Home » Articole » Un atac rusesc asupra unui baraj din regiunea Harkov perturbă ruta de aprovizionare a trupelor ucrainene

Un atac rusesc asupra unui baraj din regiunea Harkov perturbă ruta de aprovizionare a trupelor ucrainene

1061
Un atac rusesc asupra unui baraj din regiunea Harkov perturbă ruta de aprovizionare a trupelor ucrainene
Sursa foto: Screenshot Telegram
Ascultă articolul

Autorităţile ucrainene au anunţat duminică că o rachetă rusească a lovit barajul lacului de acumulare Peceneg, din regiunea Harkov (nord-est), ceea ce a dus la suspendarea traficului rutier peste infrastructură, rută importantă de aprovizionare a trupelor ucrainene, potrivit EFE.

„Din fericire, nu au existat victime, deşi traficul pe baraj era foarte intens (în acel moment). Experţii examinează amploarea pagubelor”, a declarat primarul localităţii Peceneghi, Oleksandr Gusarov, pentru postul public de televiziune Suspilne, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Ruta peste barajul Peceneghi care duce la sectoarele din prima linie a frontului din Vovceansk, Veliki Burluk şi Kupiansk, unde forţele ucrainene sunt supuse unei presiuni severe, a fost închisă, a declarat Gusarov.

Potrivit experţilor, drumul care trece peste baraj este o cale de aprovizionare crucială pentru apărarea oraşului Vovceansk, asediat de forţele ruse de un an şi jumătate şi a cărui capturare a fost anunţată de Moscova pe 1 decembrie, deşi Kievul încă nu l-a declarat oficial pierdut.

Un pod peste rezervorul de apă din apropierea satului Starîi Saltiv a fost, de asemenea, distrus, conform altor informaţii difuzate pe canalele Telegram ucrainene.

Cu toate acestea, armata ucraineană a încercat să risipească îngrijorările cu privire la consecinţele închiderii rutei peste barajul Peceneghi.

Închiderea rutei respective nu va avea un impact substanţial asupra frontului, a asigurat Corpul 16 al Forţelor armate ale Ucrainei într-un comunicat, în care a subliniat că infrastructura era de mult timp ţinta atacurilor sistematice ale Rusiei cu bombe, drone şi rachete.

  „Partea ucraineană este conştientă de mult timp de riscurile potenţiale şi este pregătită pentru eventualitatea ca barajul să sufere daune critice. Au fost pregătite în prealabil planuri de atenuare a efectelor”, afirmă armata într-un comunicat.

Există rute alternative, iar trupele de pe linia frontului dispun de suficiente provizii de arme şi de muniţii, se mai spune în comunicatul militar.

Autorităţile ucrainene depun eforturi pentru repararea drumului, conform textului, în care se subliniază că atacurile asupra rezervoarelor, barajelor sau centralelor nucleare sunt interzise în temeiul dreptului internaţional din cauza potenţialelor consecinţe catastrofale.

Numeroase poduri şi baraje din regiune au fost distruse în primele luni ale invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, lansată în februarie 2022.

În 2023, forţele ruse au aruncat în aer barajul de la Kahovka, pe cursul inferior al fluviului Nipru, în sudul Ucrainei, provocând o inundaţie devastatoare care a curmat numeroase vieţi şi a provocat pagube grave.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole