Un an de atacuri externe: De la Trump „pacificatorul” la Trump „războinicul”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

La aproape un an de la preluarea mandatului, președintele Donald Trump a trecut de la o atitudine neintervenționistă la una care favorizează o creștere rapidă a activității militare a SUA în străinătate, autorizând o serie de intervenții peste hotare ce pun sub semnul întrebării promisiunea sa inițială de a sta departe de conflicte externe. Trump, care s-a autointitulat “președintele pacificator,” prezintă însă extinderea folosirii puterii militare a Statelor Unite drept o strategie de “pace prin forță.” Cea mai recentă campanie militară americană în exterior a fost operațiunea fulger prin care a fost capturat liderul venezuelean Nicolás Maduro.

Pacificatorul

Atitudinea președintelui Trump legată de intervențiile militare externe a cunoscut o transformare majoră de la revenirea la Casa Albă, în urmă cu aproape un an de zile, când a promis că nu va mai implica Statele Unite în conflicte externe costisitoare.

În adresa inaugurală ținută în Rotonda Capitoliului la 20 ianuarie 2025, Trump a afirmat: “Ne vom măsura succesul nu doar prin bătăliile pe care le câștigăm, ci și prin războaiele pe care le încheiem – și, poate cel mai important, prin războaiele în care nu intrăm niciodată.” Liderul republican a adăugat atunci că “cea mai mare moștenire” a sa va fi aceea de pacificator și unificator.

De altfel, agenda “America First,” cu care republicanul a câștigat alegerile din noiembrie 2024, are în centrul doctrinei externe ideea că interesele Statelor Unite trebuie puse pe primul loc, înaintea celor ale altor țări sau alianțe internaționale. “America First” înseamnă o orientare naționalistă și realistă, care respinge intervențiile militare costisitoare în străinătate, acordurile comerciale percepute ca dezavantajoase pentru SUA și implicarea excesivă în problemele altor state.

Trump a spus adesea că nu vrea ca America să mai fie “polițistul lumii.”

Un moment important a avut loc în octombrie trecut. În condițiile în care lidera opoziției din Venezuela, María Corina Machado, a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace 2025, susținătorii candidaturii lui Trump la această recompensă au afirmat că republicanul s-a dovedit, în lunile scurse de la revenirea sa la Casa Albă, un “făuritor de pace.” De exemplu, el a fost lăudat pentru eforturile sale de a pune capăt conflictului dintre Rusia și Ucraina, inclusiv prin discuții directe cu Vladimir Putin în Alaska, precum și prin întâlniri multiple cu Volodimir Zelenski sau cu lideri europeni, aliați ai guvernului de la Kiev.

De asemenea, mulți dintre aliații președintelui au cerut ca acesta să primească premiul pentru rolul său în promovarea păcii în conflicte internaționale de lungă durată, precum cele dintre Republica Democrată Congo și Rwanda, Cambodgia și Thailanda, India și Pakistan, Serbia și Kosovo, Egipt și Etiopia, precum și Azerbaidjan și Armenia.  De altfel, în discursul pe care președintele american îl ținuse cu doar o lună înainte în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite de la New York, Trump s-a prezentat drept pacificator și s-a referit la conflictele care i-au marcat primele luni din acest mandat la Casa Albă. Trump și-a reiterat atunci afirmațiile că a încheiat șapte conflicte la nivel mondial, criticând ONU pentru că nu a oferit ajutor. “Am încheiat șapte războaie, am tratat cu liderii fiecărei țări și nu am primit nici măcar un telefon de la ONU să ajute la finalizarea acordurilor,” a spus el, înainte de a lansa un atac tăios la adresa forului mondial.

De asemenea, vorbind la Casa Albă pe 18 august, unde a fost presat de lideri europeni să militeze pentru o încetare a focului în Ucraina, Trump a afirmat: “Am încheiat șase războaie… toate aceste acorduri le-am făcut fără să menționez măcar cuvântul «încetare a focului». Într-o analiză publicată în toamna trecută am scris de altfel despre cele opt conflicte pe care Trump a susținut că le-a încheiat anul trecut.

Războinicul

În paralel însă cu aceste războaie pe care afirmă că le-a rezolvat de la revenirea sa la Casa Albă, președintele Trump a supervizat o creștere rapidă a activității militare a SUA în străinătate. În primul an al celui de-al doilea mandat, el a autorizat o serie de lovituri, de la utilizarea fără precedent a bombelor penetrante de tip bunker-buster împotriva celor mai fortificate situri nucleare ale Iranului până la o campanie antidrog susținută în largul coastelor Venezuelei și la o operațiune de comando în urma căreia a fost capturat liderul socialist de la Caracas, Nicolás Maduro.

Trump, care s-a autointitulat “președintele păcii,” a vorbit constant despre extinderea folosirii puterii militare americane drept o strategie de “pace prin forță.” Ce spun însă cifrele? Potrivit datelor compilate de Armed Conflict Location and Event Data Project și puse la dispoziția Military Times, de la preluarea mandatului, în ianuarie 2025, Trump a supervizat cel puțin 626 de lovituri aeriene în străinătate. Prin comparație, predecesorul său, fostul președinte Joe Biden, a lansat un total de 555 de lovituri pe parcursul întregului său mandat de patru ani.

Iată unde a operat armata SUA în străinătate în 2025:

•  Somalia – 1 februarie și în desfășurare

Prima lovitură majoră din a doua Administrație Trump a vizat Statul Islamic în Somalia. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a declarat că loviturile au avut ca scop degradarea capacității ISIS de a plănui și desfășura atacuri teroriste care “amenință cetățeni americani, partenerii noștri și civili nevinovați.” Campania a continuat în regiune, reprezentând o prezență militară americană susținută împotriva filialelor ISIS din Africa de Est.

• Irak – 13 martie

O lovitură a unei coaliții conduse de SUA în provincia Anbar din Irak l-a ucis pe Abdallah Makki Muslih al-Rifai, al doilea lider ca rang al ISIS, precum și pe un alt insurgent. Prim-ministrul de la Bagdad l-a descris pe al-Rifai drept “unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume.”

•  Yemen – 15 martie – 6 mai

La mijlocul lunii martie, Administrația Trump a început o campanie aeriană împotriva rebelilor Houthi susținuți de Iran în Yemen. Loviturile au vizat centre de comandă și control, sisteme de apărare aeriană și facilități folosite pentru fabricarea și stocarea armelor avansate, potrivit Pentagonului. Ofensiva – care a folosit rachete de croazieră cu rază lungă JASSM, muniții JSOW și rachete Tomahawk – a depășit costuri de 1 miliard de dolari în prima lună.

“Operation Rough Rider” s-a încheiat pe 6 mai, în urma unui armistițiu mediat de Oman cu rebelii. Trump a anunțat atunci că Statele Unite vor înceta bombardamentele împotriva militanților Houthi, afirmând că gruparea aliată Iranului a fost de acord să înceteze să mai perturbe rutele maritime importante din Orientul Mijlociu.

După anunțul lui Trump, Omanul a declarat că a mediat acordul de încetare a focului, ceea ce marchează o schimbare majoră în politica Houthi de la începutul războiului din Gaza, în octombrie 2023. Conform acordului, nici Statele Unite, nici rebelii islamiști nu vor ataca partea adversă, inclusiv navele americane din Marea Roșie și Strâmtoarea Bab al-Mandab, a precizat Omanul într-un comunicat. „Ei au spus: Vă rugăm, nu ne mai bombardați și noi nu vom ataca navele voastre,” a spus Trump. “Și eu le voi accepta cuvântul, iar noi vom opri imediat bombardamentele împotriva rebelilor Houthi”. Gruparea yemenită a început să atace rutele maritime după ce războiul din Gaza a început, afirmând că sprijină palestinienii.

Sub administrația fostului președinte Joe Biden, SUA și Marea Britanie au ripostat cu atacuri aeriene asupra țintelor Houthi pentru a menține deschisă ruta comercială crucială din Marea Roșie – care asigură circa 15% din traficul maritim global. După ce Trump a devenit președinte în ianuarie 2025, a decis să intensifice semnificativ loviturile aeriene împotriva islamiștilor. Campania a venit după ce rebelii au anunțat că vor relua atacurile asupra navelor israeliene care trec prin Marea Roșie, Marea Arabiei, Strâmtoarea Bab al-Mandab și Golful Aden.

• Iran – 22 iunie

Intervenția americană în Iran a fost precedată de un conflict între Israel și Iran, care a durat 12 zile și a început pe 13 iunie, când Israelul a lovit ținte militare și nucleare iraniene. Premierul Netanyahu l-a informat în prealabil pe președintele american despre atacuri.

Pe 22 iunie, SUA au efectuat la rândul lor lovituri asupra instalațiilor nucleare iraniene, acțiune care a grăbit sfârșitul confruntării. “Operațiunea Midnight Hammer” a inclus trimiterea a șapte bombardiere stealth B-2 de la baza aeriană Whiteman din Missouri pentru a lovi facilitățile nucleare iraniene adânc îngropate în subteran.

Bombardierele au lansat bombe penetrante GBU-57 Massive Ordnance Penetrator asupra siturilor Fordo și Natanz, în timp ce un submarin al Marinei SUA din regiune a lansat peste o duzină de rachete de croazieră Tomahawk asupra Isfahanului.

Trump a declarat că misiunea a realizat “distrugerea totală” a capacităților de îmbogățire ale Iranului, deși Teheranul a contestat această evaluare. Pentagonul a estimat că loviturile militare au întârziat probabil programul nuclear al Iranului cu până la doi ani.

Iranul a răspuns doar simbolic, atacând baza americană Al-Udeid din Qatar. Sub presiunea lui Trump, Israelul a oprit un nou val de raiduri aeriene, iar două zile mai târziu, pe 24 iunie, Trump a anunțat un acord de încetare a focului între cele două state.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a susținut că Iranul a obținut “o victorie decisivă,” fără a recunoaște oficial încetarea focului. Analiștii au notat că pacea obținută este mai degrabă o încetare de facto a ostilităților, fără un acord permanent sau un mecanism de monitorizare a programului nuclear iranian.

Potrivit The New York Times, Trump a exercitat presiuni asupra lui Netanyahu, în timp ce SUA s-au bazat pe Qatar, aliatul lor din Golful Persic, pentru a convinge Iranul să accepte armistițiul. Analiștii au spus că intervenția americană a avut o importanță strategică semnificativă, diminuând capacitățile militare ale Iranului și evitând o escaladare regională.

• Marea Caraibilor și estul Oceanului Pacific – 2 septembrie și în desfășurare

Din septembrie trecut, armata SUA duce o campanie susținută de lovituri maritime letale în Marea Caraibilor și estul Pacificului, parte a ceea ce Administrația Trump spune că este o încercare de a demantela carteluri puternice ale drogurilor și de a opri fluxul de narcotice venezuelene către Statele Unite.

Trump se laudă că desfășurarea implică “cea mai mare armadă adunată vreodată în istoria Americii de Sud” și a promis că aceasta “va deveni și mai mare”. Condusă de USS Gerald R. Ford, cel mai mare portavion din lume, gruparea de luptă include încă 10 nave de război, un submarin nuclear, avioane de vânătoare F-35, nave de asalt amfibiu și aproximativ 15.000 de militari americani.

Casa Albă a declarat că Washingtonul se află într-un “conflict armat” cu cartelurile de droguri pentru a opri fluxul de narcotice către Statele Unite, în timp ce oficiali americani au susținut că Maduro sprijinea traficul internațional de droguri.

Autoritățile americane au acuzat de mult timp conducerea regimului venezuelean că ar fi supravegheat o rețea de trafic de cocaină despre care estimează că a transportat anual între 350 și 500 de tone de droguri către Europa și Statele Unite.

•  Siria – 19 decembrie

“Operațiunea Hawkeye Strike” a fost lansată de Trump pentru a răzbuna moartea a doi soldați americani, sergentul William Nathaniel Howard și sergentul Edgar Brian Torres Tovar, precum și a unui interpret civil american, Ayad Mansoor Sakat, uciși într-un atac terorist în Siria.  Avioane de vânătoare americane, elicoptere de atac și artilerie au lovit peste 70 de ținte suspectate ale ISIS în centrul Siriei, potrivit CENTCOM. Operațiunea a fost numită în onoarea soldaților morți, originari din Iowa, “Statul Hawkeye.”

• Nigeria – 25 decembrie

În ziua de Crăciun, Trump a anunțat că SUA au efectuat lovituri aeriene împotriva ISIS în Nigeria, cea mai populată țară din Africa.  Președintele american a spus că a acționat pentru a proteja creștinii despre care afirmă că sunt “măcelăriți în masă” de islamiști radicali și a ales data din motive simbolice. “Plănuiau să o facă mai devreme,” a spus Trump într-un interviu. “Și eu am zis: ‘nu, haideți să le oferim un cadou de Crăciun.’”

Operațiunea a implicat peste o duzină de rachete de croazieră Tomahawk lansate de pe o navă a Marinei SUA din Golful Guineei și a fost coordonată cu armata nigeriană.

• Venezuela – decembrie 2025 și în desfășurare

În luna decembrie, CIA a efectuat o lovitură cu dronă asupra unei facilități din Venezuela – primul atac cunoscut al SUA pe teritoriul țării de când Administrația Trump și-a intensificat campania de presiune asupra guvernului lui Nicolás Maduro.  Lovitura a vizat un chei de pe coasta Venezuelei despre care oficialii au spus că era folosit de banda venezueleană Tren de Aragua pentru a depozita narcotice și, posibil, pentru a le pregăti pentru expediere, potrivit CNN.

Ulterior, forțele speciale americane l-au capturat pe președintele Maduro în propriul său adăpost din Caracas după o operațiune care a urmat unui atac militar masiv asupra mai multor obiective strategice, inclusiv baze militare din capitala venezueleană.

Conform informațiilor, operațiunea ar fi fost executată de Delta Force, unitatea de elită a armatei americane specializată în operațiuni de contraterorism, în cooperare cu agenții din Drug Enforcement Administration, agenția federală responsabilă cu combaterea traficului de droguri.

Maduro și soția sa, Cilia Flores, au fost transportați în Statele Unite.

Potrivit declarațiilor oficiale, cei doi au fost puși sub acuzare la New York pentru infracțiuni legate de trafic de droguri și arme, inclusiv conspirație pentru narco-terorism, import de cocaină și posesie de armament greu. Cei doi au fost închiși într-un centru de detenție din Brooklyn.

Capturarea liderului venezuelean survine pe fondul unor tensiuni crescute între cele două țări, amplificate recent de acțiuni militare americane împotriva unor ambarcațiuni din Caraibe, despre care Washingtonul afirmă că sunt folosite pentru traficul de droguri.

Înainte de capturarea lui Maduro, avuseseră loc 35 de atacuri cunoscute împotriva unor ambarcațiuni suspectate de trafic de droguri în apele Americii de Sud, de la începutul lunii septembrie, atacuri care au ucis cel puțin 115 persoane, potrivit anunțurilor făcute de administrația republicană.

Semnificații

Analiștii au spus că există cel puțin trei semnificații majore în ceea ce privește atitudinea lui Trump legată de intervențiile în străinătate.

Baza republicană îl susține. Un nou sondaj Daily Mail, realizat de J.L. Partners și publicat vineri, arată că 67% dintre alegătorii înregistrați ai Partidului Republican susțin intervenția militară a SUA în țări dincolo de Venezuela, lucru care, cred comentatorii, arată că Trump transformă Partidul Republican într-un “partid al războiului.”

Prin comparație, doar 25% dintre democrați și 41% dintre independenți sunt de acord cu aceste intervenții externe.

Comentatorii au reamintit că democrații au fost percepuți drept partidul anti-război la începutul Războiului din Irak, declanșat sub președintele republican George W. Bush în 2003. În acea perioadă, Partidul Republican reprezenta o poziție mai belicoasă, centrală pentru mișcarea neoconservatoare.

Însă în ultimii ani, Trump a inversat discursul, criticând războiul din Irak și durata conflictului din Afganistan.

În prezent, președintele Trump conduce un partid care susține o implicare militară suplimentară, în ciuda faptului că a candidat promițând să pună capăt “războaielor fără sfârșit.”

Printre toți alegătorii înregistrați chestionați, Iranul ar fi principala opțiune pentru următoarea intervenție militară a SUA, cu 53% dintre republicani de acord.

Douăzeci și cinci la sută dintre respondenți au indicat Iranul, în timp ce 18% au spus Rusia și 17% Cuba. lte opțiuni au primit fiecare sub 10%: 8% au ales China, 6% au indicat aliatul tradițional al SUA, Regatul Unit, Groenlanda și Afganistanul au primit câte 5%, iar vecinul din nord, Canada, a obținut 2%.

Intervențiile militare sunt lovituri precise.  Diverși analșiști susțin că Donald Trump a dezvoltat o nouă abordare de politică externă, pe care un autor a numit-o “Descurajare de precizie” (Precision Deterrence), ilustrată prin două acțiuni simbolice la distanță de șase ani: uciderea generalului iranian Qassem Soleimani în 2020 și capturarea lui Nicolás Maduro în Venezuela în 2026.

Expertul susține că Trump folosește niveluri de forță asociate în mod normal cu războaie de amploare, dar le limitează la obiective foarte clar definite. Scopul nu este un conflict prelungit, ci acțiuni rapide și decisive, care se încheie aproape imediat, dar produc un impact strategic și psihologic disproporționat.

Spre deosebire de administrațiile anterioare, care utilizau lovituri de precizie în principal pentru a reduce victimele colaterale și a evita escaladarea, abordarea lui Trump este prezentată ca fiind intenționat șocantă și asimetrică. Descurajarea de precizie urmărește să transmită simultan imprevizibilitate și vulnerabilitate: Statele Unite par capabile de acțiuni extreme, iar adversarii sunt arătați ca fiind personal expuși.

Autorul compară această strategie cu “teoria nebunului” a lui Nixon, dar argumentează că Trump merge mai departe, transformând amenințările în fapte împlinite imediate, nu doar în manevre de intimidare.

Analistul compară acțiunile lui Trump cu precedente istorice pentru a evidenția eficiența și diferența de scară. În timp ce operațiuni mai vechi, precum invazia din Panama pentru capturarea lui Manuel Noriega, au necesitat zeci de mii de soldați și au dus la pierderi de vieți americane, capturarea lui Maduro ar fi implicat dominație tehnologică, coordonare între toate armele și dezinformare strategică, atingând obiectivul rapid și fără victime americane. Această disproporție dintre mijloace masive și scopuri limitate este prezentată drept esența noii doctrine.

În opinia experților, această doctrină schimbă dinamica puterii globale dincolo de țintele imediate. Prin lovirea statelor-client mai slabe, SUA limitează indirect libertatea de manevră a marilor puteri precum China și Rusia, forțându-le să cântărească costurile unei escaladări pentru interese secundare. Privite împreună, eliminarea lui Soleimani, atacurile asupra facilităților nucleare iraniene și capturarea lui Maduro sunt descrise nu ca acțiuni izolate, ci ca o strategie coerentă ce combină diplomația coercitivă cu forța militară pentru a menține dominația americană fără angajamente pe termen lung.

Loviturile americane provoacă teamă pe glob. Loviturile ordonate de Donald Trump și modul în care Statele Unite au acționat militar în ultimii ani au produs un efect clar de teamă la nivel internațional. Nu este vorba doar de forța folosită, ci de mesajul transmis: că SUA sunt dispuse să recurgă rapid la acțiuni decisive, unilaterale și disproporționate, fără a mai acorda aceeași importanță normelor internaționale, diplomației sau consensului cu aliații. Capturarea unor lideri de stat, bombardarea unor obiective strategice sensibile și declarațiile oficiale care justifică aceste acțiuni prin simplul drept al celui mai puternic au schimbat percepția globală asupra rolului Americii.

Această schimbare a generat neliniște chiar și în rândul țărilor tradițional aliate, precum Marea Britanie și Uniunea Europeană, iar state care nu se tem de o invazie directă încep totuși să se întrebe dacă logica forței brute nu poate fi aplicată oricând și oriunde, în funcție de interesele momentului.

Pe termen lung însă, o Americă percepută mai degrabă ca o putere imprevizibilă și coercitivă decât ca un lider legitim riscă să piardă sprijinul moral și politic care i-a susținut influența globală timp de decenii, spun comentatorii. În opinia acestora, teama nu consolidează alianțe, ci ea îi determină pe alții să caute alternative și să se pregătească pentru o lume mai instabilă.

Trump “războinicul” a schimbat radical nu doar strategia Americii, ci și modul în care aceasta este percepută de restul lumii, lansând intervenții militare precise, dând peste cap norme internaționale și transformând frica într-un instrument central al politicii sale externe.

Surse: The Hill, BBC, Defense News, Military Times, Reuters, NBC News, CNN, PBS, Daily Mail, Washington Post, whitehouse.gov, centcom.mil, khq.com, nsaarchive.gwu.edu, Truth Social, X