Home » Articole » Un fost consilier al lui Trump, inculpat pentru divulgare de documente legate de apărarea naţională

Un fost consilier al lui Trump, inculpat pentru divulgare de documente legate de apărarea naţională

Un fost consilier al lui Trump, inculpat pentru divulgare de documente legate de apărarea naţională
Photo by Brendan Smialowski / AFP
Ascultă articolul

John Bolton, un fost consilier pe probleme de securitate naţională al lui Donald Trump în timpul primului său mandat, a devenit joi a treia persoană vizată de preşedintele american care a fost pusă sub acuzare de la revenirea acestuia la Casa Albă, relatează vineri agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

John Bolton, în vârstă de 76 de ani, a fost inculpat de un tribunal din Maryland, lângă Washington, pentru 18 capete de acuzare privind divulgarea sau păstrarea de documente legate de apărarea naţionala, conform rechizitoriului.

- articolul continuă mai jos -

„E un tip rău, e păcat. Dar aşa stau lucrurile”, a răspuns Trump, întrebat despre această inculpare de către jurnalişti la Casa Albă.

Donald Trump şi-a exprimat în repetate rânduri în campania electorală dorinţa, ca odată revenit la putere, să se răzbune pe toţi cei pe care îi consideră duşmanii săi personali.

Inculparea lui John Bolton are loc după ce fostul director FBI, James Comey, şi procurorul general al statului New York, Letitia James, au fost puşi şi ei sub acuzare.

În august, FBI a efectuat percheziţii la domiciliul şi la biroul lui John Bolton.

Aceste percheziţii au fost motivate de suspiciuni de încălcare a legii privind spionajul, inclusiv „reţinerea şi divulgarea de informaţii clasificate sau legate de apărarea naţională”, conform documentelor judiciare publicate în septembrie.

În iunie 2020, John Bolton a publicat o carte despre cele 17 luni petrecute în calitate de consilier pentru securitate naţională al lui Donald Trump, pe care l-a descris ca fiind „nepotrivit” să conducă Statele Unite.

Casa Albă a încercat fără succes să blocheze în instanţă publicarea cărţii, invocând îngrijorări legate de securitatea naţională.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole