterminism”.

O altă modalitate de a rezolva conflictul ar fi o revizuire a teoriei lui Einstein care ar trebui să devină chiar şi mai „relativă”. Pentru Einstein, observatori diferiţi se pot contrizice cu privire la momentul sau locul unde se produce un eveniment – dar evenimentul în sine este un adevăr absolut.

În unele interpretări, aşa cum este cea a mecanicii cuantice relaţionale, QBism, sau în interpretarea universurilor paralele, evenimentele în sine se pot produce doar în relaţie cu unul sau mai mulţi observatori. Un copac căzut observat de cineva, ar putea să nu fie o realitate pentru ceilalţi. Toate acestea nu implică faptul că ne putem alege singuri realitatea. În primul rând, putem alege ce întrebări să punem, însă răspunsurile sunt oferite de lumea înconjurătoare. Şi chiar într-o lume raţională, atunci când doi observatori comunică, realităţile lor devin inseparabile, iar în acest mod apare o realitate comună – adică dacă doi oameni sunt martorii prăbuşirii aceluiaşi copac, iar unul dintre ei spune că nu poate auzi zgomotul făcut de acesta, atunci mai mult ca sigur că are nevoie de aparat auditiv.

Sursa: Agerpres

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

46 comentarii

  1. Sunetul este o proprietate obiectiva a naturii, nu trebuie auzit ca sa existe. Oamenii de stiinta care spun contrariul sunt niste cretini. Mecanica cuantica este doar o unealta care merge cand ii se calibreaza toate sforile pt. un anumit scop . Fizica e incompleta iar paradoxurile denota limita logicii umane ( ” Un atenian spune ca toti atenienii sunt mincinosi , minte sau spune adevarul ? ” –aici se termina capacitatea ratiunii umane) .

    “quantum theory is merely a tool to make comprehensible a lawless slicing-up of nature”

    https://www.quantamagazine.org/quantum-theory-rebuilt-from-simple-physical-principles-20170830/

    Si e complicata pt. ca n-a scapat de conceptul de particula si nu vrea sa accepte ideea de infinit.

    • Acela nu este un paradox. Afirmatia este falsa.

    • Fizica cuantică este o invenție, o filozofie cel mult.
      Dacă sunetul nu există fără a a fi observat, ar rezulta că materia nu există fără a fi observată, deci materia (substanța) nu există.
      Ca in unele filme SF, totul se dematerializează, există doar gânduri, informații !

    • Poate ne-am „înălțat” ca în Stargate !
      Dar asta ar însemna că și Serban Nicolae, Olguța Vasilescu, Ion Iliescu, Dincă s-au înălțat ?

    • Era vorba de un cretan, Epimenide, nu de un atenian…

  2. Sunetul este o proprietate obiectiva a naturii, nu trebuie auzit ca sa existe. Oamenii de stiinta care spun contrariul sunt niste cretini.

    Mecanica cuantica este doar o unealta care merge cand ii se calibreaza toate sforile pt. un anumit scop .

    Fizica e incompleta iar paradoxurile denota limita logicii umane ( ” Un atenian spune ca toti atenienii sunt mincinosi , minte sau spune adevarul ? ” –aici se termina capacitatea ratiunii umane) .

    “quantum theory is merely a tool to make comprehensible a lawless slicing-up of nature”

    https://www.quantamagazine.org/quantum-theory-rebuilt-from-simple-physical-principles-20170830/

    Si e complicata pt. ca n-a scapat de conceptul de particula si nu vrea sa accepte ideea de infinit.

  3. Nu exista „obiectiv” in natura. Subiectul si obiectul sunt inseparabile

  4. Ma bucur sa vad astfel de articole pe site-ul dumneavoastra. Felicitari!
    Ma asteptam sa sara cu criticile expertii in virusologie, fotbal, religie si etica ce bantuie si acest forum. Ce sa vezi? N-a durat mult. Da, se pare ca se pricep si la fizica cuantica!

    • Asta pt. ca-si permit s-o studieze. 🙂 Lua-i-ar drq. de critici …

    • Aaaa, ha? What?
      Stimabile, dialogul este liber. Oricine se tine tare pe picioare pe topicul in discutie poate sa participe, cu argumente si suportand consecintele. Este nevoie de permisiune, sau ce?
      Trebuie sa certifici tu cine se califica pentru un topic sau altul, sau exista un numar maxim de topicuri in care o persoana poate fi expert(a)?

  5. Exact ca paradoxul USRist, cică partid de dreapta dar cu puseuri marxiste

    • Omul Vituperant,
      Ne poți spune ce definești tu ca marxist ?
      Ce idei marxiste susține Usr-ul ?

      Detaliază te rog

    • E chiar marxist comunist până în măduva oaselor ,stai sa.i vezi după ce i.au puterea în mana,norocul nostru că în România cei de dreapta sânt mai mulți decât cei de stânga ,încă mai putem vorbi de democrație și liber arbitru,😉

  6. Legat de „Paradox” , in general si-n particular paradoxul atenianului mentionat… Acesta poate fi rezolvat daca acceptam ca atenianul minte si spune adevarul in acelasi timp. (oarecum analog conceptului de superpozitie din mecanica cuantica) , se numeste principiul tertului inclus ( https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Lupa%C8%99cu ), de care am auzit citindu-l pe Solomon Marcus (Paradigme Universale) imediat dupa ce acesta a murit.

    • * Pe limba muritorului : Cand crezi ca una-i doar alba/neagra(cum fac majoritatea de pe aici in proportie de 99%) trebuie sa accepti ca exista sansa sa fi prost si sa te-nseli iar adevarul sa fie mult mai complex, „noante de gri”, cum este de obicei cazul in realitate.

      (Un exemplu concret, exista sansa ca PSD sa spuna adevarul legat de motiunea de cenzura, cu toate ca-s niste infecti, ca faceti ce faceti si spurcati articole de genul cu politica …

    • Lucifer se vede ca esti citit . Imi placi, si nu uita ce-a zis Protagoras: omul este masura tuturor lucrurilor

  7. Hic scientiae nostrae aetatis!
    Reductionismul in toata splendoare lui, culmea, abordand problema holismului existentei!
    Cea mai banala confuzie intre obiect (realitate) si reprezentarea (mentala a) obiectului. O fi influenta constructivismului din stiintele sociale – mai stii? N-ar fi de mirare, acuma cand toata suflarea tinerimii vrea sa studieze artele, „stiintelele” politice, „stiintele” comunicarii (adica nu mai este buna psihologia, cu topicurile relevante, vrem ceva mai cool si fistichiu), etc. Si evident, scopul fiind un post (caldut la fundulet si bine platit) in institutiile Europene frecatoare de menta cu aroma de flori de portocale.

    Si ca sa nu uit pentru ce am venit aici (anume sa enervez pe „toata lumea”), fiti atenti:
    Stiinta nu este realitatea ci reprezentarea realitatii (mai sofisticat spus, un ansamblu al reprezentarilor mentale ale realitatii). Faptul ca marile teorii ale fizicii care fiecare explica destul de bine (adica pana la un punct, suficient pentru existenta noastra cotidiana) diverse aspecte ale realitatii ne obliga sa NU uitam diferenta dintre realitate si reprezentarea realitatii (asta inainte chiar de a spune ceva despre natura realitatii), ergo sa ramanem constienti ca toate aceste mari teorii fizice sunt reprezentari, ergo orice incompatibilitate dintre teorii trebuie mai intai examinata pe palierul reprezentarilor, si abia apoi cel al realitatii. Cu alte cuvinte, progresul stiintei nu s-a incheiat, iar contradictiile dintre teorii trebuie mai intai verificate la nivelul reprezentarilor. Altfel studiem realitatea cu reprezentari insuficiente/inadecvate si nu ar trebui sa fim surprinsi ca ajungem la concluzii blocante („paradoxuri”), si mai ales ar trebui sa ne abtinem sa ne pronuntam prea departe pe detaliile realitatii (nu mai vorbesc de natura realitatii) atat timp cat stim ca este o problema cu reprezentarea realitatii. Ca sa fac o analogie, daca stim ca avionul pe care il pilotam are o aripa si alte componente rupte sau greu de stapanit, este judicios sa ne abtinem de la acrobatii aeriene.

    Astea fiind spuse, measurement theory este o teorie matematica inainte de a fi ceva in fizica, deci, este o reprezentare.
    Mai departe puteti judeca si singuri …
    Dar as mai spune o chestie: TOATA stiinta este grav bolnava de reductionism si ultra-separarea in discipline – inclusiv fizica teoretica, fizica cuantica (care oricum este in mare parte teoretica – opereaza cu probabilitati), ETC.

    Gata. Ma rog, daca n-am enervat suficient pe „academicii de succes”, mai pot spune. Am ambitia sa-i fac sa gandeasca 😉 😉 😉

    • Poți măsura realitatea și atunci când te rupe o durere de măsele. Sigur nu dă erori!

    • Ma bucura enorm comentariul dvs.
      … Mai mult nu spun….
      Aș avea unele intrebari pt dvs, am problemele astea de ceva vreme si pur si simplu nu am gasit pe nimeni in jurul meu care ar părea interesat de asemenea chestiuni:
      1. Ce părere aveti, ar putea avea sens o intuiție cum ca un adevăr, ca să aibă pretentia de adevăr, ar trebui să conțină cel puțin un paradox?
      2. Un fenomen poate să existe dar în același timp să nu fie real? Sau, altfel, un fenomen poate să nu existe (să nu mai existe)dar în același timp să fie real? A fi real nu inseamna a avea pt cineva realitate?
      3. Ce se poate face pt ca oamenii să utilizeze în limbajul lor aceeași semnificatie a termenilor? Cum se poate evita distorsionarea semnificației termenilor utilizati comunicare?
      Va dati seama în ce situatie ma aflu ca să ajung să pun astfel de intrebari aici…

    • Ioane, ai o bila alba doar ca ceea ce spui tu depaseste 99.999% din populatie. Ma bucur ca ai inteligenta prestata. Am si eu prieteni destepti, foarte ortodocsi intr-ale stiintei .. Unul dintre ei a studiat la Lausanne … Tot incerc sa-i explic ce-ai zis tu doar ca poate sunt mai prost si nu reusesc … Buba e aici : https://en.wikipedia.org/wiki/Paradigm_shift dar pana si cei mai ‘oameni de stiinta’ nu par sa inteleaga …

  8. Simturile umane nu pot fi perfecte , ele au doza lor de relativitate ,ce are legatura cu capacitatea senzoriala a fiecarui individ in parte . Chiar si cadrul(momentul ) ce contine aceiasi situatie supusa senzorilor umani , vaz , auz etc , simturile (Perceptia ) sunt diferite functie de locul ,momentul , intelegerea ,sau capacitatea personala de perceptie a unui eveniment inconjurator . In fapt fiecare vede , aude ,intelege , altceva .

  9. Asta e greu sa va expli . Un atom sta intr-un nor de probabilitati statistice. O molecula mare si ea poate sta in starea respectiva dar mai greu, cu mai putine posibilitati unde acesta poate sa fie. Cu cat obiectul este mai mare este in interactiune cu alte obiecte,care au rol de observator si astfel aerul si oscilatiile quantice solidifica un fir de par intr-un nor de posibilitati cu un singur rezultat pe x y z si timp. Deci copacul face zgomot pentru ca este bagat intro stare clasica de pamantul radacinilor, fotonii soarelui si rîmele din pamant si mustele de pe fructe. Emergence theory. Un obesrvator nu trebuie neaparat sa fie self aware. El formeaza cu cel observat un nou obiect quantic sau clasic daca unul din ei este fixat intro singura posibilitate de alti observatori externi. Realitatea e ca sloiurile de gheata inghetate si topite dupa lapovita.
    Ps: scuze de typos nu am autocomplete ca ma enerveaza in draci.

  10. PPS: Mai multi observatori pot avea dreptul la observatii diferite si contradictorii simultan! Nu stiu sa va explic de ce dar pe phys.org cine are chef poate sa caute teza respectiva.

    • Da, numai ca spatiul posibilitatilor este una (si observatorul poate fi parte din el, si observatorul se poate auto-observa … ma rog, pana la un punct / se poate identifica pe sine ca sine si observator) iar reprezentarea spatiului posibilitatilor este alta. Asta nu contrazice ideea ca ambele exista, deoarece depinde de limitele dintre planuri, care duce la discutia despre natura realitatii, informatie plus energie etc.
      Ratarea acestei distinctii echivaleaza cu masurarea timpului cu ajutorul „ceasurilor curgatoare” ale lui Salvador Dali (pictura numita „persistence of memory”).
      In sensul asta, cei care nu fac aceasta distinctie sunt ca pisica care isi ataca imaginea in oglinda si este uimita de blocajul (paradoxul, ar zice ea daca ar conceptualiza precum stiintificii nostri) ca nu poate musca sau alunga pisica din oglinda.

  11. Totul se poate rezuma la o propoziție:
    nu există observator obiectiv.

  12. Felicitari pentru articol!

  13. Omul creeaza universul in limita simturilor pe care le are si a a modului cum a fost programat creierului sa proceseaza datele interceptate de receptorii sistemului senzorial. Restul este doar un poem al substantelor chimice secretate de glande in organism, ca urmare a datelor interceptate de simturi si procesate de creier si a schimburilor energetice la nivel sub-atomic.

    Simplul fapt ca una din fortele care modeleaza universul, electromagnetismul respectiv undele electromagnetice, le putem percepe in mod natural doar in intervalul undelor radio ( <3×10^9 Hz) si a luminii vizibile (4,3×10^14 – 7,5×10^14 Hz) spune mule despre limitele noastre.

  14. Tocmai din acest unic motiv incercam de secole sa construim tehnologie care sa ne permita sa compensam toate aceste lipsuri . Aceasta forma de curiozitate in a descoperi tainele naturii ne-a adus acum si aici .Putini dintre noi sunt cei care au avut norocul dat de intimplare si inteligenta sa fie parte la multe dintre aceste descoperiri. Marea noastra majoritate a invatat sa folosesca (mai mult sau mai putin ) ceea ce intelegentia omenirii a oferit ,dar intelegerea multor fenomene si modul lor de punere in practica este o mare necunoscuta pentru o foarte multi dintre noi .

    • Subscriu. As mai adauga ca inteligenta se mai si dezvolta: prin antrenament, adica rezolvarea problemelor. Viata noastra evolueaza prin deciziile pe care le luam la diversele variatiuni ale aceleasi situatii – si anume, ce decidem intre (simplificand pentru claritate) intre calea-corecta-dar-dificila si calea gresita-dar-usoara. Decizia buna ascute mintea si sufletul, decizia gresita il lasa neevoluat.

    • O sa te contrazic doar de dragul de a o face .Nu exista nici cale usoara ,nici cale grea ,exista doar calea si aceasta poate fi grea sau usoara doar in imaginatia fiecaruia , nu sub forma unui adevar .Ceea ce pentru cineva este greu , imposibil sau de neconceput , pentru altcineva este doar o jucarie plictisitoare .

    • Adevarat, dar ma refer la mintea omului. Calea grea presupune rezolvarea unor probleme, efort, cautare, creativitate, imaginatie, analiza, etc. Dupa rezolvare, respectiva minte este mai buna, performanta, etc. Nu ma refer la aceeasi problema rezolvata de diversi, ma refer l afaptul ca fiecare om are astfel de probleme, unele sunt grele sau usoare pentru el/ea. Evitand calea ocolitoare (mai usoara dar care nu rezolva nimic) inseamna ratarea unei oportunitati de dezvoltare.

  15. Wow, ce de specialisti aici :))))). Nu stiam ca tara asta are asa de multi specialisti in mecanica cuantica :)). Sunt curios daca stiu principiile mecanici cuantice 😀 sau nu e nevoie sa le stie :)))) nu e domeniul meu, eu stiu chimie dar am facut si ceva fizica cuantica de baza asa ca sunt noob in domeniu.

    • Specialisti? Ca in medic specialist? Si cu medicul generalist (de familie) ce faci? El n-ar dreptul sa vorbeasca? Cine decide la ce specialist(i) sa trimita pacientul (si in ce ordine a prioritatilor)?

  16. Apropo, informatiile din articol si exemplele cu Alice si Bob le-am citit acum 3 ani, in engleza, intr-o carte de fizica cuantica, de unde au preluat si cercetatorii englezi exemplele. Nu ar strica sa mentionati sursa originala. Daca nu ma insel, este o carte din 1984 (!) a lui John Gribbin: “In Search of Schrödinger’s Cat: Quantum Physics and Reality.”

    Ceea ce ati omis sa includeti in articol este ca, pentru ca un experiment sa fie considerat „real” trebuie sa aiba un observator, iar acel obserator trebuie sa fie validat sau recunoscut ca „existent sau real” de alt observator, s.a.m.d., pana se ajunge la necesitatea de a avea un observator suprem, similar conceptului de Dumenezeu in culturile arhaice, care sa valideze insasi existenta universului, un observator capabil sa perceapa macrocosmosul si microcosmosul. Filozofii si analize pot fi multiple pe tema asta, ele sunt insa irelevante daca nu sunt completate de inventii utile.

    Pe zi ce trece constat ca Einstein a fost doar o persoana cu un un nivel ridicat de inteligenta generala si o imaginatie foarte bogata care a folosit principiile de baza ale fizicii si spiritul analitic pentru a imagina detalii si corelatii intre partile unui sistem, in rationamente care au avut sens si pentru alti intelectuali analitici ai vremii si care impreuna au decis ca acele rationamenete sunt valide din punct de vedere stiintific. Nimic mai mult. Asta nu inseamna ca nu putem imagina noi legi si ecuatii care sa extinda sau sa contrazica ceea ce consideram „adevar” stiintific in momentul de fata.

    • Pai subiectul acesta de studiu nu este nou.
      Eu vad sursele date (hypertext) la inceputul articolului, si sunt noi.

  17. @Ioan,
    Am verificat studiul stiintific initial si cercetatorii nu au mentionat cartea printre cele 40 de referinte de la final. In schimb, au mentionat diverse articole, care sigur s-au inspirat din cartea lui Gribbins din ’84.
    Urat. Daca cineva inventeaza ceva iar Z scrie un articol despre inventie a doua zi, iar in a treia zi X relateaza despre descoperirile uimitoare prezentate de Z, fara insa a se uita la referinte, avem o problema. Este bataie de joc la adresa cercetatorilor originatori de idei si teorii.

  18. V-am dat aseara intr-un alt articol(cel despre aberatia 2245) : https://www.youtube.com/watch?v=DfY-DRsE86s

    Sper sa aveti rabdare sa-l vizionati pe tot, e suficient de bun desi e o lupta puternica intre ego-uri, ceea ce ne strica pe noi, subiectivismul murdar pe care-l avem cand ne credem cineva … Va las sa va ganditi la cine-i cel mai intelept din conferinta … (ca off-topic)

    • Eu mă mir, măi Lucifericule, cum de nu ești .. credincios!

      În sensul de .. creștin – și nu glumesc, deloc. (E vorba de Acel Yeshua, despre care ai spus ceva în altă parte, într-un alt comment – punând sub semnul întrebării Învierea – și la care, ți-am dat replica cu „Tătucul”).

      De ce zic, toate astea?
      Să explic:
      O somitate în domeniul Științei – nu’i rețin numele, dar oricum, „sub” S.Hawking – spunea ceva, de genul (nu textual, ci redau ideea):

      „Cu cât ești /ajungi mai departe – foarte departe – în cercetarea științifică, cu cât te apropii mai mult de ‘vârfuri’ în domeniul cunoașterii, cu atât mintea ta – structurată pe principiul cauză-efect [pe de o parte] – iar pe de altă parte – observând ordinea din univers – mintea ta va ‘cere’ existența unui Creator..
      Cu cât însă te situezi spre miezul mediocrității – cu atât devii .. mai ateu”.. (încheiat ideea; nu mai rețin citatul mot à mot)..

      Probabil că afirmația de mai sus nu-ți stârnește atenția și/sau provocarea – suficient cât să dai un răspuns SINCER.. cu toate acestea, întrebarea rămâne.

      (Fac și eu ca ăla, din bancul cu Luvrul:
      – „Domnule Maestru, aș vrea să știu și eu părerea dumneavoastră, cu acest nou tablou, al meu..”
      – „Nu face două parale!” – răspunse maestrul.
      – Domnule Maestru, știu că părerea dumneavoastră nu face două parale; dar aș vrea totuși s-o aud..”)
      lol

  19. Până când nu vor demonstra acest principiu rămâne doar o simpla ipoteza care poate nu are nimic de-a face tot ce se ipotizeaza sau se cunoaște până acum

  20. Exista sunete și energii care nu pot fi percepute de instrumentele și simțurile umane dar care pot influenta evenimente?Daca sânt nedescoperite sau nedetectabile de simțul sau tehnologia dezvoltata până acum asta nu înseamnă că ele nu exista sau nu influențează.Deoarece intelectul uman are limitele sale în a dezvolta și înțelege anumite necunoscute și după părerea mea exista cicluri in a depăși anumite subtilități ale necunoasterii cred că inteligența artificială va grăbi aflarea adevărului in multe din aceste necunoscute.

  21. Toate ciudateniile din fizica cuantica pot fi explicate prin teoria ca avem de-a face cu o realitate virtuala.

    Realitatea virtuala este contruita pentru observatori si exista o limita de calcul (precizie) pentru particulele elementare deoarece puterea de calcul care genereaza realitatea virtuala poate fi foarte mare dar in nici un caz infinita.

    In acesta realitate virtuala nu exista o putere de calcul care sa calculeze viteza si pozitia fiecarui electron sau foton si atunci cand nici nu este necesar ele sunt reprezentate de o formula/unda de probabilitate care reprezinta mult mai putina informatie, e o aproximare grosiera a vitezei si pozitiei fiecarui particule (nor de electroni si unda armonica).

    Caracterul armonic/ondulatoriu al luminii reprezinta aceasta aproximatie.
    Doar cand particula e observata, creste precizia simularii si se fixeaza detaliile fizice ale particulei.
    Este o forma de optimizare a reprezentarii realitatii virtuale.

    • Ce sunt nașterea, moartea și viața în realitatea virtuală?
      Ce există în afara realității virtuale, în realitatea-realitate?
      Ce sunt „binele” și „răul” în RV? Programe?
      Ar fi interesant să aflăm răspunsul cuantic pentru că ar dărâma cele câteva milenii de speculații filosofice. Dar dacă ne aflăm într-o VR mai au sens filosofia și „întrebările existențiale”?
      Existăm și în afara VR sau suntem simple cifre 1 și 0?

  22. Cred ca un castig al acestui articol este si faptul ca a reusit sa scoata in evidenta profilul intelectual al celor care intra pe G4Media. Felicitari!!
    Intrebare: intamplator, printre cei care au postat, exista si vreun politician? Daca da, sa se deconspire, ca-l voi vota indiferent de partidul pe care il reprezinta!:):)