Home » Articole » Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș
sursa foto: Maramures
Ascultă articolul

Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, bărbatul în vârstă de 27 de ani a solicitat ajutor din partea autorităţilor după ce, fiind de trei zile pe munte, a rămas fără apă şi hrană.

- articolul continuă mai jos -

Salvamontiştii au făcut joncţiunea cu colegii de la Poliţia de Frontieră Poienile de sub Munte, structură a ITPF Sighetu Marmaţiei, şi au mers către zona în care se afla bărbatul. Deplasarea lor a durat câteva ore din cauza terenului accidentat, fiind imposibil accesul auto.

„Salvatorii montani împreună cu colegii de la Poliţia de Frontieră au ajuns la cetăţeanul ucrainean. Acesta este deshidratat, nemâncat şi acuză dureri la membrele inferioare care îl pun în dificultate de a se mai deplasa. Având în vedere că evacuarea terestră în aceste condiţii ar putea dura până la 10-12 ore s-a luat decizia de a se solicita elicopterul. Echipajul elicopterului SMURD de la POA Târgu Mureş au confirmat sprijinul pentru executarea misiunii, iar timpul aproximativ este de o oră şi 30 minute până la predarea cetăţeanului ucrainean la echipajele medicale în localitatea Vişeul de Sus”, au informat reprezentanţii Salvamont Maramureş.

În timpul acţiunii de salvare au mai fost găsiţi pe munte alţi doi cetăţeni ucraineni. Aceştia se aflau în deplasare şi au fost preluaţi de poliţiştii de frontieră din Poienile de sub Munte.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole