G4Media.ro

VIDEO Un documentar despre abuzarea minorilor afectează grav biserica catolică din Polonia

VIDEO Un documentar despre abuzarea minorilor afectează grav biserica catolică din Polonia

Multă vreme a fost un subiect tabu. Acum însă, un documentar despre abuzurile la care au fost supuși copiii de către reprezentanții bisericii a stârnit o nouă dezbatere. Biserica catolică intră în defensivă.

În numai trei zile, unsprezece milioane de oameni au vizionat filmul documentar. Nu pe marile ecrane sau la ore de maximă audiență pe posturile de televiziune, ci pe canalul Youtube a avut loc premiera peliculei intitulate „Să nu spui nimănui”. Proiectul a fost finanțat prin chetă, după ce autorii nu au găsit niciun post dispus să producă filmul.

Acum jurnaliștii se bat practic pentru a purta o discuție cu autorii.

După ce a fost postat pe internet week-endul trecut, documentarul a devenit o temă generală de discuție. „Cred că este momentul potrivit pentru un astfel de film. În presă apăruseră multe articole despre această temă, iar filmul ‘Clerul’ a schimbat tonul discuțiilor”, explică regizorul Tomasz Sekielski. În statisticile Youtube din Polonia, filmul a avansat pe primul loc în topul vizionărilor, iar în Islanda, Irlanda sau Norvegia se numără printre cele mai accesate producții. Varianta subtitrată în engleză face deja înconjurul lumii.

Privind în ochii torționarului

Frații Sekielski (Marek fiind producătorul) au reușit nu doar să le aducă pe victime în fața camerelor de filmat, ci și să le confrunte cu agresorii lor. Între timp, distinșii făptași au fost și ei confruntați cu trecutul lor. După ani buni de tăcere, protagoniștii dezvăluie detalii intime. „Aveam șapte, opt ani. M-ați atins acolo unde nu ar trebui, în locuri intime”, spune Ana, de 39 de ani, privindu-și agresorul în ochi. De abia după mai multe încercări, definește exact agresiunea: „V-ați masturbat cu mâna mea.”

Preotul, care se află în fața ei, pare calm, ca și cum ar fi așteptat îndelung acest moment, poate temător, poate sperând în iertare. Acoperindu-și fața cu mâinile, preotul întreabă: „Ce să fac eu acum?” Își regretă faptele și se roagă deseori pentru cei agresați. Dacă Ana l-ar fi căutat atunci când mai era încă în putere, ar fi „reparat cumva” greșeala. „Tocmai mi-ați oferit bani?” se îngrozește Ana. Niciun ban din lume nu ar putea repara trecutul.

Groasele ziduri ale bisericii

Toată Polonia vorbește acum despre acest film și nu doar în internet. Într-o țară în care 90 la sută din locuitori se declară catolici și cuvântul preotului continuă să cântărească mult, această nouă și profundă tematizare a abuzului reprezintă un cutremur social. Nu doar din cauza poveștilor personale ale victimelor, ci și pentru că filmul dezvăluie mecanismele, rezistența din interiorul bisericii, de care s-au lovit victimele: uși închise, lipsa generală de încredere față de victime și traumele lor. Și acestea sunt teme detaliat prezentate în film alături de reconstituirea abuzurilor.

„Pedofilia în cadrul bisericii rămâne o problemă de sistem”, declară preotul iezuit Jacek Prusak în discuția cu televiziunea privată TVN24. „Nu ar trebui să reducem totul la nivelul făptașilor. Aceasta este doar o parte a medaliei. Cealaltă este instituția în care au loc faptele și care facilitează sau justifică asemenea acțiuni.”

Reprimarea și trecerea sub tăcere abordată după un exemplu fictiv în filmul „Clerul” sunt cu mult depășite de realitatea prezentată în filmul documentar. Pelicula prezintă cazul unui preot condamnat pentru abuzarea minorilor care, după eliberarea din detenție, a fost din nou trimis să lucreze cu copii și tineri. Filmat cu camera ascunsă, preotul poate fi văzut din nou în fața minorilor, în biserică. Acum el însuși a solicitat să fie scos din rândul preoțimii.

Curaj vs. „nimicnicie”

Reacțiile conducerii bisericii nu s-au lăsat așteptate. Foarte repede a reacționat arhiepiscopul Poloniei Wojciech Polak. Înaintea premierii filmului, situația era cu totul alta. Întocmai ca și alte înalte fețe bisericești, Polak a refuzat să stea de vorbă cu autorii filmului. În finalul documentării, Sekielski prezintă răspunsul oficial al arhiepiscopiei în care filmul este considerat ca fiind părtinitor. După premiera online, poziția s-a schimbat cu 180 de grade. Conducerea bisericii a prezentat direct în week-end scuze victimelor, iar Polak a mulțumit producătorilor pentru curaj, declarându-se profund impresionat. „Marea suferință a victimelor stârnește sentimente de durere și rușine. Le mulțumesc tuturor celor care au avut curajul să vorbească despre suferința lor. Cer scuze pentru fiecare rană provocată de reprezentanții bisericii”, se arată într-o declarație scrisă semnată de Polak. Deocamdată e vorba despre abuzuri comise de 382 de preoți din 1990 până astăzi.

Asemănătoare este și poziția șefului conferinței episcopale, Stanislaw Gadecki. Cu totul altfel a reacționat însă arhiepiscopul de Gdansk, Leszek Glodz, care este considerat ca reprezentând aripa ultra-conservatoare a bisericii catolice din Polonia. Interpelat de o jurnalistă, el a declarat că are altceva mai bun de făcut decât să își piardă vremea cu lucruri „de nimic”. Câteva ore mai târziu, politicienii partidului liberal de stânga „Primăvara” au proiectat filmul în fața casei lui Glodz. Dintre partidele creditate cu șanse mari la alegerile parlamentare din toamnă, formațiunea nou înființată critică cel mai direct biserica.

Urmează fapte?

Însuși Grzegorz Schetyna, șeful celui mai mare partid de opoziție „Platforma civică”, care s-a străduit să aibă o relație bună cu biserica, s-a distanțat precaut: „Lupta împotriva pedofiliei nu este o luptă cu biserica, dar în apărarea copiilor nu vom face niciun compromis.” Mai multe partide de opoziție solicită o comisie mai amplă de anchetă, care să cuprindă și reprezentanți ai victimelor. Se insistă și asupra permiterii accesului la arhivele bisericii.

Premiera filmului a avut loc într-o perioadă politică fierbinte. Alegerile europarlamentare se derulează în doar câteva zile, urmează în toamnă scrutinul legislativ și anul viitor se va alege noul președinte al Poloniei. Partidul de guvernământ PiS, care se consideră apărător al credinței și bisericii, se prezintă acum ca luptător împotriva abuzării minorilor de către reprezentanții bisericii catolice. Partidul se angajează în combaterea abuzurilor, declara la o întrunire electorală șeful PiS Jaroslaw Kaczynski, insistând asupra unor pedepse mai dure. „Extrem de dur vor fi pedepsiți cei care au o responsabilitate față de copii, ceea ce e valabil și în cazul preoților, dar și al persoanelor publice. Vrem să fim extrem de stricți. Dar justifică abuzurile comise de unii preoți atacurile asupra bisericii? Au voie să fie jigniți acum catolicii? Nu!”

Între timp, guvernul condus de premierul Mateusz Morawiecki a propus schimbări în dreptul penal. În viitor, abuzurile de acest tip vor fi pedepsite cu până la 30 de ani privare de libertate, faptele nu vor putea fi prescrise iar vârsta celor protejați a fost majorată de la 15 la 16 ani.

Evident este deja că după acest film tăcerea nu își mai are locul și subiectul nu mai poate fi ținut sub preș. Cu atât mai mult cu cât autorii planifică o continuare. Urmează să fie publicată și o carte. Există mult mai multe cazuri decât cele prezentate în cele două ore ale documentarului. Sunt povești pe care biserica le-a păstrat mult timp doar pentru ea. Poate prea mult timp, periclitând practic rolul ei fundamental ca loc de încredere, susținere și mângâiere.

Preoțimea este înainte de toate asociată acum cu „pedofilia”, deplânge situația un expert din rândurile bisericii. Urmările sunt evidente: tot mai puțini seminariști, tot mai mulți tineri care întorc spatele bisericii și refuză cursurile de religie. Pe scurt: asistăm la o secularizare accelerată.

Documentarul integral, cu subtitrare în limba engleză, poate fi urmărit aici:

Sursa: Deutsche Welle / Autor: Magdalena Gwozdz


Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

8 comentarii

  1. E greu de calculat cat de mult rau a facut religia de-a lungul timpului.

    Din fericire, in multe locuri e anul 2019, nu 1500 toamna, iar oamenii nu iau superstitiile in serios.

    • The Dutroux Affair

      Full article: Dutroux Affair

      Perhaps the best and most thorough such investigation into one manifestation of ‘The Pedophocracy’ is that by Joël van der Reijden published on his ISGP website – ‘Beyond The Dutroux Affair’ [4].

      It is a detailed account of an infamous Belgian case that reached its denouement in the mid 1990’s.

      It names many prominent members of the Belgian establishment as being complicit to the extent of rendering Marc Dutroux himself a relatively minor detail.

      Anyone seeking deeper insight into any of the major child abuse scandals and the phenomenon of pedophilia generally, should start with this extended essay.
      It is a chilling and totally convincing account of the most horrific, extended, organised and systematic abuse of innocent young children in which

      senior police officers,

      magistrates,

      judges,

      politicians and

      even Belgian and Dutch Royalty

      are pointedly named as being deeply complicit.

      … And yet, beyond pillorying the odd unknown (though nonetheless deeply unpleasant) individual when successfully prosecuted for similar crimes, the mainstream media maintains a near total silence on the issue and will not touch Joël Van der Reijden’s revelations with a barge pole

      https://wikispooks.com/wiki/The_Pedophocracy#The_Dutroux_Affair

    • Les dossiers X

      Ce que la Belgique ne devait pas savoir sur l’affaire Dutroux

      chrome-extension://oemmndcbldboiebfnladdacbdfmadadm/https://www.fichier-pdf.fr/2012/02/22/dossier-x/dossier-x.pdf

    • List of elites accused of involvement in child (ritual) abuse networks Dutroux X-dossiers, the Maud Sarr and Pinon/ Pink Ballets Affairs

      https://isgp-studies.com/belgian-x-dossiers-of-the-marc-dutroux-affair-the-accused

    • This gang was led by a man called Marc Dutroux, who had a record of sexual abuse.

      He had been convicted and sentenced (in April 1989) to a 13-year prison term for the rape of five children and the sexual torture of an elderly woman.

      In view of his “good conduct” in jail (no potential victims victims ), his term was shortened.

      This was compounded by an amnesty granted by the King of Belgium, which led to his being released in April 1992.

      Americans may find it hard to believe what happened next – but then you do not live in a welfare state.

      What happened was that after leaving prison, Marc Dutroux applied for and received official invalid status, which entitled him to generous welfare benefits.

      Dutroux claimed that this imprisonment had led to psychological damage, which meant that he, as former electrician, would never be able to work for a living again.

      As a consequence, together with Michelle Martin, his wife and accomplice (in kidnapping children and locking them up, though not in sexually abusing them), he received a monthly check of 80,000 Belgian francs ($2,700!) from the Belgian welfare system.

      Part of this money was used by Dutroux to build cells in some of the cellars of the eight (!) houses he owned. He needed the cells to imprison girls.

      http://www.freerepublic.com/focus/f-news/1135141/posts

  2. Documentare au fost rulate in cinematografele din toate statele civilizate. Polonezii si nu numai, condamna orgiile religiei. In Romania, parintele Pomohaci inca este admirat ca un erou al pedofiliei.

  3. de unde luam „lumina” ?

    Belgium’s silent heart of darkness

    Marc Dutroux, the country’s notorious paedophile,

    Waiting for justice

    Something is rotten in the state of Belgium. Six years after the arrest of Marc Dutroux, the country’s notorious paedophile, no date has been set for his trial and the case remains painfully unresolved.

    In 1995, when two eight-year-old girls were kidnapped, Dutroux, a convicted sex offender, was a prime suspect from the start, yet he wasn’t arrested for 14 months.

    By that time, four of his captives – including the two girls – were dead.

    Since his arrest, 20 potential witnesses connected with the case have died in mysterious circumstances, fuelling suspicions of a cover-up reaching the highest levels.

    Dutroux’s wife, Michele Martin, a former primary school teacher and the mother of his three children, has admitted that, in 1995, she knew two small girls were incarcerated without food or water in a secret dungeon in the cellar of a house they owned in Charleroi.

    An accomplice, Michel Lelievre – a drug addict and petty thief – told police soon after his arrest that the girls had been kidnapped to order, for someone else.

    The chief suspect was Jean Michel Nihoul, a Brussels businessman, pub-owner and familiar face at sex parties.

    He will never come to court, he said, because the information he has about important people in Belgium would bring the government down.

    Regina Louf, a woman now aged 33 whose testimony has divided Belgium. Louf came forward after Judge Connerotte made an appeal to victims of paedophiles to tell police what they knew.
    Connerotte, the man who had arrested Dutroux and saved two teenage girls from his dungeon, was a hero in Belgium. Louf was the first of 10 to come forward.

    She told investigators how from the age of 12 she’d been ‘given’ by her parents to a family friend, Tony Van den Bogaert, who’d had a key to their house. He would collect her from school and take her away for weekends to sex parties where she was ‘given’ to other men and secretly filmed having sex with them. ‘It was highly organised,’ she says. ‘Big business. Blackmail. There was a lot of money involved.’

    In 1996 she related her experiences to a police team under carefully filmed and supervised conditions.
    She described certain regular clients including judges, one of the country’s most powerful politicians (now dead) and a prominent banker.

    She gave the police the names by which she knew these men, detailed the houses, apartments and districts where she’d been taken with other children to entertain the guests.
    […]

    The government-owned TV station RTBF began a campaign designed to prove that Dutroux was an ‘isolated pervert’ kidnapping girls for himself, that there was no network, that Nihoul was innocent and Louf was a liar.

    This campaign has succeeded.

    Judges have announced that Louf will not be called as a witness in any future trial of Dutroux or his associates. Her testimony and that of all the 10 witnesses who came forward to Judge Connerotte has been declared worthless.

    […]

    When a parliamentary commission examined the series of failures in the Dutroux investigation the police officer responsible, René Michaux, claimed it was a genuine mistake, that the entrance to the dungeon was well hidden and that the children’s voices seemed to come from outside. He found a speculum on the floor which he lifted, handled and returned to Dutroux’s wife without forensic analysis.

    They found films which went undeveloped and videos which they didn’t watch.

    Had they done so, they would have seen Dutroux building the dungeon.

    Instead Dutroux continued to abduct girls. In August 1996, four days after his last kidnap, he was arrested. He showed police the dungeon from where two girls were freed and then he led them to where Melissa and Julie were buried.

    Carine Russo was not allowed to see her daughter’s body. ‘I begged and pleaded. I went with my lawyer but they refused. They told me the law did not permit it. „But who will identify my daughter?” I asked them. „Who will confirm that it’s her?” „Dutroux has identified her,” they told me.’ Then Carine looks at me. ‘It is stupefying,’ she says.

    Why else, they ask, were the hairs which detectives gathered from the dungeon in Dutroux’s cellar never sent for DNA analysis?

    Why did Judge Langlois, Connerotte’s replacement, refuse to have them tested despite pressure from his prosecutor, Michel Bourlet, who believed that a DNA identification of those hairs might reveal who else was involved.

    Langlois’s boss, the Prosecutor General of Liege, Anne Thily, says: ‘There was no need to get the hairs analysed as no one else entered the cage.

    There was no network so there was no need to look for evidence of one.

    ‘In any case,’ she continued, ‘the hairs have all now been analysed – all 5,000.’ And the results of this analysis? ‘Nothing.’ Thily flashed me a triumphant smile. ‘No evidence of any relevance in the Dutroux affair. Which proves, of course, that Langlois was right all along.’

    But this is not true. Sources central to the investigation confirm that to date the hairs have still not been analysed.

    How can such a senior figure lie so brazenly? Another Belgian mystery.

    https://www.theguardian.com/world/2002/may/05/dutroux.featuresreview

  4. Este un cont de postac care activează aici, obsedat de tema religiei, sugerând că religia e cea mai rea activitate, iar lipsa ei înseamnă civilizație.

    Acest individ ar face bine să citească ororile săvârșite sub ideologiile revoluționare post-religioase precum comunism, nazism etc.

    Citiți Fenomenul Pitești. Vizitați Memorialul Sighet. Vedeți Memorialul Durerii. Nu vă lăsați manipulați.

    Sute de milioane de morți în numele revoluției și a separării de „vechi“.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.