Home » Articole » Un bărbat a fost arestat pentru că a ars un drapel american chiar în apropriere de Casa Albă, în semn de sfidare la adresa lui Trump

Un bărbat a fost arestat pentru că a ars un drapel american chiar în apropriere de Casa Albă, în semn de sfidare la adresa lui Trump

27 aug. 2025
Un bărbat a fost arestat pentru că a ars un drapel american chiar în apropriere de Casa Albă, în semn de sfidare la adresa lui Trump
Sursa foto: ID 113841492 | © Photovs | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Un bărbat a fost arestat în apropierea Casei Albe după ce a dat foc unui drapel american pentru a protesta faţă de decretul lui Donald Trump care interzice astfel de acte, a anunţat marţi poliţia, informează AFP, preluată de News.ro.

Arestarea a avut loc luni seara, la câteva ore după ce preşedintele american a semnat un decret care pedepseşte cu un an de închisoare pe oricine arde drapelul naţional, deşi Curtea Supremă a considerat într-o hotărâre din 1989 că un astfel de act ţine de libertatea de exprimare, un drept fundamental protejat de Constituţie şi de care administraţia Trump face mare caz.

„Ard acest steag în semn de protest faţă de acest preşedinte fascist ilegal care ocupă această funcţie”, a strigat bărbatul într-un megafon, într-un mic parc din apropierea Casei Albe, potrivit unui videoclip distribuit pe reţelele sociale şi în mass-media locală.

El a afirmat apoi în faţa compatrioţilor săi că a luptat timp de 20 de ani în armata americană, în special pentru a apăra „dreptul fiecăruia dintre voi de a vă exprima”, după cum le-a spus el.

„Este dreptul nostru garantat de Primul amendament (al Constituţiei) să ardem acest steag, indiferent ce spune preşedintele”, a adăugat el. Apoi a dat foc drapelului, care aparent fusese îmbibat într-un produs inflamabil.

- articolul continuă mai jos -

Agenţii Secret Service, agenţia însărcinată cu protejarea personalităţilor politice importante din Statele Unite, au stins apoi focul cu un extinctor înainte de a-l reţine pe individ.

Poliţia parcurilor a confirmat marţi că l-a arestat, în temeiul unei legi federale care interzice aprinderea focului fără autorizaţie în parcurile publice.

Context: Președintele Donald Trump a semnat, luni, un ordin executiv prin care incriminează arderea drapelului Statelor Unite. Curtea Supremă decisese în 1989 că arderea steagului este protejată de dreptul la liberă exprimare.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.