G4Media.ro

Ucraina va dubla echipajele de securitate la frontieră, în contextul crizei migranților…

Sursa foto: Facebook / Comitetul de frontieră de stat din Belarus (Государственный пограничный комитет Беларуси)

Ucraina va dubla echipajele de securitate la frontieră, în contextul crizei migranților de la graniţa belaruso-polonă

Ucraina va dubla numărul forţelor de securitate la graniţa cu Belarus pentru a opri orice tentativă a migranţilor de a intra ilegal pe teritoriul ţării, a anunţat miercuri ministrul de interne Denis Monastirski, transmite Reuters.

Migranţi blocaţi în Belarus au avut tentative multiple de a forţa trecerea în Uniunea Europeană prin Polonia în cursul nopţii, au indicat miercuri autorităţile de la Varşovia, anunţând că au suplimentat paza la graniţă.

Ucraina, care nu este membră a Uniunii Europene, are o graniţă de 1.084 km cu Belarus.

Potrivit lui Monastirski, rezervişti din garda naţională şi poliţie vor fi implicaţi în întărirea pazei la frontieră.

‘Grupuri mobile (…) vor patrula de-a lungul frontierei pentru a depista trecerile ilegale de graniţă’, a declarat el la televiziune după o şedinţă a Consiliului de securitate şi apărare al Ucrainei, prezidată de şeful statului, Volodimir Zelenski.

Secretarul Consiliului, Oleksii Danilov, declarase anterior miercuri că principalul subiect al reuniunii va fi situaţia la graniţa Poloniei cu Belarus.

Polonia şi alte state comunitare acuză Belarusul că încurajează migranţii – veniţi din Orientul Mijlociu, Afganistan şi Africa – să pătrundă ilegal în UE ca răzbunare pentru sancţiunile pe care Uniunea le-a adoptat împotriva Minskului pentru reprimarea unei mişcări de opoziţie după alegerile prezidenţiale din 2020.

Blocul comunitar are în vedere impunerea de noi sancţiuni pentru a pedepsi Belarusul pentru ceea ce UE consideră a fi o criză creată artificial, acuzaţie dezminţită de Minsk.

Sursa foto: Facebook / Comitetul de frontieră de stat din Belarus

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...