G4Media.ro

Un fost agent american susține că guvernul SUA a recuperat rămășițele unui…

Foto: Wikipedia

Un fost agent american susține că guvernul SUA a recuperat rămășițele unui OZN

Nu suntem singuri în univers, iar autoritățile ascund dovezi ale existenței extratereștrilor, inclusiv resturi ale unui obiect neidentificat, a declarat un fost ofițer de informații în fața unei comisii a Congresului american, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com.

David Grusch a declarat miercuri că este „absolut” convins că Statele Unite se află în posesia unui OZN, desemnat acum drept „fenomen anormal neidentificat” (UAP) de către autoritățile americane, și chiar a rămășițelor operatorilor săi.

„În timpul exercitării atribuțiilor mele, am aflat că există un program (…) de recuperare a rămășițelor unui aparat neidentificat și de analiză a acestuia”, pentru a înțelege cum funcționează.

„Am luat decizia, pe baza datelor pe care le-am colectat, de a-mi informa superiorii și mai mulți membri ai Inspectoratului General și de a deveni un lansator de alerte”.

Fostul agent, care a fost presat cu întrebări în timpul audierii, a spus că nu poate da mai multe detalii în public, deoarece este vorba de informații clasificate. În opinia sa, guvernul american ascunde informații de public, dar și de Congres. El a precizat că a reușit să intervieveze „personal” persoane care au avut cunoștință directă de existența acestui obiect zburător non-terestru.

„Această mărturie se bazează pe informațiile care mi-au fost transmise de persoane cu un dosar cunoscut de legitimitate și de serviciu prestat pentru această țară, dintre care multe mi-au împărtășit dovezi convingătoare sub formă de fotografii, documente oficiale și mărturii orale acoperite de secret”, a continuat el.

„Nicio dovadă credibilă”

Fostul ofițer de informații militare a fost interogat de o comisie a Camerei Reprezentanților care se ocupă de probleme de securitate națională, la fel ca și doi foști piloți care susțin că au observat fenomene anormale.

Deputatul republican Tim Burchett i-a susținut pe cei trei bărbați, afirmând că este timpul să se ridice vălul de secret asupra acestui caz.

Întrebat despre posibilitatea existenței vieții extraterestre, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, care se subordonează Casei Albe, a declarat miercuri că nu are o poziție în această privință.

„Credem că există fenomene anormale neidentificate care au fost menționate și raportate de piloții Marinei și ai Forțelor Aeriene”, a declarat John Kirby, adăugând că „nu avem răspunsuri cu privire la ce sunt aceste fenomene”.

Șeful departamentului Pentagonului responsabil cu investigarea acestor fenomene și a riscurilor pe care le prezintă pentru securitatea națională asigurase în aprilie că nu au fost identificate semne de activitate extraterestră.

Biroul „nu a detectat nicio dovadă credibilă a unei activități extraterestre, a unei tehnologii non-terestre sau a unor obiecte care sfidează legile fizicii”, afirmase Sean Kirkpatrick.

Cu toate acestea, guvernul american ia în serios aceste fenomene, iar NASA a cerut recent eforturi sporite pentru a le studia științific, la fel ca și Pentagonul, care este îngrijorat de posibilele… activități de spionaj chinezesc.

 

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Alte stiri fabuloase, extraordinare, nemaipomenite pe care toti romanii trebuie sa stie…