Home » Articole » UE oferă Ucrainei ajutor tehnic și financiar pentru reluarea tranzitului de petrol prin conducta Drujba spre Ungaria și Slovacia. Zelenski dă asigurări că „depune toate eforturile posibile pentru a repara daunele și a restabili operațiunile”

UE oferă Ucrainei ajutor tehnic și financiar pentru reluarea tranzitului de petrol prin conducta Drujba spre Ungaria și Slovacia. Zelenski dă asigurări că „depune toate eforturile posibile pentru a repara daunele și a restabili operațiunile”

UE oferă Ucrainei ajutor tehnic și financiar pentru reluarea tranzitului de petrol prin conducta Drujba spre Ungaria și Slovacia. Zelenski dă asigurări că „depune toate eforturile posibile pentru a repara daunele și a restabili operațiunile”
Conducta Drujba. Credit foto: WillWest News / Profimedia
Ascultă articolul

Uniunea Europeană a oferit sprijin financiar și tehnic Ucrainei pentru restabilirea tranzitului de petrol prin conducta de țiței Drujba, ajutor acceptat de Volodimir Zelenski. Oleoductul a fost grav afectat de atacuri ale Rusiei la sfârșitul lunii ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut printr-o declarație comună din 17 martie a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și a președintelui Consiliului European, António Costa.

- articolul continuă mai jos -

„UE va oferi rapid tot sprijinul tehnic necesar pentru a putea efectua ulterior lucrările de reparații la conducta Drujba”, i-au transmis cei doi lideri europeni lui Volodimir Zelensli printr-o scrisoare. „Reparațiile ar putea fi plătite din fonduri europene”, menționează ei.

„Suntem deplin conștienți de faptul că, pe fondul agresiunii continue a Rusiei și a atacurilor sale neîncetate asupra infrastructurii critice a Ucrainei, Federația Rusă poate provoca daune suplimentare conductei. Cu toate acestea, în contextul actual de volatilitate ridicată a piețelor de energie, reluarea tranzitului de petrol prin teritoriul Ucrainei devine de o importanță mai mare pentru menținerea stabilității pieței”, i-au mai transmis von der Leyen și Costa lui Zelenski.

Conducta Drujba – monedă de schimb pentru ajutoarele acordate de UE Ucrainei

Conducta Drujba (Prietenia) este una dintre cele mai mari și mai vechi conducte petroliere din lume și asigură transportul de petrol brut din Rusia către mai multe țări din Europa Centrală și de Est.

După invazia rusă din Ucraina, din februarie 2022, UE a interzis achiziționarea de petrol rusesc. Excepție au făcut țările dependente de petrolul adus prin Drujba – Ungaria, Slovacia și Austria care nu au acces la mare, deci nu pot primi petroliere din alte țări.

Oleoductul a fost grav afectată de un atac rusesc pe 27 ianuarie 2026, la Brodi în Ucraina. Atacul a produs daune semnificative instalațiilor, iar tranzitul prin conductă a fost oprit.

Stoparea traficului de țiței rusesc prin conducta Drujba a dus la tensiuni între Ungaria, Slovacia și Ucraina. Guvernele de la Bratislava și Budapesta au acuzat Ucraina că nu se grăbește să repare porțiunea avariată.

Prim-ministrul maghiar Viktor Orban a declarat, în februarie că exisă o „amenințare ucraineană” la adresa sistemului energetic al țării și a anunțat desfășurarea armatei pentru a proteja infrastructura energetică a Ungariei.  La începutul lui martie Orban a anunțat că va bloca tranzitul prin Ungaria a combustbililor destinați Ucrainei.

Dar cel mai important, cele două țări au blocat un nou pachet de sancțiuni la adresa Rusiei pe care Bruxelles-ul voia să le anunțe pe 24 februarie – chiar la a patra aniversare a începerii agresiunii rusești împotriva Ucrainei.

Guvernul lui Viktor Orbán a blocat și un pachet de ajutor financiar pentru Ucraina pentru perioada 2026-2027, în valoare totală de 90 de miliarde de euro. Două treimi din aceste fonduri urmau să fie destinate ajutorului militar acordat Ucrainei, iar o treime asistenței financiare pentru bugetul de stat ucrainean.

În scrisoarea liderilor europeni adresată lui Volodimit Zelenski prin care îi propun ajutorul pentru repararea conductei, aceștia face referire la poziția lui Viktor Orban.

Ca urmare a conversațiilor noastre din ultimele zile, am dorit să vă informăm că Ungaria ne-a transmis explicit că, în prezent, nu este în măsură să fie de acord cu revizuirea propusă a Cadrului Financiar Multianual care stă la baza Împrumutului de Sprijin pentru Ucraina în valoare de 90 de miliarde, și nici să adopte al 20-lea pachet de sancțiuni economice împotriva Rusiei. Vă reamintim că este necesară unanimitatea pentru ambele propuneri”.

„Acuzațiile conform cărora Ucraina obstrucționează în mod deliberat transportul de petrol prin conducta Drujba sunt nefondate”, spune Vladimir Zelenski.

Președintele Volodimir Zelenski a respins permanent acuzațiile Ungariei și Slovaciei că Ucraina sabotează conducta Drujba. Poziția a fost reiterată și în scrisoarea trimisă liderilor europeni pe 16 martie prin care acceptă ajutorul propus. Și îi asigură de loialitatea Ucrainei.

Ucraina este un partener energetic de încredere pentru Uniunea Europeană și își onorează pe deplin angajamentele față de aceasta. În pofida amenințărilor zilnice reprezentate de atacurile continue cu rachete și drone ale Rusiei, depunem toate eforturile posibile pentru a repara daunele și a restabili operațiunile, luând în considerare impactul asupra conductei în sine, a infrastructurii înconjurătoare și, de asemenea, asupra mediului”, a transmis Zelenski.

Zelenski a descris și situația tehnică actuală a conductei în zona în care a fost atacul din ianuarie.

„Daunele actuale sunt mai grave deoarece conducta principală de petrol funcționează ca un sistem continuu unitar, iar oprirea completă a stației cheie de pompare îl perturbă. Fără funcționarea stației de pompare Brodi, este imposibil din punct de vedere tehnic să se mențină presiunea de operare necesară în sistemul de conducte și să se asigure tranzitul sigur al petrolului”, spune Zelenski.

Președintele ucrainean a informat liderii europeni că se lucrează la o soluție tehnică alternativă de bypass.

„Estimăm că, în aproximativ o lună și jumătate, stația de pompare Brodi își va restabili capacitatea tehnică. Acest lucru va asigura o restabilire completă a fluxurilor, desigur, în absența oricăror alte atacuri din partea Rusiei”, scrie în mesajul lui Volodimir Zelenski.

Și încheie președintele ucrainean prin a reaminti UE de importanța eliminării  complete a importurilor de petrol rusesc până în 2027.

„Dar permiteți-mi să subliniez, de asemenea, că, în ciuda loviturilor masive repetate care vizează infrastructura conductelor de petrol, Ucraina rămâne capabilă să ofere rute alternative pentru tranzitul țițeiului non-rus către țările din Europa Centrală și de Est”,  a transmis Volodmir Zelesnki.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole