G4Media.ro

UE şi-a dat aprobarea finală pentru posibila sacrificare a unei părți a…

Sursa foto: Unsplash.com

UE şi-a dat aprobarea finală pentru posibila sacrificare a unei părți a populației de lupi din statele membre

Consiliul Uniunii Europene a adoptat, joi, modificarea Directivei privind habitatele, care modifică nivelul de protecţie a lupului din „strict protejat” în „protejat”, informează agenția de știri DPA.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Această actualizare aliniază directiva la Convenţia de la Berna actualizată, acordul internaţional pentru protecţia plantelor, a animalelor şi a habitatelor în Europa.

„Noul statut le va oferi mai multă flexibilitate statelor membre în ceea ce priveşte gestionarea populaţiilor de lupi. Cu toate acestea, statele membre trebuie să asigure în continuare stadiul corespunzător de conservare a lupului şi pot continua să includă lupul ca specie strict protejată în legislaţia naţională şi să instituie măsuri mai stricte pentru protecţia acestuia”, a precizat Consiliul UE într-un comunicat de presă, transmite Agerpres.

Anterior, la începutul lunii mai, Parlamentul European a redus statutul UE de protecţie a lupilor de la „strict protejat” la „protejat”, ceea ce înseamnă că statele membre vor avea acum o mai mare flexibilitate în gestionarea populaţiilor de lupi de pe teritoriul lor.

Conform Comisiei Europene, există peste 20.000 de lupi în Europa, iar populaţiile şi arealul lor sunt în creştere.

„Această poveste de succes în domeniul conservării a dus totuşi la înmulţirea conflictelor cu activităţile umane în unele regiuni, în special în ceea ce priveşte animalele din gospodării”, a informat Parlamentul European.

Lupii cenuşii au fost practic exterminaţi în Europa în urmă cu 100 de ani, dar numărul lor a crescut la o populaţie actuală de 20.300, majoritatea în Balcani, ţările nordice, Italia şi Spania.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. 20.300 de lupi sunt prea mulți la 1.000.000.000 oameni! Să mai omorâm din lupi! Sună logic!

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.