Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Aproximativ 15.000 de oameni participă vineri la Mănăstirea Prislop din Hunedoara la ceremonia de proclamare locală a canonizării lui Arsenie Boca sub numele Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie. Ceremonialul religios este oficiat de circa 30 de preoţi, transmite News.ro.
Momentul solemn al proclamării canonizării Sfântului Cuvios Arsenie de la Prislop a început în judeul orei 11.00 şi a continuat cu intonarea troparului sfântului, citirea Tomusului sinodal de canonizare, prezentarea icoanei sfântului şi închinarea la aceasta.
La faţa locului au fost mobilizate importante forţe de ordine din mai multe judeţe.
”Poliţiştii, împreună cu celelalte structuri ale forţelor de ordine, sunt la datorie la Mănăstirea Prislop pentru a asigura desfăşurarea în siguranţă a evenimentului religios dedicat programării locale a canonizării Părintelui Cuvios Mărturisitor, Sfântului Arsenie de la Prislop”, a transmis IPJ Hunedoara.
La mijlocul lunii iulie a anului trecut, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat 16 canonizări, printre care cele ale lui Dumitru Stăniloae, Arsenie Boca şi Ilie Cleopa. Potrivit deciziei BOR, părintele Arsenie Boca, a fost canonizat cu titulatura „Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop” şi este sărbătorit în ziua de 28 noiembrie.
Arsenie Boca, a cărui imagine a devenit un produs de marketing, a fost un adept al profeţiilor apocaliptice.