Un Consiliu al Păcii cu viitor îndoielnic (Op-ed de Vladimir Tismăneanu)

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

E bine să existe diversitate de opinii. Chestiunile globale, de pildă războiul și pacea, se văd adeseori diferit din diverse puncte ale globului. Public aici reflecțiile mele. Ale unui unui intelectual public care trăiește în Statele Unite de aproape 44 de ani.

Acum peste două decenii, într-un articol din revista 22, Mircea Iorgulescu m-a numit “românul transatlantic”. Pot înțelege eforturile de a raționaliza decizia participării României la nivel de șef de stat la evenimentul patronat de Donald Trump. Pot înțelege accentul pe avantajele care ar putea decurge din această opțiune. Dar eu privesc lucrurile de aici. Le văd în context american și global. Șepcile roșii fac parte din decor. Ca la teatru. Substanța o vom vedea în Gaza și nu doar acolo.

Mă abțin să fac profeții. Vreau să plasez evenimentul în contextul geostrategic definit recent de premierul Canadei la Davos și de cancelarul german la Munchen. Trăim un moment de ruptură, de reașezare civilizațională. În unele situații, excesul de prudență poate fi o formă de imprudență. I-au trebuit lui Viktor Orban mai mult de zece ani pentru a deveni “Trump’s best friend”. Statut în fond irelevant și cu efecte incerte. Cu ce s-a ales Ungaria?

Nu Trump, ci Statele Unite sunt partenerul strategic al României. Statele Unite înseamnă cele trei puteri. Judiciară, executivă, legislativă. Bugetul țării, inclusiv cel militar, este decis de Congres. Acesta este un lucru concret. Un element-cheie în cadrul sistemului de securitate transatlantică numit NATO. Consiliul Păcii nu este câtuși de puțin bipartizan. Cine a participat ieri la acel show a știut, ori trebuia să știe, ce face.