Home » Articole » Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav
Sursa foto: Iacobucci Marco/IPA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Ascultă articolul

„Nu am absolut nicio ambiţie. Nu m-aş putea imagina niciodată în acest rol”. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, Cristóbal López Romero, arhiepiscopul de Rabat, a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru presă. Cardinalul în vârstă de 72 de ani, ale cărui idei sunt apropiate de cele ale lui Francisc, este ferm şi nu se vede devenind Papă, relatează AFP, transmite News.ro.

- articolul continuă mai jos -

„Cei care doresc acest lucru sunt mânaţi de setea de putere”, a spus el, potrivit cotidianului Il Messaggero. „Dacă văd pericolul de a fi ales la conclav, voi fugi şi voi fi găsit în Sicilia”, a adăugat prelatul spaniol, aparent glumind. Cristóbal López Romero a recunoscut apoi că, dacă ar fi ales, nu ar putea refuza misiunea. „Nu faci acest serviciu decât dacă ţi se cere să îl faci”, a explicat el. „Dar să îl doriţi, să îl căutaţi… nu”.

Cu patru zile înainte de începerea conclavului, miercuri, suspansul rămâne, deoarece cardinalii s-au reunit sâmbătă dimineaţă pentru a noua oară într-o „congregaţie generală”. În total, au fost prezenţi 177 de cardinali, dintre care 127 de electori (cei sub 80 de ani), a declarat Matteo Bruni, directorul biroului de presă al Vaticanului.

Duminică, ziua în care se celebrează Sfânta Liturghie, nu va avea loc nicio reuniune. Luni, însă, discuţiile se vor accelera, întrucât Congregaţiile generale se vor reuni şi după-amiaza, la ora 17.00, în plus faţă de sesiunea de dimineaţă.

Aceste reuniuni sunt o ocazie pentru prelaţi de a discuta provocările cu care se confruntă Biserica şi de a-şi împărtăşi gândurile – sâmbătă dimineaţă, discuţiile s-au axat pe comuniune, solidaritate între Biserici şi rolul Curiei în special.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.