G4Media.ro

UE îndeamnă Kosovo și Serbia să depună eforturi pentru normalizarea relațiilor

Sursa foto: Facebook/ Kosovo Force – KFOR

UE îndeamnă Kosovo și Serbia să depună eforturi pentru normalizarea relațiilor

Reprezentantul special al Uniunii Europene pentru dialogul dintre Serbia și Kosovo, Miroslav Lajčák, a îndemnat cele două națiuni să-și intensifice eforturile pentru normalizarea relațiilor lor, afirmând că un astfel de pas ar fi decisiv pentru aderarea celor două țări la UE. Diplomatul slovac a mers în capitala Republicii Kosovo, Priștina, unde s-a întâlnit cu viceprim-ministrul Besnik Bislimi, responsabil în numele națiunii sale pentru discuțiile facilitate de instituțiile comunitare, potrivit Rador Radio România.

„Evident, cea mai importantă întrebare este cum poate fi deblocată implementarea acordului spre calea normalizării. Am avut o discuție foarte detaliată pe acest punct”, a declarat Lajčák în fața jurnaliștilor. Împreună cu Uniunea Europeană, și Statele Unite fac presiuni asupra ambelor părți pentru a pune în aplicare acordurile, pe care președintele sârb Aleksandr Vučić și prim-ministrul kosovar Albin Kurti le-au încheiat în februarie și martie anul trecut.

Este vorba despre Acordul de la Ohrid: un document care a fost întocmit după zile de negocieri în Macedonia de Nord, al cărui obiectiv este normalizarea relațiilor diplomatice dintre Priștina și Belgrad. „Documentul a devenit parte din parcursul pe care Kosovo și Serbia vor trebui să îl urmeze pentru a adera la UE”, a precizat Lajčák, adăugând că, însă, „vin declarații care nu sunt utile. Atât între cele două părți, cât și între ele și Uniunea Europeană”.

Lajčák, al cărui mandat de reprezentant special a fost prelungit până în ianuarie de către Consiliul European, lucrează la următoarea reuniune la nivel înalt a liderilor celor două țări.

Totuși, relațiile dintre Kosovo și Serbia rămân tensionate, iar discuțiile, care durează de 13 ani, par să nu facă progrese, mai ales după împușcătura din septembrie, când aproximativ 30 de sârbi, deosebit de înarmați, au ridicat baricade în satul Banjska și, la sosirea poliției kosovare, aceștia au declanșat un schimb de focuri care a durat ore întregi. Bilanțul a fost de un polițist kosovar și trei atacatori sârbi uciși.

Forțele de menținere a păcii conduse de NATO prezente de-a lungul graniței dintre cele două țări și-au sporit și ele efectivele militare. Washingtonul și Bruxellesul au cerut Republicii Kosovo să se abțină de la acțiuni unilaterale, temându-se de o reaprindere a conflictului interetnic, după ce autoritățile au închis săptămâna trecută cinci instituții sârbe din nord, unde trăiește cea mai mare parte a minorității etnice.

Sârbii din Kosovo înșiși au declarat că vor bloca drumurile către patru dintre cele cinci puncte de trecere a frontierei, vinerea viitoare, pentru a protesta împotriva închiderilor. Ei cer, de asemenea, ca poliția din Kosovo să se retragă din partea de nord a țării și ca trupele internaționale de menținere a păcii să preia controlul.

Lajčák, la rândul său, a îndemnat minoritatea sârbă să nu blocheze punctele de trecere, deoarece acest lucru ar avea „un impact negativ asupra libertăţii de mişcare”. Luna trecută, Kurti a cerut redeschiderea completă a unui pod în orașul Mitrovica, o inițiativă despre care Occidentul se teme că ar putea crește tensiunile cu minoritatea sârbă. Decizia a fost, apoi, revocată. Mitrovica este, de fapt, împărțit într-un nord dominat de sârbi și un sud de etnie albaneză, cele două părți rămânând aproape întotdeauna îndepărtate una de cealaltă.

Kurti a polemizat, de asemenea, cu puterile occidentale cu privire la problema închiderii unilaterale a șase sucursale ale unei bănci cu licență sârbă din nordul Republicii Kosovo, la începutul acestui an.

Kosovo a fost o provincie sârbă până când, în 1999, o campanie de bombardare a NATO , care a durat 78 de zile, a pus capăt războiului dintre forțele guvernamentale sârbe și separatiștii etnici albanezi, care a provocat aproximativ 13.000 de morți, majoritatea de etnie albaneză, alungând forțele sârbe. Serbia nu recunoaște independența Republicii Kosovo, proclamată în 2008.

Sursa: EURONEWS / Rador Radio România /.
Traducerea: Oana Avram

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...