G4Media.ro

UE denunță „o încălcare” a acordului Brexit după ce Marea Britanie a…

Sursa foto: Pixabay

UE denunță „o încălcare” a acordului Brexit după ce Marea Britanie a prelungit perioada de grație privind controalele produselor agroalimentare cu Irlanda de Nord

Bruxellesul a condamnat cu fermitate miercuri decizia Londrei de a prelungi perioada de graţie privind controalele alimentare între Marea Britanie şi Irlanda de Nord, pe care într-un comunicat de presă o consideră „o încălcare” a acordului Brexit, notează AFP, citată de Agerpres.

Vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic şi-a exprimat „profunda îngrijorare” în legătură cu această „decizie unilaterală” a guvernului britanic, în „contradicţie flagrantă cu abordarea constructivă care a predominat până în prezent”, potrivit comunicatului redactat în termeni extrem de duri.

Decizia britanică constituie „o încălcare” a dispoziţiilor protocolului nord-irlandez încheiat în cadrul acordului de Brexit dintre UE şi Regatul Unit, precum şi „obligaţia de bună-credinţă” prevăzută în acordul respectiv.

Pentru Bruxelles, această decizie „subminează” atât activitatea comisiei comune însărcinate să supravegheze punerea în aplicare a tratatului de divorţ între UE şi fostul stat membru – care a părăsit definitiv blocul european la 1 ianuarie 2021 -, cât şi „încrederea reciprocă” necesară pentru soluţiile de cooperare.

În plus, UE regretă o decizie unilaterală luată fără ca Maros Sefcovic, copreşedintele (european) al comitetului comun, să fi fost informat.

Guvernul britanic a decis miercuri să prelungească până la 1 octombrie perioada de graţie privind controversatele controale asupra produselor agroalimentare între Marea Britanie şi Irlanda de Nord, prevăzută pentru a permite companiilor să se adapteze la noile aranjamente post-Brexit.

Este o măsură „temporară” menită să evite perturbări majore „în cadrul unei implementări pragmatice şi proporţionale a protocolului nord-irlandez”, a subliniat într-o declaraţie trimisă parlamentului ministrul pentru Irlanda de Nord, Brandon Lewis. Discuţiile pe această temă continuă cu Uniunea Europeană, a asigurat el.

sursa foto: Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...