Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un fost membru al Camerei Reprezentanţilor din SUA, David Rivera, un apropiat al secretarului de stat Marco Rubio, a fost găsit vinovat vineri de lobby secret pentru Venezuela în timpul primului mandat al preşedintelui Donald Trump şi de spălare de bani, informează AFP, transmite Agerpres.
Rubio a depus mărturie în martie la procesul acestuia, o premieră pentru un membru al guvernului în exerciţiu într-un proces penal din 1983.
Secretarul de Stat al SUA a confirmat că David Rivera era un „prieten apropiat” împreună cu care a împărţit un apartament când amândoi erau reprezentanţi din partea statului Florida, dar a negat că ar fi avut cunoştinţă de un presupus contract încheiat cu autorităţile venezuelene.
Rivera a fost găsit vinovat de un juriu într-un tribunal federal din Miami pentru toate capetele de acuzare, inclusiv pentru că a acţionat ca agent al unui guvern străin fără a declara acest lucru autorităţilor americane şi pentru spălarea veniturilor din aceste activităţi. Pronunţarea sentinţei este programată pentru 22 iulie.
Potrivit acuzării, David Rivera, în vârstă de 60 de ani, a fost angajat de guvernul preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro – capturat de Statele Unite în ianuarie şi închis la New York de atunci – pentru a convinge Casa Albă să îşi atenueze poziţia faţă de Caracas, cu ajutorul unor contacte republicane, de la începutul anului 2017 până la sfârşitul anului 2018.
El a convins-o pe Delcy Rodriguez, pe atunci ministru al afacerilor externe şi în prezent preşedintă interimară a Venezuelei, să-i acorde un contract în valoare de 50 de milioane de dolari pentru activitatea sa de lobby, plătit de gigantul petrolier de stat Petroleos de Venezuela (PDVSA), potrivit procurorilor.
Această acuzaţie contrasta puternic cu imaginea pe care fostul congresmen republican a încercat să o proiecteze în străinătate, una de duritate extremă împotriva regimurilor din Cuba şi Venezuela, scrie EFE.
„Imaginea sa publică era cea a unui anticomunist, dar a lucrat pentru regimul Maduro tot timpul şi ştia asta”, a declarat procurorul Roger Cruz în timpul procesului, conform declaraţiilor relatate de Miami Herald.
Rivera a pledat nevinovat şi a susţinut că încerca să răstoarne guvernul Maduro. De asemenea, fostul congresmen a susţinut că nu era obligat să se înregistreze ca agent străin, deoarece contractul său era cu filiala americană a companiei petroliere de stat venezuelene.
Potrivit agenţiei de ştiri spaniole, Rivera riscă 10 ani de închisoare.
Pff, să înțeleg că au început să-l descoasă pe maduro?