Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un elev a fost ucis miercuri într-un incident armat la un liceu din Carolina de Nord, a anunţat poliţia din acest stat american, relatează AFP, citată de Agerpres.
Poliţia oraşului Winston-Salem a fost trimisă în cursul zilei la liceul Mount Tabor, a declarat şefa poliţiei locale Catrina Thompson, într-o conferinţă de presă.
La faţa locului forţele de ordine au găsit un elev rănit prin împuşcare. Elevul, transportat la spital, ”a decedat din cauza rănilor”, a declarat sursa citată, fără a specifica vârsta victimei.
Suspectul, care ar fi tot un elev de liceu, a fost arestat. După un an petrecut în mare parte la cursuri online, revenirea la şcoală în această săptămână în Statele Unite a reaprins teama de incidente armate în mediul şcolar, un adevărat flagel în societatea americană de la masacrul din Columbine, Colorado, în aprilie 1999.
sursa foto: Facebook/ Washington Metropolitan Police Dept.
Un minoritar. Ne spuneti ceva și de Chicago? Sau nu se potrivește in profilul rasial de la G4?