Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat din judeţul Galaţi a fost reţinut pentru violare de domiciliu, violenţă în familie şi lovire sau alte violenţe după ce şi-a agresat fosta concubină – de a cărei locuinţă nu avea voie să se apropie – pe fiul şi pe fratele acesteia.
Conform IPJ Galaţi, bărbatul de 41 de ani, din comuna Băneasa a mers vineri noapte la casa fostei sale concubine, unde a provocat un scandal de proporţii, motiv pentru care au fost chemati poliţiştii.
Odată ajunşi la locul scandalului, poliţiştii au stabilit că în cursul serii, în jurul orei 20.50, bărbatul ar fi pătruns fără drept în locuinţa fostei sale concubine şi ar fi încercat să o agreseze fizic. În conflict ar fi intervenit fiul lor minor, de 12 ani, pe care bărbatul l-ar fi tăiat cu un ciob de sticlă în zona antebraţului stâng.
Între timp, la domiciliul femeii ar fi ajuns şi fratele acesteia, care, de asemenea, ar fi fost lovit de agresor cu un pahar, în zona capului.
La scurt timp după producerea incidentului, poliţiştii l-au depistat pe bărbatul în cauză, pe raza comunei Băneasa, şi l-au reţinut, pentru 24 de ore.
În cursul zilei, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, cu propunere de arestare preventivă.
sursa: News.ro, sursa foto: Pixabay
punem pariu ca judecatorul nu va considera ca este un caz de arest si il va lasa liber …iar nebunul va avea motive sa termine ce n-a apucat.
Nimic nu pune la punct un ciomagar sau alt infractor, decat o bratara. Se stiie c ei se tem de bratara. Eliberarea infractorilor pe uchi frumosi si „ingrijirea” nebunilor acasa sunt o moda americana, care va avea rezultatele din America.
Pedeapsa cea mai aspră pentru psihopat!