Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O operaţiune majoră de salvare este în desfăşurare, luni, în largul coastei suedeze, unde un feribot cu 300 de persoane la bord a luat foc, au declarat autorităţile maritime suedeze, relatează AFP, preluată de News.ro.
„Este un incendiu pe puntea ambarcaţiunii”, a declarat Jonas Franzen, purtătorul de cuvânt al administraţiei maritime suedeze, adăugând că trei elicoptere şi şapte nave au fost trimise la faţa locului şi că a început o evacuare a navei.
Nu au fost raportaţi imediat răniţi, iar cauza incendiului nu a fost încă stabilită.
„Incendiul este sub control”, a declarat o altă purtătoare de cuvânt a autorităţilor maritime suedeze, Lisa Mjorning.
Nava, Stena Scandica, se afla în largul insulei Gotska Sandon, la sud-est de coasta suedeză.
Era vre-o biserică pe vapor?