G4Media.ro

Un avion de linie s-a prăbuşit în Lacul Victoria din Tanzania: 49…

Sursa Foto: Google Maps

Un avion de linie s-a prăbuşit în Lacul Victoria din Tanzania: 49 de persoane erau înscrise pe lista de pasageri, 15 ar fi fost salvate până în prezent

Un avion operat de compania privată tanzaniană Precision Air s-a prăbuşit în Lacul Victoria din Tanzania în momentul în care se pregătea de aterizare pe aeroportul din Bukoba, oraş-port din nord-vestul ţării, situat pe malul vestic al lacului Victoria, a informat duminică Tanzania Broadcasting Corporation (TBC), transmite Reuters, citată de Agerpres.

Poliţia tanzaniană a confirmat accidentul, relatează AFP.

„A avut loc un accident cu un avion (al companiei aeriene) Precision Air care (…) s-a prăbuşit în apă la circa 100 de metri de aeroport”, a declarat comandantul poliţiei regionale William Mwampaghale ziariştilor, pe aeroportul Bukoba.

Nicio informaţie nu era imediat disponibilă cu privire la numărul pasagerilor aflaţi la bordul avionului, dar mass-media locale au relatat că circa 49 de persoane erau înscrise pe lista de pasageri.

TBC a relatat că 15 persoane au fost salvate până în prezent, dar nu se ştie câţi pasageri se aflau la bordul aeronavei sau dacă sunt morţi.

Imagini şi înregistrări video de la locul accidentului, care au circulat pe social media, arată avionul aproape scufundat, doar coada aeronavei, colorată în verde şi maro, fiind vizibilă deasupra apei.

Avionul a decolat din capitala Dar es Salaam, capitala economică a Tanzaniei, şi „a căzut în Lacul Victoria în această dimineaţă din cauza furtunii şi a ploii torenţiale”, a relatat TBC.

Victoria este cel mai mare lac din Africa.

Nave de salvare au fost trimise la locul incidentului şi salvatorii continuă să scoată alţi pasageri blocaţi în avion, a adăugat TBC.

Preşedintele Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan, a făcut apel la calm pe măsură ce operaţiunile de salvare continuau.

„Am aflat cu tristeţe vestea accidentului în care a fost implicat un avion al companiei Precision Air. Să ne păstrăm calmul în acest moment în care salvatorii îşi continuă misiunea de salvare şi să ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute”, a scris el pe Twitter.

Precision Air, care este cea mai mare companie aeriană privată din Tanzania, a publicat o scurtă declaraţie, confirmând accidentul.

„Echipa de salvare a fost trimisă în zonă şi mai multe informaţii vor fi publicate în două ore”, a anunţat compania.

Accidentul are loc la cinci ani după moartea a 11 persoane, după ce un avion care aparţinea unei societăţi de safari s-a prăbuşit în nordul Tanzaniei.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...