Home » Articole » Un copil a fost accidentat miercuri pe o pârtie de schi din Poiana Braşov, fiind lovit de o placă de snowboard

Un copil a fost accidentat miercuri pe o pârtie de schi din Poiana Braşov, fiind lovit de o placă de snowboard

Un copil a fost accidentat miercuri pe o pârtie de schi din Poiana Braşov, fiind lovit de o placă de snowboard
Sursa: Facebook/Salvamont
Ascultă articolul

Potrivit Salvamont Braşov, un copil a fost accidentat miercuri pe o pârtie de schi din Poiana Braşov, fiind lovit de o placă de snowboard. Copilul a suferit un traumatism de bazin, fiind transportat la spital pentru investigaţii.

Salvamontiştii braşoveni au intervenit miercuri în 13 cazuri de persoane care s-au accidentat sau au rămas blocate în timp ce practicau sporturile de iarnă pe pârtiile de schi sau săniuş din Poiana Braşov şi Masivul Postăvaru.

- articolul continuă mai jos -

„Astăzi, 03.02.2021, Serviciul Public Local Salvamont Braşov a fost solicitat să intervină în 13 cazuri de persoane care s-au accidentat sau au rămas blocate în timp ce practicau sporturile de iarnă pe pârtiile de schi sau săniuş din Poiana Braşov şi Masivul Postăvaru. Salvatorii montani ajunşi la locul solicitării au acordat persoanelor accidentate primul ajutor, le-au transportat la baza muntelui, unde 3 dintre acestea au fost trimise cu echipajele SMURD venite în sprijin către unităţile spitaliceşti, pentru investigaţii suplimentare. Vorbim aici şi de cazul unui copil, care a suferit un traumatism de bazin, acesta fiind lovit de o placă de snowboard scăpată pe pârtie”, se arată pe pagina de Facebook a Salvamont Poiana Braşov, conform Agerpres.

Salvatorii montani recomandă practicanţilor sporturilor de iarnă care au echipamente care nu dispun de sisteme autonome de frânare, cum este cazul plăcilor de snowboard sau schiurilor cu modele vechi de legături, să manifeste prudenţă în manipularea acestora, ”deoarece, odată scăpate, acestea se pot transforma în adevărate ‘proiectile’, punând în primejdie persoanele aflate în aval”.

De la începutul sezonului de schi, salvamontiştii din Poiana Braşov au intervenit în 245 de cazuri, implicând 252 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau care au trebuit să fie evacuate.

Sursa Foto: Facebook/Salvamont Poiana Brașov

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole