Home » Articole » Ucraina va scoate la licitație trei zăcăminte de minereu de titan, după ce a retras drepturile de exploatare ale unui om de afaceri fugar

Ucraina va scoate la licitație trei zăcăminte de minereu de titan, după ce a retras drepturile de exploatare ale unui om de afaceri fugar

1605
Ucraina va scoate la licitație trei zăcăminte de minereu de titan, după ce a retras drepturile de exploatare ale unui om de afaceri fugar
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Ucraina va scoate la licitație trei zăcăminte de minereu de titan, după ce a retras drepturile de exploatare ale unui om de afaceri fugar, a anunțat marți premierul Yulia Svyrydenko.

Într-o declarație publicată pe rețelele sociale, Svyrydenko a precizat că drepturile de explorare pentru zăcământul Malîșevske din regiunea Dnipropetrovsk, precum și pentru siturile Valkî-Hațkivske și Mejîrîcine din regiunea Jîtomîr, au fost retrase omului de afaceri Dmytro Firtash, sancționat de autoritățile de la Kiev, scrie Reuters.

- articolul continuă mai jos -

„Următoarea etapă este să așteptăm inițiative din partea mediului de afaceri pentru obținerea dreptului de utilizare a acestor resurse ale subsolului prin licitații deschise”, a declarat premierul.

Svyrydenko a mai spus că guvernul Ucrainei a aprobat organizarea licitațiilor pentru aceste permise în format electronic. Totodată, serviciul geologic de stat al Ucrainei analizează alte 38 de permise pentru explorarea resurselor minerale strategice, suspectate că sunt „inactive”, adică deținătorii nu desfășoară nicio activitate în baza lor.

Anul trecut, Ucraina a semnat un acord privind resursele minerale cu Statele Unite, în încercarea de a menține sprijinul președintelui Donald Trump, oferind SUA acces preferențial la noi proiecte miniere ucrainene în schimbul investițiilor.

În urma acestui acord, a fost creat un fond comun de investiții ucraineano-american, care a identificat peste 20 de proiecte potențiale, primele opt fiind evaluate la aproximativ 1,2 miliarde de dolari, potrivit Ministerului Economiei de la Kiev.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole