G4Media.ro

Un nou mic satelit al NASA va ajuta la îmbunătăţirea previziunilor privind…

Foto: pixabay.com

Un nou mic satelit al NASA va ajuta la îmbunătăţirea previziunilor privind schimbările climatice / Are mărimea unui cutii de pantofi / ”Sperăm să ne putem îmbunătăţi capacitatea de a simula creşterea nivelului mării în viitor”

Un mic satelit al NASA, conceput pentru a măsura în detaliu, pentru prima dată, pierderile de căldură în spaţiu prin intermediul polilor Pământului, a decolat sâmbătă din Noua Zeelandă, transmite France Presse, transmite Agerpres.

Misiunea, denumită PREFIRE, este menită să îmbunătăţească previziunile oamenilor de ştiinţă cu privire la schimbările climatice.

„Aceste noi informaţii, pe care nu le-am avut niciodată în trecut, ne vor ajuta să stabilim un model pentru ceea ce se întâmplă la poli şi pentru climă”, a declarat Karen St. Germain, directorul NASA pentru ştiinţele Pământului, într-o conferinţă de presă la mijlocul lunii mai.

Satelitul, de mărimea unei cutii de pantofi, a fost lansat de o rachetă Electron, aparţinând companiei Rocket Lab, de la Mahia, în nordul Noii Zeelande. Un satelit similar va fi lansat de aceeaşi companie la o dată ulterioară.

Ambele vor fi folosite pentru a efectua măsurători în infraroşu mult deasupra Arcticii şi Antarcticii, pentru a cuantifica direct, pentru prima dată, căldura eliberată în spaţiu.

Acest fenomen de pierdere a căldurii este „crucial, deoarece ajută la echilibrarea excesului de căldură primit din regiunile tropicale şi la reglarea temperaturii Pământului”, a explicat Tristan L’Ecuyer, conducătorul ştiinţific al misiunii de la Universitatea Wisconsin din Madison.

„Iar acest proces care conduce căldura de la tropice la poli se află de fapt la originea tuturor condiţiilor meteorologice de pe Pământ”, a adăugat el.

Datorită PREFIRE, NASA speră să înţeleagă modul în care norii, umiditatea şi transformarea unei suprafeţe îngheţate în lichid influenţează această pierdere de căldură.

Până în prezent, modelele folosite de oamenii de ştiinţă pentru a prezice încălzirea globală s-au bazat doar pe teorii, şi nu pe observaţii reale, a explicat Tristan L’Ecuyer.

„Sperăm să ne putem îmbunătăţi capacitatea de a simula creşterea nivelului mării în viitor, precum şi modul în care schimbările climatice de la poli vor afecta sistemele meteorologice ale planetei”, a explicat el.

Acest satelit se alătură celor peste douăzeci de alte misiuni de observare a Pământului ale NASA aflate deja pe orbită.

Micii sateliţi ca acesta se numesc Cubesat şi reprezintă o oportunitate reală de a răspunde la întrebări „foarte bine ţintite” „la costuri reduse”, a explicat Karen St. Germain.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează