G4Media.ro

UDMR este pregătită să voteze o moțiune de cenzură a PSD dacă…

UDMR este pregătită să voteze o moțiune de cenzură a PSD dacă este introdus votul în două tururi la alegerile locale, a anunțat Korodi Attila

Liderul deputaților UDMR Korodi Attila a declarat, pentru Maszol.ro, că Uniunea va vota în favoarea unei eventual moțiuni de cenzură inițiate de către PSD dacă actualul guvern va merge până la capăt cu intenția de a introduce votul în două tururi la alegerile locale din 2020.

”Este foarte probabil să înfruntăm guvernul. Pe de o parte, ar putea duce la căderea guvernului, iar pe de altă parte, este sigur că decizia va fi respinsă de către Curtea Constituțională. Sunt sigur că vom găsi suficienți în Parlament care să ne sprijine”, a declarat Korodi Attila.

Astfel, în cazul în care guvernul își va asuma răspunderea pentru alegerile în două tururi, UDMR va sprijini o eventuală moțiune subsecventă de cenzură pe care ar putea să o inițieze social-democrații. În paralel, Uniunea va ataca la CCR decizia guvernului invocând recomandarea Comisiei de la Veneția potrivit căreia orice modificare a legislației electorale trebuie  făcută cu cel puțin 12 luni  înaintea scrutinului.

Korodi nu a exclus posibilitatea ca PNL să provoace deliberat căderea propriului  guvern pentru a convoca alegeri anticipate. ”Bănuim că PNL, modificând legea electorală prin angajarea răspunderii, intenționează să provoace căderea guvernului conducând la alegerile parlamentare anticipate solicitate de Klaus Johannis, printr-o criză guvernamentală”, a mai spus Korodi pentru Maszol.ro

Foto: Korodi Attila (Inquam Photos/ Octav Ganea)

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

36 comentarii

    • Normal. Crezi ca vrea hungurul sa piarda localele prin Mures, Satu – Mare, Bihor? Ar avea multe comune sau localitati de pierdut in al doilea tur. Curvele astea UDMR-iste numai la asta se gandesc, ii doare in cot de restul tarii.

  1. Cine n-a fost atent la TOATE JOCURILE făcute de vreo jumătate de an încoace , va plăti serios . MULTE DECEPȚII PLUTESC DEJA ÎN AER .

  2. UDMR, eternii mercenari afiliati mafiei PSD.

  3. No problem, domnu’
    Dacă pică guvernul Orban, tot el va rămâne până la desemnarea unui alt guvern, adică până la alegerile anticipate….care poate vor veni mai repede decat ați vrea voi, nu mai apucați să va duceti mandatul cât mai aproape de capăt ..

  4. Mama voastra de golani! De n-ati mai intra in parlament la alegeri, ticalosilor!

  5. Bine, mai Attila, gasesti tu suficienti in sparlament sa voteze o motiune impotriva guvernului, si eu iti dau in scris ca nu mai gasesti suficienti sa te mai bage in parlament la alegerile parlamentare, mai cumetre! Toti maghiarii tai vor vota cu USR, nu cu udmr, iar psdeu’ te lasa cu dinapoia goala, ca nu mai au procente in plus sa-ti dea tie, ca lupta pentru supravietuire, cancerul psdist!

    • Eu am alta sursa de amuzament: „În paralel, Uniunea va ataca la CCR decizia guvernului invocând recomandarea Comisiei de la Veneția potrivit căreia orice modificare a legislației electorale trebuie făcută cu cel puțin 12 luni înaintea scrutinului.”

      Dar recomandarile de desfiintare a Gestapo SS al Ciumei? Cat era PSD la putere nimeni din UDMR nu a miscat nimic, decat in favoarea Mustaciosului. Surpriza acum: te pomenesti ca UDMR este pro-european.

      Apropo, UDMR reprezinta ungurii locali nu? Hai sa vedem daca ii reprezinta. Au facut un sondaj sa vedem daca minoritatea vrea un singur tur?! Ah, nu? Pai mai sa fie, te pomenesti ca sunt si clarvazatori si telepati astia din UDMR.

    • @Gabriela Constantinescu
      Ce-ţi mai face PNL, duduie? Se cireaşă, se gutuie?

      Că PNL este bine-cunoscut pentru direcţionarea de membri de partid, ca să voteze UDMR, pentru a nu cădea sub pragul minim de admitere.

      Ciocu’ mic, Găbiţă, când e vorba despre UDMR, despre PSD, despre ALDE, şi despre măgării în general!

  6. Poate ca totusi se hotarasc sa plece si astia o data cat mai departe de RO.

  7. .da…gio udmr.psd.alde.. jigodii ordinare.. oare dece nu ridicam pragul electoral la 10% ?? si scapa toata tara de aceste mizerii umane.. locul tau e langa dragnea.. complice.. la tot raul pe care l ati facut acestei tari…jegule

  8. Nimic nu se schimbă la udmr, aceiași penali și fripturiști ca întotdeauna.

  9. vezi mai sus!

  10. UDMR si PSD, 2 partide corupte si super perverse.
    Romania se trezeste!

  11. Sa va duceti dracului de milogi!

  12. „Femeia ușoară a politicii românești” nu se dezminte! 😀
    Și pe urmă se lamentează că românii nu îi văd cu ochi buni…

  13. Cum ar fi sa nu mai intre UDMR-ul in sparlament la urmatoarele alegeri parlamentare???
    Hai ca se poate!!!!

    • @Marius: „Cum ar fi sa nu mai intre UDMR-ul in sparlament la urmatoarele alegeri prlamentare??? Hai ca se poate!!!!”

      Ba, uite ca nu se poate: atat PSD cat si PNL, asigura intotdeauna voturi, pentru ca UDMR sa nu iasa de pe orbita parlamentara.

      Iata ultimul exemplu! La alegerile prezidentiale, turul I, organizat la 10.11.2019, peste 400 de voturi pentru Kelemen Hunor in Teleorman, unde traiesc 18 maghiari.

      Dar cel mai graitor exemplu s-a dat la ultimele alegeri euro-parlamentare.

      PSD si PNL vor avea intotdeauna grija, ca UDMR sa le ramana la indemana, in momentele de cumpana.

  14. Si cum ar fi ca la urmatoarele sparlamentare UDMR-ul sa nu mai prinda pragul electoral????
    Hai ca se poate!

  15. Impostorule, eu unul în locul celor de la PNL nici nu m-ar interesa ce crede udmr-ul, alegerea autorităților locale în două tururi trebuie promovată obligatoriu, indiferent de voința unora ca voi, pentru care, nu contează normalitatea, ci propriile interese. Ca de fiecare dată, voi sunteți dispuși să vă prostituați fără niciun fel de jenă, dacă interesul vostru vă cere acest lucru. Sper ca după alegerile viitoare să nu mai faceți parte din structura Parlamentului, sunteți un imens rău de care nici măcar comunitatea pe care, cică, ați reprezenta-o nu are nevoie. Nu ați făcut nimic pentru ei, îi mințiți și prostiți în permanență și îi luați de proști. Trebuie, și după câte se pare se întâmplă, ca votanții ce v-au tot votat să se debaraseze de voi, au început să se prindă că sunteți doar niște impostori, care, vă folosiți de ei pentru a vă promova propriile interese. Șarlatanule, Comisia de la Veneția sugerează ca orice schimbare privind cadrul legal electoral să se facă cu 12 luni înaintea aplicării sale, doar că, dacă respectiva schimbare vine să consolideze democrația și să lărgească palierul drepturilor cetățeanului, se poate face și cu 6 luni înainte. Deci, impostorule, schimbarea procedurii de alegere a autorităților locale în două tururi vine să-i confere cetățeanului de a legitima alesul local, pe de o parte, alegând între cei doi rămași în finală, iar pe de altă parte, conferindu-i legitimitate chiar și celui ales, care urmează a întruni majoritatea voturilor exprimate. Alegerile într-un singur tur, ne pun în situația de a avea primari aleși cu 12-16 etc procente, ce legitimitate au acești inși? evident, niciuna. Un alt avantaj, alegerile în două tururi vor conduce la schimbarea unora dintre primari cu alții, în multe cazuri, mult mai performanți decât predecesorii lor. Că nu vă convine vouă, să fiți sănătoși. Eu sper ca PNL-ul să-și asume această modificare, una esențială pentru procesul de reformă administrativă. O porcărie promovată de petrov, fără discuție, trebuie îndreptată. Că votați voi o moțiune sau nu, chiar nu ar trebui să intereseze pe nimeni, ați dovedi încă odată că vă urmăriți doar propriul interes și că interesul real al comunităților voastre nu vă pasionează deloc. Cum s-a demonstrat și se demonstrează în permanență. Deci, PNL-ule, la treabă, asumați-vă ceea ce ați promis, nu plecați urechea la amenințările unor impostori precum cei din udmr. Păcat de maghiari că sunt reprezentați de astfel de prostituate politic. Hai sictir, impostorule!

  16. Pe langa alegerile locale in doua tururi ar trebui reintrodus votul nominal la parlamentare.

    Este mult mai corect cand cetatenii unui judet isi voteaza parlamentarii care sa ii reprezinte si nu partidul. A mai fost odata asa si celor din PSD+UDMR nu le-a convenit si au schimbat inapoi la listele de incompetenti si interlopi.
    Fiecare judet sa furnizeze 4 parlamentari si 1 senator si diaspora sa fie reprezentata de 8 parlamentari si 2 senatori, cred ca este suficient; daca sunt cunoscuti drept oameni corecti si harnici atunci vor fi votati, indiferent de culoarea politica. In acest fel partidele ar incepe sa se curete un pic pentru ca nu ar putea ajunge in farf doar incompetenti.

    • Foarte corect! Sa votam oameni, nu liste. Ca asa ajung sane conduca niste neaveniti. Sa castige cel mai bun, nu cei mai ….. „jmecheri”.

    • A fost si n-a fost bine. Toti ciumetii gen Gigi Becali si Dan Diaconescu au intrat in Parlament. Votul pe liste e ok , hai sa nu inventam apa calda. Votul nominal exista doar in US si in UK, doua tari cu democratii mult mai consolidate ca a noastra. Ceilalti in Europa au fost ponderati si au realizat ca nu functioneaza la ei.

  17. normal… udms vrea democratie la fel de mult ca putin!

  18. Cu așa declarații, veti ajunge sub pragul electoral. Ne-am saturat de voi până peste cap. Sunteți artiști in a practica cea mai veche meserie din lume in politică.

  19. Din cauza celor care comenteaza in stilul de mai sus suntem nevoiti noi, maghiarii, sa votam mereu cu UDMR. Sunteti cei mai buni agenti electorali ai UDMR. Felicitari…

    • Daca atat te duce capul si atat ai inteles pana acum, foarte bine, voteaza in continuare cu UDMR!
      Si in acest caz sa va duceti dracului si voi, votantii UDMR, sovinilor!

    • „Valea Uzului, pamant maghiar! 04/06/2020, totul inapoi” – banner afisat de fanii maghiari la meciul de handbal feminin Ungaria – Romania din Japonia!
      Ia spune, cum e?! Suntem buni agenti electorali ai UDMR?!

    • Cei cativa nebuni, care au afisat acel banner sunt ca si voi, in oglinda… extremisti, incuiati in gandire.
      Ei nu fac un bine maghiarilor, sunt provocatori, si nici nu sunt apreciati de maghiari.
      Dar voi sunteti agentii electorali perfecti ai UDMR. Din cauza voastra supravietuieste UDMR de atatia ani. Cu cat injurati mai mult maghiarii, cu atat mai multe voturi aduceti pentru UDMR. Succes in continuare.

  20. Acum daca v-au bagat in parlament partidele… sa fie liniste… sa faceti si voi un ban…
    Acum sa va faca si feliatie.

  21. Ce legatura exista intre aceasta uniune si placuta suedeza ?!

  22. Marea graba cu care se doreste modificarea in cauza, este ca sunt municipii si judete importante, unde nici PNL, nici USR nici altii nu pot invinge PSD, decat daca vor avea loc doua tururi. Din acest motiv, nici intentia initiatorilor si sustinutorilor nu este una etica. Din acest punct de vedere, argumentul udmr, adica ca schimbarea legii sa fie facuta cu un an inainte de alegeri, – pe langa interesul lor – este chiar mai etica, decat ceea a initiatorilor.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.