G4Media.ro

Un documentarist care a denunțat masacre ale armatei ruse în Ucraina, condamnat…

Sursa foto: Twitter / Denys Shmyhal (Prime-Minister of Ukraine)

Un documentarist care a denunțat masacre ale armatei ruse în Ucraina, condamnat la trei ani de închisoare

Un tribunal rus a condamnat miercuri la trei ani de închisoare un documentarist care a postat pe reţelele sociale mesaje în care denunţa masacrele imputate armatei ruse în Ucraina, informează AFP, transmite Agerpres.

Într-un comunicat, tribunalul districtului Vîborski din Sankt-Petersburg, al doilea oraş ca mărime al Rusiei, a anunţat că Vsevolod Koroliov a fost declarat vinovat de „difuzare de informaţii false” despre armata rusă.

Potrivit ONG-ului Memorial, acest realizator de documentare şi poet în vârstă de 36 de ani a fost arestat în iulie 2022.

Înainte de aceasta, el realizase filme despre represiunea împotriva artistei Alexandra Skocilenko şi a jurnalistei Maria Ponomarenko, ce ispăşesc pedepse grele cu închisoarea în Rusia, pentru că au denunţat ofensiva ordonată de Vladimir Putin împotriva Kievului.

Potrivit acuzaţiei, Koroliov a postat pe reţeaua socială VKontakte, între jumătatea lunii martie şi jumătatea lunii aprilie 2022, mesaje „mincinoase” despre „asasinări în masă ale civililor” în oraşele ucrainene Bucea, Borodianka şi Doneţk.

Ucraina acuză forţele ruse că au ucis sute de civili la Bucea şi Borodianka, lângă Kiev, atunci când ele ocupau aceste localităţi, în primăvara lui 2022.

Chiar dacă numeroase media independente şi ONG-uri au confirmat aceste acuzaţii, Moscova dezminte, denunţă o punere în scenă şi reprimă în Rusia orice critică la adresa ofensivei sale prin amenzi şi pedepse cu închisoarea.

Marţi, un tribunal din Volgograd, sud-vestul Rusiei, a condamnat la cinci ani de închisoare un bărbat acuzat de „difuzare de informaţii false” după ce acesta a postat pe internet mesaje prin care denunţa masacrări ale civililor în Ucraina.

Potrivit agenţiei de presă RIA Novosti, acest bărbat a refuzat să pledeze vinovat şi a încercat, fără succes, să înainteze apel.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...