Turci din Salonic: „Turcia nu este o ţară sigură”

Turcia este considerată de UE o ţară terţă sigură, deşi unii turci se decid să fugă din ţara lui Erdogan. Şi alţi refugiaţi se află în pericol acolo.

Zabahattin Toprak stă în faţa micului său restaurant din centrul Salonicului, aflat în vecinătatea directă a Turnului Rotund. Istoria acestui edificiu este plină de schimbări, la fel ca şi cea a întregului oraş, de altfel. A fost clădit în antichitate ca templu păgân, apoi a devenit biserică creştină, ulterior otomanii l-au transformat în moschee, pentru ca deja de multă vreme să redevină biserică ortodoxă. Din perioada otomană s-a păstrat minaretul, care se vede foarte bine din restaurantul lui Toprak.

El a fost acuzat în Turcia de legături cu mişcarea Gülen. De aceea, refugiatul din motive politice nu se poate întoarce în ţara sa. De la tentativa eşuată de lovitură de stat din 2016, regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan face o adevărată vânătoare de adversari politici. „Cumnatul şi nepotul meu se află la închisoare. Turcia nu este o ţară sigură”, a subliniat Toprak. De îndată ce un om este perceput într-o formă sau alta drept adversar al regimului Erdogan, urmările nu întârzie să apară: „Se comportă precum mafia.”

La Salonic el se simte în siguranţă, deşi relaţiile dintre Atena şi Ankara s-au înrăutăţit notabil în ultimul an şi jumătate. Grecii nu se poartă duşmănos decât prin excepţie faţă de aceşti refugiaţi, dar tensiunile dintre statele vecine au produs o oarecare nesiguranţă.

„Mulţi dintre prietenii mei de aici sunt speriaţi de situaţie”, afirmă Toprak. „Ei nu ştiu ce se va întâmpla sau cum să se comporte. În aceste condiţii este imposibil să te simţi în siguranţă şi mulţi dintre ei au părăsit Grecia”, a adăugat el. Nimeni nu este îngrijorat că s-ar putea ajunge la un conflict militar, dar există zvonul că Atena şi Ankara ar putea ajunge la o înţelegere de extrădare în Turcia a refugiaţilor bănuiţi că ar avea legături cu mişcarea Gülen.

Oprimare sistematică
Şi ziaristul turc Ragip Duran s-a stabilit de cinci ani la Salonic. De-a lungul carierei sale de mai bine de 40 de ani a lucrat mai ales pentru presa străină. Nume mari cum ar fi AFP sau Liberation l-au scutit oarecum de tentativele guvernului de a-şi subordona presa. Dar în 2016 situaţia s-a schimbat fundamental. „Eu nu mai sunt un refugiat politic, ci pur şi simplu un ziarist străin care lucrează aici”, a declarat Duran. De la puciul eşuat nu mai este posibil să lucrezi în Turcia ca ziarist: „Ei au alungat jurnalismul din ţară”, a afirmat râzând Duran, de parcă s-ar fi obişnuit deja cu absurditatea oprimării sistematice din ţara sa. „Regimul Erdogan oprimă orice fel de opoziţie, ziarişti, oameni de ştiinţă, sindicalişti şi în general intelectualii care nu se supun regimului”, a precizat el.

După sosirea sa la Salonic, Duran a aflat că a fost condamnat în Turcia în contumacie la un an şi jumătate de închisoare, dar sentinţa a fost anulată ulterior. „În prezent se desfăşoară împotriva mea un proces fiindcă am participat la o acţiune de solidaritate cu un ziar kurd. 56 de ziarişti au preluat simbolic pentru o zi funcţia de redactor-şef al acelui ziar”, a povestit el. Procesul are o motivaţie pur politică şi nu are nicio legătură cu principiile statului de drept. Ca şi în cazul celor mai multe procese din Turcia, Duran este acuzat de terorism. „Mai bine de 700.000 de oameni au fost acuzaţi că ar fi făcut propagandă teroristă”, a menţionat ziaristul.

Sistemul Erdogan a căpătat fisuri
Sprijinul de care se bucură Erdogan se diminuează, chiar şi în rândul propriului partid AKP. Turcia este izolată la nivel internaţional. În plus, pandemia de coronavirus a precipitat ţara într-o criză profundă. Nu doar intelectualii părăsesc statul lui Erdogan, fiindcă moneda naţională se depreciază pe zi ce trece. Concomitent, Atena şi Ankara se află într-un soi de război rece din pricina resurselor aflate în estul Mării Egee şi într-un conflict politic murdar care se poartă mai ales pe spinarea migranţilor şi refugiaţilor. Cu toate acestea, instituţiile de la Bruxelles şi UE în ansamblu rămân la concluzia că Turcia este o ţară terţă sigură pentru refugiaţi. Şi din acest motiv Atena recurge tot mai frecvent la tactici mai dure şi adesea ilegale de a-i împiedica pe refugiaţi şi migranţi să depună cerere de azil pe teritoriul elen. Cele două ţări se acuză de altfel reciproc că-i folosesc pe refugiaţi pe post de armă de propagandă.

În prezent în Turcia se află între patru şi cinci milioane de refugiaţi, probabil mai mulţi decât în orice ţară la nivel mondial. Şi proporţional cu amplificarea problemelor de politică internă, populaţia autohtonă le devine tot mai puţin favorabilă. „Oamenii din Turcia nu sunt deloc fericiţi cu atât de mulţi migranţi în ţară”, confirmă şi Ragip Duran. Erdogan încearcă să puncteze cu această temă în politica internă, exhibând public eşecul politicii de migraţie a UE şi dependenţa UE de Turcia. „Erdogan ştie foarte bine să se joace cu spaimele Europei. El a declarat public de mai multe ori: trebuie să-mi daţi bani, altminteri deschid graniţele şi îi las pe toţi refugiaţii şi migranţii să plece în Grecia. Nu-i pasă deloc de migranţi. Îi foloseşte pentru interesele sale agresive proprii”, a explicat Duran.

Atacuri la drepturile omului şi statul de drept
Begüm Basdas predă la Hertie School of Governance din Berlin şi cercetează fenomenul migraţiei. De ani de zile critică decizia UE de a recunoaşte Turcia drept stat terţ sigur. „Situaţia respectării drepturilor omului devine tot mai nesatisfăcătoare, atât pentru cetăţenii ţării cât şi pentru refugiaţi şi migranţi”, a declarat ea pentru DW. „Atacurile asupra drepturilor omului şi statului de drept se reflectă mai ales în enorma îngrădire a libertăţii de opinie şi a dreptului la liberă întrunire”, a adăugat ea. Criticarea în spaţiul public a guvernului duce la arestări abuzive şi atrage cu sine plângeri penale fabricate, fără acces la un sistem de justiţie imparţial şi independent. Refugiaţii şi migranţii au din alt motiv o situaţie nesigură în Turcia: „Cei aflaţi în căutare de azil, care nu provin din ţările membre ale Consiliului Europei, nu beneficiază de o protecţie internaţională completă din pricina limitării geografice a Convenţiilor de la Geneva”, a explicat Basdas.

Mulţi afgani nici nu sunt înregistraţi în Turcia şi au un statut incert care le îngreunează, între altele, accesul pe piaţa muncii. „Organizaţii pentru apărarea drepturilor omului relatează, în plus, că sirienii şi afganii sunt expulzaţi în ţările lor, deşi acolo viaţa le este în pericol”, a mai spus Basdas.

Ea s-a declarat convinsă că eşecul politicii de migraţie a UE încurajează poziţii tot mai antidemocratice şi xenofobe în Turcia. „Lideri politici instigă explicit la ură împotriva migranţilor şi refugiaţilor. Aceştia nu mai trăiesc acum doar cu frica de a fi expulzaţi, ci sunt în primejdie să fie atacaţi pe stradă.” Basdas avertizează şi UE să nu mai închidă ambii ochi în privinţa respectării drepturilor omului, „fiindcă aceasta duce la o ruptură cu principiile fundamentale ale UE, de a oferi oamenilor protecţie. În plus, întăreşte discursul de extremă dreaptă şi în Europa”, a concluzionat ea. (sursa foto: Pixabay.com).