Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
DNA a deschis un dosar penal legat de cumpărarea containerele pentru pacienți Covid amenajate la Spitalul județean Sibiu și care au costat 6 milioane de lei, a anunțat luni noul director al unității sanitare.
Procurorii DNA au cerut documente de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul militar al spitalului sibian, lt. col. Constantin-Marinel Vlase.
Sibiul este județul cu cea mai mare rată de infectare cu Covid-19, iar capitala județului este carantinată. Pacienții infectați cu Covid-19 au așteptat sub cerul liber consultațiile la Spitalul județean din Sibiu în lunile septembrie și octombrie, până la montatea containerelor.
„Având în vedere că pe rolul Direcţiei Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia, există înregistrat un dosar penal cu privire la săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea 78/2000, prin Ordonanţa procurorului din cadrul DNA s-a dispus în data de 25.08.2020, predarea în fotocopie a documentelor referitoare la procedura privind atribuirea contractului de lucrări ‘Amplasare provizorie şi reversibilă – construcţii modulare spital’ precum şi plăţile efectuate până în prezent. SCJU Sibiu a răspuns acestei solicitări în data de 3 septembrie predând documentele solicitate”, a explicat directorul SCJU Sibiu, citat de Agerpres.
În luna octombrie, Spitalul județean din Sibiu Sibiu anunţa că a cheltuit peste şase milioane de lei pentru aceste containere în care sunt saloane pentru pacienţi, fonduri date de Consiliul Judeţean.
Proiectul viza realizarea a două pavilioane modulare, amplasate în spatele Pavilionului Chirurgical, cu o suprafaţă de circa 750 de mp.
Reamintim că fosta șefă a spitalului, Lilian Coldea, a demisionat săptămâna trecută după presiunile publice ale guvernului, iar locul său a fost luat de un comandat militar.
Foto: Containerele SCJU Sibiu / Facebook
Vorba lui Basescu, ” Arde-i pe corupti ”.
Fac urmasii lui Iohannis de la Sibiu matrapazlacuri? Nu putem crede asa ceva.
basescu ???,ai uitat de udrea ,bica ……
cea mai dura !…cu basescu …..facea galagie la TV ca ce si cum baietzi din enegie ….si Hudrea lua geamantanele cu bani …si dupa aia ….liniste ….
Bravo, numai sa duca ancheta pînă la capăt.
Oare se mai gaseste o Kövesi, sau un Țepeş?
Se opresc pana la Cotroceni.
cool, au adus dresatii managementul profesionist, au pus de un dosar penal si, as if by magic, corona a disparut, numarul de paturi s-a triplat iar statiile de oxigen sunt acum pe fiecare coridor, de nu mai e nevoie de ele.
asta inseamna organizare militara!
Ba sunteti nebuni? 1.5 milioane de euro? Da ce, sunt de aur? Un container nou e cateva mii de euro, ce dotari pot sa aiba ?
ca sa intelegem care e treaba cu iprocizia de la PNL .. un articol care arata ipocrizia PNL https://recorder.ro/singur-impotriva-partidului-copile-nu-te-pune-cu-ei-ca-te-vor-face-praf/ .. poate G4 preia stirea
O preia dracu. Tinta e sa piarda psd, dupa aia ne jeluim ca si pnl e rau, vine criza si foamea peste noi si iar vine psd pentru ca votantul are memorie scurta si „nu” exista alternativa la astea 2 partide.
fura tot astia , sunt total defazati
umanitatea se afla in faza unei noi perioade de dezvoltare accelerata
asa a fost mereu dupa marile razboaie
terapiile genetice vor minimiza numarul deceselor de cancer in doar cativa ani
conditionarea genetica devine o necesitate de supravietuire
altfel de copii se vor naste
cel putin trebuie sa tinem pasul cat de cat cu AI
marile puteri medicale deschid calea unor experimente considerate neetice pana acum
vor fi militare si secrete pentru moment
sunt ramificatii importante ale viitorului in maxim 5 ani.
o tara plina de escroci
care nu participa cu nimic la progresul umanitatii
In Sibiu nimic nu functioneaza nu vine DSP de 8 zile la un cunoscut de al meu deși e bolnav,
Nu se poate testa nici pe bani pt. ca la clinicile private spun ei nu sunt locuri decat peste vreo 3 ori 4 saptamani.
trebuie sa se programeze online si nu sunt locuri.
chiar nu inteleg nimic.
Si nici certificat medical nu primește
si e bolnav cu febra.
degeaba au venit militarii lui peste in Sibiu.