Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Turcia a descoperit noi depozite de gaze naturale în Marea Neagră şi ar putea face în scurt timp un anunţ în acest sens, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar, relatează Agerpres.
Potrivit surselor, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, datele iniţiale de la perimetrul offshore Amasra-1 arată o descoperire semnificativă de gaze naturale. Într-un interviu TV difuzat la începutul acestei săptămâni, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a promis că vineri va anunţa „veşti bune” cu privire la depozitele de gaze din Marea Neagră.
Anul trecut, autorităţile turce au anunţat descoperirea unor depozite de 405 miliarde metri cubi de gaze naturale la perimetrul Tuna-1, de departe cea mai mare descoperire de gaze naturale din Marea Neagră, şi au estimat că producţia ar putea începe în 2023.
Bloomberg subliniază că până acum nu a fost efectuat niciun audit independent al acestor descoperiri de gaze.
Precedentele anunţuri referitoare la descoperirea de gaze în Marea Neagră au dus la creşterea cotaţiilor activelor turceşti, de la obligaţiuni şi până la acţiuni. Erdogan şi Guvernul său mizează pe descoperirile de energie ca o soluţie pentru vulnerabilităţile economice pe termen lung ale Turciei, inclusiv o factură de plată de aproximativ 44 miliarde dolari pentru importurile de energie care trebuie achitată în valută.
În prezent, Turcia importă aproape toate cele 50 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe care le consumă anual. Oficialii turci se aşteaptă ca producţia domestică de gaze naturale să ducă la creşterea consumului naţional de gaze cu 60%, până la 80 de miliarde metri cubi pe an în 2030.
Sursa foto: Pixabay
Cu ajutorul Rusiei si al PSD – Dragnea, turcii vor gasi si gazele noastre din Marea Neagra. Hurray! Bogatie la turcaleti.
Pe astia i-a dus mintea mai mult ca pe cei de pe la noi.
Si-au cumparat baietii nava si urmeaza sa isi exploateze singuri zacamintele gasite.
https://en.wikipedia.org/wiki/Fatih_(drillship)
https://www.offshore-energy.biz/turkey-spuds-fresh-black-sea-well-with-fatih-drillship/
https://www.worldoil.com/news/2021/6/3/turkey-expected-to-announce-new-black-sea-natural-gas-discoveries
De la o simpla nava pana la instalatii complete pentru extractie e cale lunga, investitii pe masura.
Noi l-am avut pe Dragnea si acesta si-a aratat muschii in fata investitorilor pentru ca au refuzat sa-i dea comisionul baban cerut de el. Taxele mari si conditiile nefavorabile pentru investitori impuse de Parlament au fost adoptate doar ca sa vada investitorii cine e sefu’ in tara asta.
Daca nu era Dragnea care sa foloseasca institutile statului in folos propriu, noi am fi inceput sa exploatam gazele din MN inaintea Turciei.