G4Media.ro

Un microbuz în care se aflau 16 pasageri, implicat în accidentul de…

Sursa foto: ISU

Un microbuz în care se aflau 16 pasageri, implicat în accidentul de pe A1, de lângă Ciorogârla soldat cu trei răniți

În accidentul produs joi, pe Autostrada A1, în zona localităţii Ciorogârla, soldat cu trei răniţi, au fost implicate un microbuz de transport persoane, în care se aflau 16 pasageri, o autoutilitară de transport marfă şi un autoturism, informează reprezentanţii ISU Giurgiu.

„ISU Giurgiu a fost solicitat în urmă cu puţin timp să intervină pe A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 13+500, pe sensul de mers spre capitală, în zona localităţii Ciorogârla, în urma producerii unui accident rutier. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, cu o autospecială de stingere şi trei ambulanţe SMURD. Echipele de salvatori ajunse la faţa locului au constatat că în accident au fost implicate un microbuz de transport călători în care se aflau 17 persoane, un microbuz de transport marfă în care se aflau două persoane şi un autoturism în care se aflau două persoane. Trei dintre persoanele care se aflau în microbuzul de călători, respectiv două femei cu vârste de 19 şi 61 de ani şi un bărbat în vârstă de 44 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital”, precizează informarea ISU Giurgiu.

Pompierii asigură măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria microbuzului de marfă.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări cu privire la cauzele şi condiţiile în care a avut loc accidentul.

Circulaţia este restricţionată pe a doua bandă pe sensul de mers spre capitală.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...