Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, a avertizat miercuri în cadrul dezbaterilor asupra Codurilor penale, că modificările aduse celor două acte normative sunt abuzive și că sunt o sfidare la adresa oamenilor cinstiți și a calității României de membru al Uniunii Europene.
Ea a făcut și o trecere în revistă a celor mai contestate modificări aduse Codului penal și a Codului de procedură penală:
Turcan a declarat că PNL nu va vota modificările aduse Codurilor penale și a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională, considerând că noile prevederi favorizează infractorii și, în special, corupții.
”Adoptarea modificărilor la Codul Penal este un act de maximă sfidare față de oamenii cinstiți, față de problemele reale ale romanilor. Este un act de sfidare față de statutul României de membru al UE. Modificările exced cu mult deciziile Curții Constituționale care sunt folosite doar ca pretext pentru favorizarea infractorilor, a corupților prin lege. PSD și ALDE le spun practic tuturor partenerilor occidentali ai României că nu-i mai interesează lumea civilizată și că vor ca în România legea și ordinea să fie făcută de infractori, pentru infractori”, a adăugat Turcan.
Comisia specială parlamentară pe domeniul justiţiei a aprobat, marţi, rapoartele la proiectele de modificare a Codurilor penale în forma adoptată de Senat, nefiind acceptat niciun amendament al Opoziţiei. Ambele proiecte urmează să intre miercuri în dezbaterea şi votul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
acum se va vedea daca PNL , PMP, UDMR sfideaza – vot la vedere
Pmp va vota modificările aduse de psd. A spus clar Băsescu că toate sunt binevenite împotriva „abuzurilor” lui Kovesi.
Sper ca românii să-l penalizeze pe Băsescu la europarlamentare. Dacă exista prag, să nu-l treacă.
Iohannis, Orban si Turcan vorbesc precum Brilic ” va rog sa nu ma votati”
Da’, Băsescu cum vorbește? Frumos, nu? :)))
Pe 26 mai, votam Rares Bogdan!
Jos Ciuma Rosie! Romania in primul rand!
Daca candida ca independent , il votam pe Rares Bogdan , dar asa nu pot sa girez criminalii PDL-isti deghizati in noul PNL .
Codurile acestea nu vor intra niciodată în vigoare. Vor fi respinse de Iohannis. Vor fi rascontestate până când comuniștii de la CCR vor pleca. Gunoaielor de la UDMR, sunteți următorii care vor pleca
De ce au lipsit la vot 23 de liberali ??????
Toa’sa Țurcană, totul a inceput cu 2012…
Acu’ e târziu, las-o așa, la punctul mort, și dispăreți naibii toți autodeclarați așa zisi liberali.
In orice tara din CE. Democratia este Democratie iar Legea este Lege.O tara dezvoltată economic are legi stricte ,Romania,din pacate,legi ptr. Infractorii din vârful statului , cum putem evolua in halul asta? Va dati seama,sa votezi impotriva statului roman?