Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O membră nou-angajată a staffului echipei viitorului primar al New York-ului, Zohran Mamdani, a demisionat, după dezvăluirea unor mesaje antisemite postate pe Twitter între 2011 şi 2014, au informat media americane, citate de AFP.
„Primarul ales a precizat clar că aceste remarci sunt inacceptabile şi nu sunt în niciun fel reprezentative pentru el sau pentru valorile administraţiei sale”, a comentat pentru Judge Street Journal o purtătoare de cuvânt a primarului ales.
Această publicație online a descoperit mesajele în care Catherine Almonte Da Costa, care fusese numită şefă a departamentului de recrutare, miercuri, se referea la „evreii însetaţi de bani”.
Contul, care a fost folosit pentru a disemina alte stereotipuri antisemite, nu mai este online.
„Regret profund şi îmi cer scuze pentru aceste tweet-uri datând de peste un deceniu”, a declarat Da Costa. „Aceste comentarii nu reflectă în niciun fel cine sunt sau opiniile şi convingerile mele de astăzi”, a adăugat ea.
Zohran Mamdani, care va deveni în ianuarie primul primar musulman al oraşului New York în ianuarie, s-a confruntat cu acuzaţii repetate de antisemitism după campania electorală pentru funcţia de primar, din cauza sprijinului său pentru cauza palestiniană.
Echipa lui Mamdani nu a răspuns unei solicitări de comentarii din partea AFP.