G4Media.ro

Ucraina își propune să elibereze Hersonul ocupat de ruși până la sfârșitul…

Sursa Foto: Google Maps

Ucraina își propune să elibereze Hersonul ocupat de ruși până la sfârșitul anului (general ucrainean)

Un comandant ucrainean de rang înalt a declarat că obiectivul Kievului este să elibereze regiunea Herson până la sfârșitul anului, potrivit Sky News.

„Din nefericire, nu vă pot da un termen sau o dată. Dar vreau să le transmit locuitorilor din Herson … nu va dura atât de mult pe cât se așteaptă toată lumea. Va fi rapid”, a declarat generalul-maior Dmitro Marcenko într-un interviu acordat RBC-Ucraina.

Întrebat dacă obiectivul este de a elibera Hersonul până la sfârșitul anului, Marcenko a răspuns: „100%”, precizând că este vorba de obiectivul de a pune capăt ocupației rusești în Herson și de „sfârșitul fazei active a războiului”.

„Și apoi vor mai avea loc câteva operațiuni militare locale. Dar până la sfârșitul anului trebuie să încheiem faza principală a acestui război”, a adăugat el.

Marcenko a vorbit, de asemenea, despre atacurile ucrainene menite să dezactiveze podurile de peste râul Nipru, care au fost folosite de forțele rusești pentru realimentarea unităților din Herson.

Podul de la Nova Kahovka, unde se află o importantă centrală hidroelectrică, „a fost deja lovit. Dar este foarte greu de avariat, deoarece acolo se află obiective critice. Dacă le lovim, s-ar putea să lovim și porțile barajului”, a precizat el. „Dar cred că, în curând, acest pod va fi atât de avariat încât nu-și vor putea transfera aprovizionările pe el. De îndată ce aprovizionările vor fi tăiate: Bine ați venit în Ucraina. Îi vom bate și îi vom alunga”.

Marcenko a insistat, de asemenea, asupra faptului că Ucraina intenționează să elibereze Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

„Crimeea este Ucraina. Este pământul nostru, acolo se află oamenii noștri, care sunt încă forțați să stea sub ocupație. Nimeni nu a dat Rusiei dreptul de a veni, de a lua o bucată de pământ și de a spune că ‘asta este a mea’. Vom recuceri Crimeea, la fel cum vom recuceri Herson, Lugansk și Donețk”, a declarat el.

De asemenea, Marcenko a considerat „o măsură necesară” să vizeze singurul pod rutier care duce în Crimeea dinspre Rusia, ca parte a planului militarilor ucraineni, „pentru a-i priva de posibilitatea de a furniza resurse și de a-și întări trupele de pe teritoriul rusesc”.

„Dacă vom avea cantitatea de arme care ne-a fost promisă, de care avem nevoie, atunci cred că în primăvara anului viitor vom sărbători victoria”, a subliniat el.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Greșeală de redactare, pana la sfârșitul zilei.

  2. Să-i ajute Dumnezeu să reușească !